Cui ii va canta Cocosul din Ortisoara? Politehnicii sau liderului CS Ghiroda?

Trei etape au mai rămas până la finalul Ligii a IV-a Timiş, iar lupta pentru câştigarea seriei este departe de a fi încheiată. Politehnica Timişoara, principala favorită la câştigarea seriei până acum câteva etape, are nevoie, pe lângă câştigarea celor trei jocuri, şi de ajutorul viitorilor adversari ai celor de la CS Ghiroda, actualul lider. CFR Timişoara, Cocoşul Orţişoara şi Progresul Racoviţa sunt următoarele adversare în care timişoreni îşi pun speranţele că vor încurca actualul lider al Ligii a IV-a.

marius postolache

Cocoşul Orţişoara pare cel mai dificil adversar pentru echipa lui Alin Miloş. Chiar dacă echipa din Orţişoara este în a doua jumătate a clasamentului, aici evoluează câţiva fotbalişti cu experienţă care ar putea face diferenţa în faţa oricărui adversar din judeţul Timiş. Cel mai important jucător este Marius Postolache, fotbalist cu prezenţe în primul eşalon în tricoul celor de la Sportul Studenţesc şi Viitorul Sibiu. Mijlocaşul de 30 de ani este cel mai în formă fotbalist al echipei pregătite de Ghiţă Chimiuc şi va face tot ce-i stă în putinţă să-i încurce pe cei de la Ghiroda, mai ales că a făcut parte din galeria Politehnicii Timişoara. Marius Postolache a intrat în istoria fotbalului românesc după ce a dat în vileag în premieră mafia pariurilor din fotbalul mioritic în septembrie 2012, perioadă în care îmbrăca tricoul celor de la Voinţa Sibiu. În loc ca mărturia lui Postolache să se soldeze cu anchete minuţioase din partea şefilor din fruntea fotbalului românesc, acesta a fost ignorat. Mai mult, fotbalistul timişorean a avut de suferit în urma mărturiilor sale, echipele din primele două eşaloane ferindu-se să-i mai ofere vreun angajament. A fost nevoit, de dragul fotbalului, să se întoarcă în judeţul Timiş pentru a juca în Liga a IV-a Timiş, la Cocoşul Orţişoara. Cunoscut pentru corectitudinea sa când intră pe terenul de joc, Postolache va fi un adversar extrem de incomod inclusiv pentru Politehnica Timişoara, echipă susţinută de cei mai mulţi din foştii săi colegi de galerie. Cele două formaţii se întâlnesc joi, pe terenul celor de la Orţişoara, în penultima etapă urmând să evolueze Cocoşul pe terenul celor de la CS Ghiroda. (sursa foto: www.gsp.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Cristi Brancovan a spus: (mai 20th, 2014 at 18:10 )

Cocosu Ortisoara joaca cu ASU Poli? Pai Ortisoara are potrivit Wikipedia 4080 de locuitori iar Timisoara are 319 279 tot potrivit Wikipedia. Pai una este sa ai un lot de jucatori selectati din cateva mii de oameni si alta e sa ai un lot selectat din cateva sute de mii de oameni. Cum dracu sa fie greu meci pentru ASU nu e Poli? Ca daca nu reusesc sa invinga Cocosu pe teren macar ceva smenuri, aranjamente sau daca nu amenintari si batai tot le ies lor cumva…ca de iei cica sunt curati si au pornit de jos…au pornit de jos ca sa promoveze fara merit asa cum au promovat din liga 5 in liga 4? De aia au pornit de jos? ASU nu e Poli!

Oricum e blat! a spus: (mai 20th, 2014 at 18:29 )

oricum cu asu Poli e blat! Problema e daca pot incurca Ghiroda!

Baritonu' din Gataia a spus: (mai 20th, 2014 at 18:36 )

Crede careva ca ASU nu a mers cu bani la adversari? A mers, dar mai trebuie sa si joci ceva, nu rezolvi doar daca decartezi.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 20th, 2014 at 19:36 )

ORICUM POLI TIMIȘOARA RĂMÎNE ÎN LIGA1 ȘI ASTA ÎI VA OFTICA PE TOȚI LÂBARI DIN ROMÂNIA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Bradu i-o Sasu lui Ino a spus: (mai 20th, 2014 at 20:42 )

Daca nu ar fi picat Recasul am fi baut trei zile si trei ani de bucurie ca Ghiroda s-a „scos”. Cu retrogradarea si desfintarea Recasului suntem obligati sa bem de necaz, trei zile si patru ani.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 20th, 2014 at 22:35 )

S -A FĂCUT VREO CONTESTAȚIE PENTRU U CLUJ LA TAS PENTRU 3 P! ESTE IMPORTANT ȘI ASTA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Andrei L. a spus: (mai 21st, 2014 at 08:22 )

Ghiroda e lider? Era de asteptat.

Tata Robu a spus: (mai 21st, 2014 at 12:26 )

Bine ca la articolul cu Suporterii lui Asu care vor merge sa puna osul la treaba pentru cei loviti de inundații nu vad nici un comentariu, dar aici toti isi dau cu părerea. P.S Ce bine e in B

Cristi Brancovan a spus: (mai 21st, 2014 at 15:13 )

Imi cer scuze baieti pentru comentariile astea…de cand iau pastile nu mai stiu nici eu cu cine tin, doctorii mi-au zis ca am personalitate multipla, dar nu e adevarat. Ascultati ce va spun ASU nu e Poli!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş

Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean

Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe drumul județean DJ 691, în localitatea Dumbrăvița, unde un autocamion și două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Alerta a fost dată în jurul orei 07:55, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a fost solicitat să intervină de urgență pentru descarcerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini
La începutul aceste luni, după plecarea forţată din funcţie a lui Dominic Fritz, atribuţiile de primar al Timişoarei au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău. Imediat după acest schimb de ştafetă, DNA a deschis un dosar penal referitor la Colterm. Despre situaţia de la Colterm, dar şi despre administraţie şi politică într-un interviu cu Ruben...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.