Author Archives: Cosmin Bradu

ASU Poli, sanctionata drastic de FRF, pentru cativa huligani

ASU Poli, sanctionata drastic de FRF, pentru cativa huligani

Scandalul provocat de unii spectatori la finalul jocului din Cupa României dintre Politehnica Timişoara şi Mama Mia Becicherecu Mic s-a lăsat cu sancțiuni pentru clubul timişorean. Decizia a fost luată de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, care nu a tolerat actele huliganice ale celor câtorva suporteri.

Se intampla in Liga lu’ Lata: Unirea Grabat s-a salvat de la retrogradare cu jucatori pe fals! / FOTO

Eternul şi fascinantul fotbal judeţean condus de un sfert de veac de Dănuţ Laţa, şeful AJF Timiş, a oferit un nou episod în care şmenul a înlocuit regulamentul. În ultima etapă, o echipă din Seria I, ameninţată cu retrogradarea, a apelat la o veritabilă selecţionată formată din fotbalişti din Liga a IV-a, nelegitimați însă în Campionatul Judeţean.

Dan Alexa: „Nu mai revin pe teren. Imi canalizez toata energia in antrenorat”

Dan Alexa este categoric când vine vorba despre revenirea pe terenul de joc. Tehnicianul de 34 de ani nu doreşte să amestece meseria de fotbalist cu cea de antrenor, aşa cum au făcut-o alţi foşti fotbalişti. Fostul internaţional vrea să-şi dedice timpul în totalitate antrenoratului, pentru a construi o echipă bună la Timişoara. Când vine vorba despre Poli, Dan Alexa nu neagă discuţiile purtate cu Ianis Zicu sau Dorin Goga, în ideea revenirii celor doi la Timişoara.

Politehnica trece dramatic de Lorena Giarmata Vii si castiga finala fazei judeteane a Cupei Romaniei!

Nu puţini au fost cei care o dădeau căştigătoare certă pe Politehnica Timişoara în finala fazei judeţene a Cupei României, în jocul de pe terenul celor de la Lorena Giarmata Vii, echipă ce evoluează în campionatul judeţean. Elevii lui Paul Codrea au întâlnit însă un adversar care şi-a vândut scump pielea, fiind aproape să producă

Klaus Iohannis vine vineri la Timisoara

În cadrul campaniei interne pe care o duce pentru președinția Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis va ajunge vineri și la Timișoara. El se va întâlni cu membrii PNL Timiș și în special cu delegații care vor participa la Congresul extraordinar al partidului ce se va desfășura în zilele de 28 și 29 iunie la București.

Comisia de Recurs a FRF respinge apelul Politehnicii Timisora, iar Ghiroda ramane campioana judetului Timis

Comisia de recurs a Federaţiei Romane de Fotbal a respins apelul Politehnicii Timişoara prin care „studenţii” au contestat felul în care a fost judecat la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş cazul retragerii celor de la FC Chişoda. Reprezentanţii formaţiei timişorene au fost informaţi că doar cei de la FC Chişoda ar fi fost îndreptăţiţi să

Industria Galda de Jos, un adversar ce pare facil pentru barajul de promovare in Liga a III-a

Campioana Ligii a IV-a Timiş, cel mai probabil CS Ghiroda, urmează să întâlnească, în barajul pentru promovarea în Liga a III-a, în 21 iunie, la Hunedoara, pe Industria Gâlda de Jos, câştigătoarea din judeţul Alba. Aceasta pare un adversar facil, dacă luăm în calcul tinereţea lotului, „veteranul” având 28 de ani, şi faptul că nu are niciun jucător cu nume. Totuşi, Industria Gâlda de Jos nu trebuie subestimată.

Comisia de Apel a AJF a stabilit: CS Ghiroda, campioana Ligii a IV-a Timis

Ecuaţia câştigătoarei Ligii a IV-a Timiş a fost rezolvată prin decizia Comisiei de Apel a AJF, care a respins apelurile formulate de CS FC Chişoda şi ASU Politehnica. CS Ghiroda, campioană a Ligii a IV-a pe teren, va fi desemnată câştigătoare a seriei judeţului Timiş şi va participa la jocul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a.

ripensia

FC Chisoda si ASU Poli – CS Ghiroda, 1-1 pe comisii, la AJF Timis

Dacă e circ, circ să fie! Acesta pare să fie moto-ul fotbalului judeţean. După ce Comisia de Disciplină a AJF Timiş a hotărât excluderea echipei FC Chişoda şi penalizarea echipei timişene, la doar o zi distanţă, Comisia de Apel din cadrul aceluiaşi for conducător al fotbalului judeţean şi-a declinat competenţa.

CS Ghiroda e campioana in Liga a IV-a si merge la barajul pentru Liga a III-a

Încurcătura generată de retragerea lui FC Chişoda cu două etape înainte de finalul sezonului din Liga a IV-a Timiş a fost analizată de Comisia de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş. Așa cum spuneam în urmă cu o săptămână, Alin Rus, preşedintele lui FC Chişoda, a depus prea târziu cererea de retragere. Practic, aceasta a fost respinsă, iar comisia AJF a stabilit doar neprezentarea la ultimele două jocuri, ambele câştigate de adversarii Chişodei la masa verde, cu 3-0, celelalte rezultate rămânând neschimbate.

Rasturnare spectaculoasa de situatie in cazul retragerii lui FC Chisoda din Liga a IV-a!

Alin Rus, preşedintele lui FC Chişoda, nu a ajuns la timp la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, pentru a depune actele de retragere a echipei din Liga a IV-a. Întrunită înainte de sosirea lui Rus, Comisia de Disciplină a AJF Timiş, din care fac parte Sorin Sunea, Aurel Bobu, Traian Dejeu, Ionel Bungău şi Nicolae Tanasoglu, a luat mai multe hotărâri împotriva echipei din comuna Giroc.

Politehnica Timisoara si CS Ghiroda, acuze reciproce legate de premierea adversarilor

Politehnica Timişoara şi CS Ghiroda, cele două echipe care se bat pentru câştigarea seriei Ligii a IV-a Timiş, se acuză reciproc că îşi plătesc adversarii direcţi pentru a „muri” pe teren. Fiecare tabără susţine că are date concrete despre astfel de operaţiuni, dar, până acum, acuzele nu au fost însoţite şi de dovezi, fie că vorbim despre Politehnica Timişoara sau despre CS Ghiroda.

FC Chisoda s-ar putea retrage din Liga a IV-a, ASU Poli ar putea reveni pe primul loc

Agitaţia a atins cote maxime vineri pe holurile Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş. Surse din cadrul AJF, for condus de Dănuţ Laţa, sustin că Alin Rus, preşedintele echipei FC Chişoda, doreşte să retragă echipa din campionat. Nu de aceeaşi părere este insa Ionel Toma, primarul comunei timişene, cea care susţine financiar FC Chişoda.

Cui ii va canta Cocosul din Ortisoara? Politehnicii sau liderului CS Ghiroda?

Trei etape au mai rămas până la finalul Ligii a IV-a Timiş, iar lupta pentru câştigarea seriei este departe de a fi încheiată. Politehnica Timişoara, principala favorită la câştigarea seriei până acum câteva etape, are nevoie, pe lângă câştigarea celor trei jocuri, şi de ajutorul viitorilor adversari ai celor de la CS Ghiroda, actualul lider.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.