Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare

Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima.

“E un început de campionat, speranțele sunt foarte mari. Există o emulatie în momentul acesta la nivelul orașului, la nivelul județului, la ceea ce reprezintă Poli, speranțele sunt mari. Toată lumea ne vede favoriți la promovare. Eu cred că va fi un sezon foarte greu. Referitor la jocul de mâine, întâlnim sincer o echipă pe care nu mi-aș fi dorit să o întâlnim în prima etapă. Din punctul meu de vedere, fotbalistic, cred că sunt una dintre contracandidatele noastre serioase. O echipă care a investit, care a luat jucători, care are jucători de calitate, jucători care pot să facă diferența. E primul joc, pentru noi cea mai mare problemă e omogenitatea, pentru că au venit foarte mulți jucători noi și încă suferim din punctul ăsta de vedere. Dar e un joc în care eu îmi pun speranţe, am încredere în jucătorii noştri, că se vor ridica la nivelul jocului, pentru că e un meci important. Lumea e curioasă şi vrea să vadă cum începem. Pe lângă cele trei puncte care valorează foarte multe, pentru mine e important să arătăm foarte multă determinare. Ne-am pregătit foarte bine. Am arătat în jocurile de pregătire că suntem capabili de meciuri bune… Trebuie să jucăm cu încredere. E un prim joc, tot timpu primele jocuri suferă din punct de vedere al ritmului, al spectatcolului. Dar pentru noi important e să luăm cele trei puncte și să arătăm consistență în ceea ce facem”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.

“Într-adevăr întâlnim mâine o contracanditată clară a noastră la încercarea de promovare în prima ligă. O echipă bună, cred că au omogenitate față de noi. Chiar dacă și ei au făcut transferuri în această vară și au transferat și jucători de Liga I. Sunt o echipă care a jucat un baraj de promovare cu Farul, o echipă care, știm cu toții, are foarte multă calitate, şi le-au pus foarte multe probleme în acea dublă manșă. Cu siguranță ne va aştepta un meci greu, cum va fi tot acest campionat. Sper să facem un meci bun și să câștigăm, pentru că ar însemna foarte mult pentru noi să învingem o echipă bună, să arătăm o impresie la fel de bună, pentru că întotdeauna prima impresie contează și e foarte important cum începem în acest campionat. Chiar dacă nu e ușor, cu siguranță vom suferi din punctul acesta de vedere al omogenității, pentru că am venit mulți jucători noi. Până ne cunoaștem fiecare va dura ceva timp, dar nu cred că avem timp să vorbim de acest lucru. Pentru că trebuie să avem rezultate cât mai bune în cel mai scurt timp posibil. Și sper ca de mâine să începem lucrul acesta și să câștigăm”, a spus Andrei Artean, căpitanul alb-violeților.

Partida Politehnica Timișoara – Chindia Târgoviște se dispută mâine, marți, 4 august, de la ora 18.00, pe stadionul Electrica, în etapa I-a a Ligii 2.

Bilete se mai găsesc la locațiile Shop Politehnica iar abonamentele la Tribuna 2 sunt în continuare disponibile pe portalul Bilete.ro!

Jocul va fi transmis în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Baluba a spus: (august 3rd, 2026 at 17:37 )

Sper sa reuseasca. Sibiul a fost nvoit sa’si desfiinteze echipa. Primarul penal al Iashului a stins lumina noaptea, a retrogradat echipa inca o data si apoi a dat’o Agronomiei. Echipa, „ma refer”. Pentru Agronomie sunt bani, perntru Poli Iasi – nu. Poate aceste din urma doua orase sa invetze totusi de la Timishoara cum e sa n’ai echipa, cum e s’o intretii din banii suporterilor si cum sa ataci in sfarsit un asa proiect grandios. Bafta! Ultima data cand cineva a scos stecherul din priza a fost tocmai pe 21 decembrie 1989. Primarul penal al Iashului va sf^rsai atunci ca acela.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO

Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare

Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă

Cele aproximativ 80 de magazine PPC Energie din București și din întreaga țară sunt în aceste zile spații de adăpostire pe durata episoadelor de caniculă, pentru orice persoană afectată de stres termic. În magazinele PPC Energie, atât persoanele cât și animalele de companie care le însoțesc se pot odihni și hidrata, astfel prevenind sau diminuând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Cele aproximativ 80 de magazine PPC Energie din București și din întreaga țară sunt în aceste zile spații de adăpostire pe durata episoadelor de caniculă, pentru orice persoană afectată de stres termic. În magazinele PPC Energie, atât persoanele cât și animalele de companie care le însoțesc se pot odihni și hidrata, astfel prevenind sau diminuând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
La doar 18 ani, Nicolas Benea a semnat una dintre cele mai frumoase povești ale sezonului din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Pilotul Canova Racing a câștigat Grupa 3 la Trofeul Sinaia, stabilind și un nou record al traseului pentru această categorie, după ce cu numai o zi înainte a fost foarte aproape de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ca pasărea Phoenix, după un accident, pe prima treaptă a podiumului. Timișoreanul Nicolas Benea, cursă fabuloasă la Sinaia/FOTO
Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
Timișoara își sărbătorește astăzi ziua. Ea simbolizează momentul din 3 august 1919, când un batalion al Armatei Române condus de colonelul Virgil Economu intra în oraș și consfințea astfel întregirea României cu o mare parte a Banatului. Se întâmpla după o perioadă zbuciumată din istoria acestul colț de țară. 3 august ca Zi a Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La mulţi ani, Timişoara! Se împlinesc 107 ani de la momentul în care timişorenii şi-au asumat viitorul în cadrul Regatului României
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.