S-a lasat cu varsare de lacrimi in vestiarul lui Poli, dupa demisia lui Alexa

Primii care au aflat de la Dan Alexa că nu va mai continua pe banca lui Poli Timişoara au fost jucătorii deplasaţi pentru jocul de la Ovidiu cu Viitorul Constanţa. Ei au încercat în zadar să întoarcă decizia tehnicianului.

Poli - Astra 08

Dan Alexa nu a suportat umilinţa de la Ovidiu şi, imediat după jocul cu Viitorul, și-a anunțat demisia în faţa jucătorilor pe care i-a antrenat. Reacţia acestora nu a întârziat. „Mai bine plecăm noi, vina este a noastră pentru rezultatele proaste de până acum. Te rugăm să nu pleci”, a sunat opinia la unison a jucătorilor prezenţi în vestiar. Alexa a fost însă de neclintit în ceea ce priveşte decizia luată încă dinaintea terminării jocului cu Viitorul Constanţa. „Unii dintre jucătorii prezenţi în vestiar au început să plângă după ce Alexa şi-a prezentat demisia şi a spus că nu mai este cale de întoarcere”, ne-a mărturisit un oficial timişorean. Poate că nu se ajungea la vărsarea de lacrimi din vestiar dacă jucătorii, unii prieteni şi foşti colegi de echipă cu Dan Alexa, ar fi dat mai mult pe teren.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (august 23rd, 2015 at 14:15 )

BEY! ASTEA SÎNT LACRIMI DE CROCODIL CARE ABIA AȘTEAPTĂ SĂ MAI MĂNÎNCE CEVA! ȘI PRADA ESTE POLI! DANIEL OUT ȘI GAȘCA DISPARE ÎNCET,ÎNCET!PUSTAI ANTRENOR ȘI POLI TIMIȘOARA VA FACE UN PAS ÎNAINTE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Daniel a spus: (august 23rd, 2015 at 14:22 )

Bai Ino daca esti asa mare filozof de ce nu iti spui numele adevarat!!!! Priceputule la antrenori si la fotbal!! Complexatule, uita-te in oglinda si o sa vezi un labar in spatele tastaturii!!! Perfect spirit cand bei spirt!!

INO a spus: (august 23rd, 2015 at 15:11 )

BEY!DANIELE! AȘA EȘTI TU CEL CARE AI ABURITO LA POLI, DINAMO,ASA, EU ȘTI CĂ NU AM FOST DE ACORD CU TINE SĂ VI LA POLI, ȘTIIND DINAINTE CĂ NU VEI FACE NIMIC!DAR AM ZIS! HAI SĂ VEDEM CE FACI ȘI ȚI-AM URAT SUCCES DEȘI NU SE VEDEA ASA ÎN SPIRITUL MEU DE VIAȚĂ!ÎNSĂ ACUM ÎȚI SPUN SIGUR CĂ SUCCESUL TĂU MAI STĂ ÎN PRIETENIILE CU JUCĂTORI LUI IANCU, ȘI ANTRENORUL CARE VA VENI LA POLI DACĂ ÎL ADUCI PE PUSTAI CUM AM ZIS EU AI PUTEA CÎȘTIGA TIMP PÎNĂ CÎND VEI FI DEMIS! DACĂ NU AI VIAȚĂ SCURTĂ LA POLI ȘI ȘTI CĂ EU INO NU MINT!APROPO ĂSTA ESTE NUMELE MEU! IAR DESPRE INSULTELE ADUCE DĂ-MI VOIE SĂ CRED CĂ NU TU AI SCRIS ACEL COMENTARIU!ȚINE CONT DE CE ȚI-AM SPUS ȘI AI SĂ VEZI CĂ AM DREPTATE!DACĂ EȘTI BĂIAT DEȘTEPT VEI AVEA DE CÎȘTIGAT!EU INO NU TE INSULT DAR IUBESC TIMIȘOARA-TIMIȘ-BANATUL!SÎNT BĂNĂȚEAN ABSOLUT ȘI NU VREAU CA SĂ FIM RÎSUL ROMÂNIEI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Druckerul din Mehala a spus: (august 23rd, 2015 at 15:12 )

Daniele…nu stii cine-i INO ?…ii Druckerul din Jebel…f,tui .

andi a spus: (august 23rd, 2015 at 15:16 )

Erau lacrimi de bucurie că au scăpat de Alexa sau de teamă că vine altul și îi da afară ! S-a dus cu prieteniile,șprițurile ,etc.La noul antrenor va juca cine se va pregăti si va putea,dar tare îmi este ca din ăștia sunt foarte putini ! Parca vad ca gloabele o sa se dea accidentati, vine iarna, reziliere de contracte ,o grămadă de bani, bineînțeles pe felie cu Stanciu!

INO a spus: (august 23rd, 2015 at 15:46 )

BEY! SCURT! ALEXA E OUT! STANCIU OUT! SA TERMINAT CU GAȘCA DE ABURIȚI!PUSTAI ANTRENOR! CINE JOACĂ RĂMÎNE CINE NU OUT!ȘI POLI PRINDE PLAY -OFF! ALTFEL O BĂLTIȚI LA GREU ROBULE!ASCULTĂ CE ZIC ȘI POLI MAI ARE ȘANSE DE REVENIRE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Athen a spus: (august 23rd, 2015 at 16:21 )

De aproape 2 ani echipa asta nu joaca absolut nimic.Nici o idee de joc,nici o tactica.Ai promovat cu buget de liga 1 intr-o serie execrabila.Si atat.Oricine vine antrenor in locul lui Velcea se va vedea,chiar daca pierdem dar echipa va juca macar ceea ce joaca Voluntari.La ora asta suntem sub ei ca joc.

poli21 a spus: (august 23rd, 2015 at 16:45 )

Acest ino sau cum il cheama ar trebui sa mai treaca pe la scoala, dar dupa ce parintii lui ii trag o mama de bataie pentru proasta crestere.Comentariile lui , chiar daca au si puncte bune, abunda in mahalagisme, iar americanismele sunt de o calitate mai mult decit indoielnica.

++ a spus: (august 23rd, 2015 at 17:58 )

ce sa mai zici? gretos de-a dreptul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.