PSD Timiş, mesaj de susţinere pentru Sorin Grindeanu: “Este mai mult decât un politician – este un strateg cu viziune, un om al faptelor, nu al vorbelor”

PSD Timiş a ţinut să-l felicite, printr-un mesaj pe Facebook, pe noul preşedinte al partidului, Sorin Grindeanu, anunţând că acesta va avea susținerea totală a organizaţiei. PSD Timiş vede în Grindeanu “un lider care reprezintă cu forță ambiția, competența și viziunea de care România are nevoie.” Grindeanu este deputat de Timiş şi a fost preşerdinte al PSD Timiş în perioada noiembrie 2014 – iunie 2017

 PSD Timiş a fost prezent cu 100 de delegaţi la Congresul extraordinar al partidului, desfăşurat vineri, la Bucureşti, în cadrul căruia Sorin Grindeanu, ca unic candidat, a reuşit să câştige preşedinţia Partidului Social Democrat.

“Partidul Social Democrat a intrat într-o nouă etapă de consolidare și responsabilitate (…) Organizația PSD Timiș a fost prezentă, reafirmându-și angajamentul față de valorile social-democrate și susținerea pentru liderul care vine din inima Banatului. Sorin Grindeanu este mai mult decât un politician – este un strateg cu viziune, un om al faptelor, nu al vorbelor. Cu o experiență vastă în administrație, fost prim-ministru și vicepremier, cel mai performant ministru al Transporturilor, Grindeanu a demonstrat că poate conduce cu echilibru și fermitate în momente de criză”, transmite PSD Timiş, organizaţie condusă de Alfred Simonis.

În continuarea comunicatului, Grindeanu este prezentat ca un lider care “a promovat mereu unitatea, solidaritatea și respectul pentru valorile naționale, reafirmând că PSD este partidul care a ținut România în picioare în fața provocărilor”.

“Pentru PSD Timiș, alegerea lui Sorin Grindeanu este o reconfirmare a valorilor noastre comune: ambiție, profesionalism, loialitate față de cetățeni și capacitatea de a construi durabil. Îi dorim succes în noua misiune și suntem convinși că, sub conducerea sa, PSD va continua să fie forța politică principală a României”, se arată în finalul mesajului.

De menţionat că Sorin Grindeanu a fost preşedinte al PSD Timiş în perioada noiembrie 2014 – iunie 2017. El a deţinut şi funcţia de preşedinte al PSD Timişoara (aprilie 2008 – noiembrie 2014) şi președinte executiv al PSD Timiş (decembrie 2003 – mai 2013).

Între iunie 2008 şi decembrie 2008 a fost viceprimar al Timişoarei, iar în perioada iunie 2016 – ianuarie 2017, preşedinte al CJ Timiş.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

caraneanul a spus: (noiembrie 8th, 2025 at 10:15 )

bla-bla-bla. pupincuristi se numesc

Daniel a spus: (noiembrie 8th, 2025 at 11:10 )

Deși Ion Iliescu a dispărut, limbajul lui de lemn este tot acolo, acasă la P$D. Mai lipsea să se pună că este un tovarăș de nădejde la bine, dar mai ales la greu, așa cum s-a referit Ilici la mineri după ce și-au făcut treaba murdară în București.

Timisorean a spus: (noiembrie 8th, 2025 at 16:51 )

Iat-o in poza si pe traseista roxana de tm. Iar a schimbat tabara ipocrita.

Xxx a spus: (noiembrie 8th, 2025 at 19:21 )

Dacă avea un dram de viziune strategică, nu urca în avioanele Nordis. În rest, un partid rămas în anii ‘90, plin de incompetenți și fripturiști în frunte cu cuplul Olguta ( mindra vorbitoare de frangleza) & consortul. O gasca de hoți și incompetenți, ca doar asta promoveaza USL, ce se poate manipula mai ușor. (CCR, înalta curte, un bun exemplu…., binele țărișoarei ( adică, noi, magistrații , suntem unici, incredibil cita nesimțire … Caragiale, nu știe ce a ratat…) )

Nelu a spus: (noiembrie 8th, 2025 at 20:49 )

Sorin OUG13 Nordisneanu. Exact pe masura acestei tari condusa de hoti si icompetenti de 35 de ani.
Oriunde altundeva omul asta era la puscarie, aici nu, aici conduce cel mai important partid din Romania.

New a spus: (noiembrie 9th, 2025 at 07:25 )

Sper să conducă cu autoritate (și „celeritate”) PSD. Pe ultimul drum.

Lwrent a spus: (noiembrie 11th, 2025 at 22:20 )

Rânjet de hienă….
De fapt o caricatură.
Pai ăștia care l-au votat acum la congres sunt tot vechii tovarăși care au depus moțiunea de cenzură împotriva cabinetului sau pe vremea lui Dragnea sau Colț Alb cum ii spuneau prietenii.
Poate scrie o broșură autobiografica ‘De la Berlina la Nordis” .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie imensă sub panou! Timișoara bate categoric una din cele mai bune echipe de baschet din România

Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la SCM Politehnica au jucat la un alt nivel în partida cu Voluntariul, un adevărat coșmar pentru gruparea viola. De această dată, bănățenii și-au subordonat adversarii obținând o victorie importantă. Timișorenii s-au impus în meciul din etapa a 27-a cu scorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie imensă sub panou! Timișoara bate categoric una din cele mai bune echipe de baschet din România
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș a organizat prima misiune economică în Peru și Columbia. Se deschid noi oportunități pentru companiile timișene

În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la prima misiune economică de documentare și prospectare organizată în Peru și Columbia. Inițiativa face parte din demersurile constante ale CCIAT de a sprijini companiile locale în extinderea activității pe piețe extra-europene, facilitând accesul acestora la două dintre cele mai dinamice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a organizat prima misiune economică în Peru și Columbia. Se deschid noi oportunități pentru companiile timișene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la SCM Politehnica au jucat la un alt nivel în partida cu Voluntariul, un adevărat coșmar pentru gruparea viola. De această dată, bănățenii și-au subordonat adversarii obținând o victorie importantă. Timișorenii s-au impus în meciul din etapa a 27-a cu scorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie imensă sub panou! Timișoara bate categoric una din cele mai bune echipe de baschet din România
Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei Române, unde vor avea loc exerciții antitero și demonstrații de dresaj canin. Cei mici sunt așteptați să traseele interactive și activitățile recreative cu obstacole ușoare, jaloane și bârne. Tot sâmbătă, 4 aprilie 2026, între orele 10:00 – 19:00, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda cu un sprinter de calitate. Chiar dacă are doar 13 ani, Ioan Krausz promite să alerge cât de tare și repede poate pentru a bate recorduri. Recent, la București a avut loc etapa finală a Campionatului Național U14. Legitimat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, speră să aibă mai mult succes acolo unde colegii de la Palatul Administrativ, Consiliul Județean, nu au reușit. Oficialul spune că a fost elaborată o strategie de dezvoltare a canalului Bega, care include sporirea utilizării acestuia în scop de transport persoane și mărfuri, dar și deschiderea unui punct permanent de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valorificarea la maxim a potențialului canalului Bega. Prefectura elaborează o strategie pentru aceasta
În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la prima misiune economică de documentare și prospectare organizată în Peru și Columbia. Inițiativa face parte din demersurile constante ale CCIAT de a sprijini companiile locale în extinderea activității pe piețe extra-europene, facilitând accesul acestora la două dintre cele mai dinamice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a organizat prima misiune economică în Peru și Columbia. Se deschid noi oportunități pentru companiile timișene
Atât administrația județeană, dar și cea locală, vor trebui să realizeze tăieri de personal, ca urmare a problemelor bugetare. Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi e conștientă că măsura va afecta instituția pe care o conduce, dar, mai ales, primăriile din județ. Iar primarii nu prea sunt încântați de situație. Prefectul spune că trebuie să concedieze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș nu e încântată să concedieze oameni: ”Nu e ușor, nu e plăcut, dar este o operație chirurgicală”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.