Facultatea Management în Producție și Transporturi din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează cea de-a doua ediție a acțiunii caritabile „Anul acesta, fii şi tu Moș Crăciun!”. Educația în mediul rural este tema acțiunii din acest an.
Evenimentul este gândit sub forma unei caravane a Facultății de Management în Producție și Transporturi (Caravana MPT), care va colinda pe la școlile și grădinițele județului Caraș-Severin. În perioada campaniei, Caravana MPT se va deplasa în satele selectate și va dona, pe de o parte, lucruri necesare activității didactice pentru grădinițe (care le lipsesc cu desăvârșire), iar pe de altă parte va realiza cursuri interactive pe tematica „Protejarea mediului” și „Educaţia în reușita profesională” pentru elevii din clasele V-VIII.
Cei care doresc să facă donații pentru buna reușită a campaniei (bani, rechizite, articole pentru grădinițe și altele) o pot face în holul Facultăţii de Management în Producţie şi Transporturi până în data de 18 decembrie 2018. Campania este susținută de prof. Marian Mocan, conf. Matei Tămășilă, conf. Ilie Tăucean, șef lucr. Larisa Ivașcu și masteranzii Facultății de Management în Producție și Transporturi.
Comentarii prin facebook