Trecerea celor 29 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 a fost marcată, astăzi, 15 decembrie, în locul de unde a pornit schimbarea. În timp ce peste Timișoara ninsoarea cădea necontenit, la Biserica Reformată de pe strada Timotei Cipariu, acolo unde s-a aprins scânteia Revoluției, au fost depuse coroane. Europarlamentarul László Tőkés – care…
RETIM continuă colectarea deșeurilor voluminoase în zonele 0 și 1 Timiș. Locuitorii din Zona 0 trebuie să se grăbească
RETIM Ecologic Service SA anunță că în Zonele 0 și 1 ale județului Timiș continuă campania de colectare a deșeurilor voluminoase. Aceasta se va derula până pe data de 18 februarie 2019 în Zona 1. În schimb, cei care stau în Zona 0 trebuie să se grăbească, fiindcă acolo campania se termină pe 21 decembrie.
25 de elevi dintr-o localitate din Timiș vor beneficia de sprijin educațional, haine și o masă caldă după școală / FOTO
Zeci de copii din familii defavorizate vor avea, de acum, sprijin educațional. La Sânnicolau Mare a fost ieri inaugurat Centrul educațional „Să Creștem Împreună!”, în cadrul căruia 25 de elevi cu dificultăți de învățare vor primi, de luni până vineri, ajutor la teme, recuperare și remediere sau pregătire suplimentară la principalele materii de studiu. Activitatea…
Caravana UPT, în opt județe: peste 11.000 de elevi din 122 de licee / FOTO
Caravana UPT a ajuns, în doar două luni, în fața a aproape 11.500 de elevi de liceu de la 122 de licee, din opt județe. Universitatea Politehnica Timișoara a derulat în perioada septembrie – noiembrie 2018 o serie de campanii de marketing educațional. Obiectivul acțiunii a fost creșterea gradului de informare și accesul elevilor de…
Sandviș de 101 metri în centrul Timișoarei, cel mai mare din România!
101 metri are sandvișul care a fost făcut astăzi în Piața Unirii din Timișoara. Sandvișul făcut din 181 de pâini, vineri, la prânz, în Piața Unirii, marchează 101 ani de la înființarea cantinei sociale a orașului, acolo unde oameni fără adăpost și cei care sunt în nevoie găsesc o bucată de „pită” și o „zamă caldă”.
Scrie-i lui Moș Crăciun și Moșul îți aduce cadoul în Centrele Comerciale Auchan din Timișoara
Centrele Comerciale Auchan Timișoara Nord și Timișoara Sud se transformă într-un atelier de scris scrisori pentru Moș Crăciun. Copiii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani din Timișoara sunt așteptați în zona special amenajată pentru a-i scrie și a-i trimite o scrisoare Moșului. Spiridușii îi vor ajuta pe cei mici să pregătească scrisorile și…
„Anul acesta, fii şi tu Moș Crăciun!”. Acțiune caritabilă a politehniștilor timișoreni
Facultatea Management în Producție și Transporturi din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează cea de-a doua ediție a acțiunii caritabile „Anul acesta, fii şi tu Moș Crăciun!”. Educația în mediul rural este tema acțiunii din acest an. Evenimentul este gândit sub forma unei caravane a Facultății de Management în Producție și Transporturi (Caravana MPT), care va…
Șapte profesori de la UPT, printre laureații Premiilor Academiei Române
Academia Română a acordat, în 13 decembrie 2018, premiile care recompensează cele mai bune lucrări și prezențe culturale și științifice românești realizate de-a lungul anului. Printre cei care au intrat în posesia premiilor s-au numărat șapte profesori de la Universitatea Politehnica Timișoara. Academia Română acordă, începând cu acest an, un număr de 81 de premii,…
Florian Coldea își lansează „Despre serviciile de intelligence” la UVT
Florian Coldea, fostul director adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), își va lansa joi, 13 decembrie, de la ora 16.30, la Universitatea de Vest, lucrarea Despre serviciile de intelligence. La eveniment vor lua cuvântul Silviu Rogobete, coordonator al Școlii doctorale de Științe Politice, Filosofie și Sociologie din UVT, Iulian Fota, șeful Colegiului Nțaional de…
RETIM continuă campania de colectare a deșeurilor voluminoase și în timpul Sărbătorilor de iarnă
Timișorenii pot scăpa de mobilierul vechi și de alte obiecte de care nu mai au nevoie prin case, chiar și în perioada Sărbătorilor de iarnă. Campania demarată în a doua jumătate a lunii noiembrie continuă până pe 18 februarie.
Medalie de argint pentru elevul timișorean Vlad Oros, la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori din Botswana
Un elev din Timișoara a cucerit medalia de argint la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori care s-a desfășurat în aceste zile, în Botswana. Vlad Oros este elev în clasa a VIII-a la Școala nr. 24 din Timișoara și face parte din lotul României care a concurat la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori din…
Târg de Crăciun la Ghiroda cu spectacole de colinde, ateliere pentru copii și alte surprize
În perioada 13-16 decembrie, locuitorii comunei Ghiroda, și numai, sunt invitați la Târgul de Crăciun organizat la Casa de Cultură și platoul din față. Manifestarea are în program ateliere pentru copii și adulți urmate de concerte de colinde susţinute de coruri de copii și adulți, grupuri vocale, fanfare etc.
O brad frumos și… prețios. Pomi de Crăciun la toate prețurile în piețe, la Timișoara
Brazii au apărut și prin piețe, în Timișoara, deși mulți oameni fac drumul la magazin pentru a-și lua un pom de Crăciun „de pe raft” sau aleg unul de plastic… Prețurile în piețe variază în funcție de… client…
Casa în care locuiește o mamă cu opt copii, în Timiș, reparată și transformată de zeci de voluntari într-un cămin călduros / FOTO
Voluntarii care au răspuns apelului asociației „Acasă în Banat”, peste 30 la număr, au renovat casa unei mame cu opt copii din Grabaț, Timiș. Le-au adus acestora haine, mâncare, mobilă și au făcut donații în bani. La 28 de ani, Adina Cristina Bemsa din Grabaț are 8 copilași – 6 fetițe și 2 băieți –…
Tradițiile Banatului, duse mai departe de copii într-un concurs inedit / FOTO
Concursul județean de recitare în grai, ,,Mândru mi-s că-s bănățan”, organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș si Inspectoratul Școlar Județean a ajuns la cea de a V-a ediție. Desfășurată la Școala Gimnazială Nr. 30, manifestarea s-a bucurat de un mare succes printre copii, părinți și simpli spectatori. Concursul este adresat elevilor din clasele I-VIII de…
A reapărut boala mâinilor murdare în Timiș. Pacienți cu hepatita A, internați în spital
Deși a luat o pauză (cel puțin formele pentru care este nevoie de spitalizare), boala mâinilor murdare a reapărut în Timiș și necesită internarea. Este vorba despre hepatita A. Conform doctorilor, la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara sunt internați cinci pacienți care suferă de hepatita A în această perioadă. Au fost mai…
Încep înscrierile la RoboTEC 2019. Pasionații de robotică se vor putea întrece în șapte probe
Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC), alături de Universitatea Politehnica Timișoara organizează RoboTEC 2019 (Robot Engineering Contest). Proiectul internațional de anvergură, aflat la ediția a V-a, este destinat studenților și tinerilor pasionați de robotică și inteligență artificială. Aceștia își pot testa cunoștințele în șapte probe ce vor fi puse la dispoziție…
Prețul apartamentelor din Timișoara a stagnat în noiembrie, față de lună precedentă
Prețul apartamentelor din Timișoara nu a evoluat în luna noiembrie față de cel din octombrie. Asta spre deosebire de nivelul național unde s-a înregistrat o ușoară creștere, de 1,1%. Față de noiembrie 2017, prețul apartamentelor din Timișoara a crescut cu șapte procente. Potrivit imobiliare.ro, cel mai puternic portal de profil, în Timișoara prețul mediu solicitat…
Noapte de metale grele la Timișoara, de Sfântul Nicolae
Trupa de death metal Angerseed revine la Timișoara, după o pauză de cinci ani. Concertul aniversar va avea loc pe data de 6 decembrie 2018 ora 20.00. Capcana (ex Daos) este locul unde va fi programată cântarea. „Încălzirea” va fi făcută de alte două trupe din Ungaria și una din România. Formația Angerseed din Ungaria…
Primăria Timișoara caută îngrijitoare pentru creșele din oraș
Primăria Timișoara organizează concurs pentru ocuparea posturilor vacante pentru creșe. Se caută îngrijitoare care trebuie să aibă cel puțin studii medii.