Academia Română a acordat, în 13 decembrie 2018, premiile care recompensează cele mai bune lucrări și prezențe culturale și științifice românești realizate de-a lungul anului. Printre cei care au intrat în posesia premiilor s-au numărat șapte profesori de la Universitatea Politehnica Timișoara.
Academia Română acordă, începând cu acest an, un număr de 81 de premii, purtând, fiecare, numele unei personalităţi din domeniul cultural sau științific reprezentat în cele 14 secții ale Academiei Române Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc în Aula Academiei Române, în prezența membrilor Adunării Generale. Laureații au fost premiați de către Biroul Prezidiului, condus de acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române.
Printre laureații ediției din acest an s-au aflat șapte profesori de la Universitatea Politehnica Timișoara. Astfel, Remus-Daniel Ene, Vasile Marinca şi Valentin-Bogdan Marinca au fost recompensați cu premiul „Aurel Vlaicu“, pentru grupul de lucrări „Metode analitice aproximative optimale în studiul dinamic al unor tipuri de fluide ne-Newtoniene”. Premiul „Anghel Saligny“ a fost decernat profesorilor Florea Dinu şi Ioan Mărginean, pentru grupul de lucrări „Robustness of Steel Building Structures”. Nu în ultimul rând, premiul „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ a fost acordat unor colective de autori care îi includ pe Daniel Hădărugă, pentru grupul de lucrări „Differentation of the rye and wheat flour as well as mixtures by using the kinetics of Karl Fischer water titration”, și Gerline Rusu, pentru grupul de lucrări „Nano encapsulation competitiveness of omega-3 fatty acids and correlations of thermal analysisi and Karl Fisher water titration for European anchovy (Engraulis encrasicolus L) oil/Beta-cyclodextrin complexes”. Lista completă a premiilor Academiei Române se găsește aici.
Comentarii prin facebook