Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, le recomandă primarilor din județ să unească eforturile comunelor pe care le conduc, în cadrul unor consorții. Prin această metodă vor putea să treacă mai ușor peste situația financiară mai dificilă, dar și la reducerile de personal pe care vor trebui să le facă.
O asemenea metodă oferă posibilitatea accesării unor fonduri europene în vederea dezvoltării, în plus resursele pot fi mai bine gestionate. Zilele trecute, Prefectura a organizat o întâlnire în cadrul căreia primarilor le-a fost prezentată modalitatea de calculare a numărului de angajați la care trebuie să renunțe, dar și varianta reducerii anvelopei salariale pentru păstrarea angajaților. Cu această ocazie a fost prezentată și ideea consorțiilor administrative.
“Primăriile au posibilitatea anul acesta, dacă nu vor să reducă numărul de personal din organigramă, să reducă anvelopa salarială. Le-am recomandat un lucru primarilor, și în întâlnirile pe care le-am avut atunci când am făcut controlul pe rampe clandestine de gunoi, dar și în întâlnirea referitoare la reducerea de personal. Există un instrument la îndemâna lor pe care pot să-l folosească și ar fi păcat să nu-l folosească și mă refer la consorțiile administrative. Aceste consorții administrative se creează din două, trei sau mai multe UAT-uri și primesc finanțare din fonduri europene”, spune prefectul de Timiș.
Un asemenea consorțiu poate oferi posibilitatea obținerii de fonduri europene, cea a înființării poliției comunitare sau achiziția de diferite utilaje care să fie folosite la comun.
”Un consorțiu administrativ se constituie din două, trei sau mai multe UAT-uri și primesc finanțare din fonduri europene. Accesează un milion de euro și pot, din acei bani, să primească buget pentru poliție comunitară, își pot achiziționa instalații de compostare, de concasare. În felul acesta își rezolvă și problema cu deșeurile. Nu mai trebuie să stea cu mâna-ntinsă nici la guvern, nici la consiliul județean, la nimeni. Ce au dreptul să primească conform legii e ok, dar în rest se gospodăresc singuri.”, a mai spun Cornelia Micicoi.












































Comentarii prin facebook