Greu, foarte greu, dar meritat! Poli bate Slobozia după un meci complicat

Fanii Politehnicii s-au născut să sufere… și asta fac constant, dar momentele de bucurie sunt așteptate întotdeauna cu speranță, fularul la gât și în picioare. Așa a fost și pe finalul partidei cu Slobozia. O luptă surdă timp de mai bine de 90 de minute și descătușare după un 1-0 chinuit, dar foarte muncit.

Cu portarul Coșa de la U cluj la debut și cu Spătaru titularizat oarecum surprinzător, Poli a început în atac meciul, dar cu o posesie sterilă și șuturi anemice. Doar Spătaru a cadrat un șut de la distanță, în timp ce finalul primei părți a fost al fostei prime-divizionare care a avut două șase mari. Bobal a tras la colțul lung, Coșa a respins în lateral de unde Călin Toma a degajat balonul care mergea spre un adversar. Înainte de pauză, Grădinaru a încercat un lob de la aproape 40 de metri, respins in extremis de portar.

Partea a doua s-a disputat la fel, cu vizitatorii apărându-se supra-aglomerat și căutând să dea lovitura pe contraatac, în timp ce la gazde lipsea finalizarea sau ultima pasă.

Minutul 47, Chițu nu l-a învins pe bravul Rusu, Benzar 60 de secunde mai târziu nu a fost mai inspirat, apoi Doană a mai ratat o dată… unde is vremurile când un alt junior, Avrămescu, rezolva astfel de cazuri. Dublă ocazie Benzar și Pedro Paul în minutul 61, apoi Huszti trage în bară din careul mic!

Golul plutea cumva în aer, dar avea să vină după ce un juctor al Sloboziei, introdus în a doua parte, Santos, a văzut două galbene în două minute și a fost emliminat. Apoi au mai urmat două șanse imense, șut puțin peste Vasluian, iar un minut mai târziu David Popa putea mai mult cu o lovitură de cap de la 8 metri.

Și a venit minutul 88, corner de pe stânga, vizitatorii nu reușesc să respingă balonul, mingea ajunge la Iosif Rotariu, ce nume de legendă, care trage năprasnic din zece metri și înscrie. 1-0, 3 puncte imense luate în etapa a 3-a și șapte în total, dar mai este mult de muncă. Și poate e timpul să îi mai vedem și pe jucătorii care au dus greul anul trecut mai des… Vlaicu, Rotariu, Ene, Marincu, etc…

Știința Poli: Coșa – Huszti, Pedro, Toma, Artean (cpt.), Benzar, Drăghici, Spătaru (Rotariu 46′), Ștefanovici (Vasluianu 82′), Doană, Chițu
Antrenor: Dan Alexa

Unirea Slobozia: Rusu – Ristoiu (Ibrian 67′), G. Lazăr, Serra, Nedelea (Necșulescu 86′), Szilagyi, Lazăr (Tănase 67′), Câmpan (Gîrbiță 88′), Rimpa, Grădinaru, Gergely
Antrenor: Ilie Poenaru

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Gica a spus: (august 15th, 2026 at 13:21 )

Inca un meci execrabil.Bai Alexa cu Doana si Spataru( dar de Marincu iti bati joc) titulari?Astia nici in lot nu au valoare.
Cine te-a salvat azi?Rotariu si Popa,jocul s-a schimbat cu ei,jucatori pe care tu i-ai gasit aici,nu purtatorii ilegali de echipament pe care i-ai adus tu.
Alexa si sa nu vi cu scuze ca jucam din trei in trei zile.Slobozia a facut sute de km.Targu Mures a mers azi la Oradea,se intorc la Mures apoi alte sute de km spre Timisoara cand ai tai unuii jucatori fac doi km si pun caputul pe perna.

George a spus: (august 15th, 2026 at 14:27 )

Conteaza doar rezultatul final. Poli e in grafic. 7 puncte din trei meciuri e foarte bine. Avem clar echipa de play off. Alexa e un antrenor cu rezultate, altceva nu mai conteaza astazi. Cei nemultumiti sa isi faca echipa lor. Adapatarea dinamica e o calutate a antrenorului. 😉

Alex a spus: (august 15th, 2026 at 15:31 )

Pai tocmai ca am avut echipa noastra, Politehnica, care a fost confiscata de Simonis si redenumita Poli.
Dar se va face in urmatorii ani o noua echipa care sa porneasca de jos si care sa fie o alternativa viabila la rusinea ACS PSD Poli Stiinta.

Timisorean a spus: (august 15th, 2026 at 18:48 )

Au aparut antrenorii si expertii. Fustratii si fcsbistii p…i

Alin a spus: (august 15th, 2026 at 18:59 )

Aceasta e adevarata Poli, care e sustinuta de autoritatile locale. Nu va mai penibilizati atata.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.