Aquatim anunță că vineri, 22 iulie, între orele 9 și 15, este planificată spălarea rezervorului de înmagazinare a apei potabile din Mașloc. Ca urmare, în acest interval orar, va fi întreruptă furnizarea apei potabile în localitate. „Recomandăm clienților să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pentru perioada…
Fara apa calda
Colterm anunță că, în vederea efectuării unor lucrări, va întrerupe vineri, 22 iulie, între orele 8 și 13, furnizarea apei calde și a celei reci hidrofor la CT Dragalina. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: Bd. Republicii (parțial), General Dragalina și Nicolae Titulescu.
Intreruperi de curent
Enel a programat vineri, 22 iulie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Calea Șagului (p), Frunzei (p), Leonardo (p), Matei Millo (p), N. D. Cocea (p), Anina, Recoltei (p), Atanasie Marian Marienescu, E. Racoviță, orele 9 – 17, str. Cetatea Albă, Aleea Viilor, Basarabia (p), Popovici Bănățeanu, Atanasie Demian, Martir Cornel Lucuța, Milos Cirneanski,…
Intreruperi de curent
xEnel a programat joi întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Calea Șagului nr. 68, A. Ipătescu nr. 27, sc. A, orele 9 – 17, Calea Lugojului (p), Tibiscum (p), Renașterii (p), Telegrafului (p), orele 9 – 15; Săcălaz – zona str. V-VIII, Giarmata Mare – zona str. Bătrână, Izvorului, Sînandrei, Lugoj -str. 1 Mai,…
Sf. Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, cel care aduce ploaia
Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, a cărui ridicare la cer este sărbătorită, pe 20 iulie, de Biserica Ortodoxă Română, este una dintre cele mai interesante şi complexe figuri de sfinţi. Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă.
Fara apa rece la Otelec
Aquatim anunță că miercuri, 20 iulie, între orele 8 și 17, va întrerupe furnizarea apei potabile în Otelec, pentru spălarea rezervorului de înmagazinare a apei și dezinfecția rețelei de distribuție. „La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinetele consumatorilor din localitate să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă…
Ce trebuie sa faceti pentru a va bransa la noile retele de apa-canal ale Aquatim
Rețetele de apă-canal din mai multe orașe și comune din Timiș au fost extinse, în urma finalizării unui proiectul din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene. Cei din aceste localități se pot branșa foarte simplu, urmând procedura inițiată de Aquatim.
Modificari in programul casieriilor Aquatim
Casieriile Aquatim vor funcționa, în această săptămână, după un program modificat. Dacă aveți de plătit facturi, trebuie să știți că există și modalități de plată alternative.
Apa rece oprita la Stiuca
Aquatim anunță că marți, 19 iulie, între orele 8 și 16, va întrerupe furnizarea apei în Știuca, pentru spălarea și dezinfecția rezervorului de înmagazinare. „La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinetele consumatorilor din localitate să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm utilizatorilor să nu folosească…
Intreruperi de curent
Enel a programat marți întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Divizia 9 Cavalerie (p), Olanda (p), Albinelor, Constructorilor (p), I. I. de la Brad (p), Martir Conciatu, N. Copernic, Frigului, Albinelor (p), Oravița (p), Lucerna (p), Pisa, Frăției, Pomiculturii (p), Arh. I. Mincu, I. Roată (p), C. Davilla (p), Piața Atena, I. Velceanu,…
Intreruperi de curent
Enel a programat luni, 18 iulie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Iorgovanului nr. 2, orele 9 – 16, str. Ovidiu Balea, orele 10 – 15; Săcălaz – zona str. IV și V, Giarmata Mare – zona str. Morii, Pobeda, Izvin – str. Gării nr. 62, Buziaș – SC Bissi Solar, Bl. C3…
Intreruperi de curent
Enel a programat vineri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Calea Șagului nr. 58, 64, Țibleșului, Torac (p), Apateu (p), Noua, Gh. Asachi (p), Melodiei (p), Pindului (p), Dumbrava Roșie (p), Pictor I. Zaicu (p), Bd. Gh. Lazăr (p), orele 9 – 17; Săcălaz – zona str. VIII și VII, Giarmata – zona str.…
Intreruperi de curent
Enel a programat joi întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Calea Șagului (p), Leonard (p), Frunzei nr. 1, G. Topârceanu (p), N. T. Velea (p), Martir Ioan Tănase, Martir Cornel Popescu (p), orele 9 – 17; Dumbrăvița – str. Oslo, Graz, Kiev, Brasilia, Toledo, Sofia, Sankt Petersburg, Londra (p), Ferventia II (p), Săcălaz –…
Intreruperi de curent
Enel a programat miercuri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Calea Șagului 40, 40A, 54; Avram Imbroane (p), Renașterii (p), S. Micu (p), Bastilia (p), orele 9 – 17; Săcălaz – zona str. III, IV, V, Primărie, Brutărie, Giarmata – zona str. Principală, inclusiv Primăria, Viilor, Morii, Utvin nr.10, Poieni, Poieni Cheia, Pietroasa TV,…
A revenit apa calda, mai putin in Complex
Colterm a făcut probe sub presiune pe rețea în zonele centrală și de sud și, în mai puțin de o zi, a decis să reia furnizarea apei calde. Vor mai avea de așteptat puțin cei arondați punctelor termice 13, 50 și Diana – zona Complex Studențesc și Negoiu.
Intreruperi de curent
Enel a programat marți întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Pomiculturii (p), Arh. I. Mincu, I. Roată, Piața Atena, I. Velceanu, Molidului, N. Grivu, C. Davilla, L. Pasteur, Pomiculturii (p), Divizia 9 Cavalerie (p), Olanda (p), A. Demetriade (p), Albinelor (p), Bd. Mihai Viteazu (p), V. Madgearu(p) Filaret Barbu, orele 9 – 18;…
Intreruperi de curent
Enel a programat luni întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Ion Ionescu de la Brad Bl. 25, sc. B, Calea Buziașului (p), Theodor Pallady (p), Spătarul Milescu, orele 9 – 16; Bucovăț (p), Giarmata – zona str. Izvorului, Morii, Bătrână, Cornești nr. 144, orele 9 – 16; Dobrești, Românești (p), orele 9 –…
Apa rece oprita in Buzad
Aquatim anunță că vineri, 8 iulie, între orele 9 și 17, va întrerupe furnizarea apei potabile în Buzad, pentru montarea unui grup nou de pompe. „La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinetele consumatorilor din localitate să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm utilizatorilor să nu…
Intreruperi de curent
Enel a programat vineri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Ana Ipătescu nr. 21 și nr. 15, orele 9 – 17; Săcălaz – str. VIII, Giarmata – zona str. Bătrână, Albina, SP IV Bazoș, Dragșina, Ianova nr. 429, Mănăștiur, Sânnicolau Mare – str. Viilor, Frații Farca, Morii, orele 9 – 17; Lăpușnic, Dobrești,…
Intreruperi de curent
Enel a programat joi întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Vegetației nr. 1 și 3, Aleea Pădurea Verde (p), Calea Dorobanților (p), Lorena (p), Spitalul Nou (p), orele 9 – 17; Săcălaz – str.V, Giarmata – zona str. Principală, Sânmihaiu Român nr. 523, Lugoj – str. T. Vladimirescu, 1 Mai, Bârzavei, Fdt. Bârzavei,…