În perioada 9-10.11.2022, polițiștii Secției 5 Rurală Belinț și cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor Timiș, împreună cu reprezentanți din cadrul I.T.M. Timiș și D.S.V.S.A. Timiș, au desfășurat o acțiune în zona de competență, ce a avut ca scop prevenirea și combaterea activităților ilegale în domeniul exploatațiilor de animale (microferme). Astfel, au fost controlate 18…
Infractor la 16 ani! I s-a pus pata pe mai multe perechi de încalţăminte sport
Joi, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au reținut un tânăr, în vârstă de 16 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În data de 10.11.2022, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la…
Prelungiri de contract la SCM USV Timișoara
Trei jucători al căror contract era scadent la finalul acestui an și-au pus semnătura pe o nouă înțelegere cu clubul bănăţean. Este vorba despre doi jucători din linia de treisferturi și unul din pachetul de înaintare. Fijienii Tiqe Iliesa (30 ani) și Joji Sikote (27 ani), gruzinul Kvicha Jgerenaia (26 ani) au semnat prelungirea contractelor…
Nesimţit, prins când arunca gunoi pe câmp. Acţiune punctuală a Poliţiei Locale
Recent a avut loc o acțiune comună a polițiștilor locali din Timișoara și Dumbrăvița pe linie de curățeni. Un bărbat a fost depistat în timp ce arunca deșeuri dintr-o mașină şi a fost sancționat exemplar. Ca urmare a sesizărilor de la cetățeni și a constatărilor din teren, polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au…
„Cupa Libertăţii – Memorialul Vasile Balmuş”, sâmbătă, la Recaş, reunind culturişti din patru ţări
Tradiţie reluată! „Cupa Libertăţii – Memorialul Vasile Balmuş” îşi va consuma sâmbătă (12 noiembrie) cea de-a 32-a ediţie. Competiţia de culturism organizată de promotorul Florin Teodorescu se va desfăşura la Casa de Cultură „Ion Cojar” din Recaş, cu începere de la ora 17:00. Tot sâmbătă, în intervalul orar 12:00 – 13:00, este programat cântarul oficial.…
România întâlneşte Ungaria la Oradea. O timişoreancă este anunţată în echipa de dublu
Ana Bogdan şi Dalma Galfi se vor întâlni în primul meci din confruntarea România – Ungaria, din play-off-ul competiţiei Billie Jean King Cup, de la Oradea, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi în sala mare a Primăriei Oradea. Primul meci de simplu va avea loc vineri, de la ora 15:00, între Ana Bogdan (48 WTA)…
Caragiale, în centrul premierelor într-un decembrie de neuitat la TNT
Teatrul Național din Timișoara a pus în vânzare biletele pentru cele trei spectacole ale căror premiere vor avea loc în luna decembrie, ca un preambul spectacologic care dă măsura teatrului ca voce a societății: Conul leonida faţă cu reacţiunea de I.L. Caragiale, regia artistică Felix Alexa (1 decembrie, 13 decembrie, Sala Mare), Amintiri din Epoca…
Meci european pentru echipa de baschet a Timişoarei. Se poate califica în sferturi
SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara joacă sâmbătă, 12 noiembrie, la ora 19,00, primul meci din returul Alpe Adria Cup – Grupa D. Leii din Banat primesc vizita croaților de la KK Zabok, la sala Constantin Jude. SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara este lider cu trei victorii din trei partide (6 puncte), urmată de Spisski Rytieri…
O domnişoară a intrat cu maşina într-o doamnă. Una dintre ele a ajuns la spital
Accident cu victimă… O femeie, în vârstă de 21 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Eroilor de la Tisa dinTimișoara, dinspre strada Cluj, iar la intersecția cu strada F.C. Ripensia a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 44 de ani, care circula din sensul opus de…
Întreruperi la furnizarea apei în mai multe localităţi din Timiş
Joi, 10 noiembrie, între orele 10-14 se va întrerupe furnizarea apei în Moșnița Nouă pentru executarea unei legături de conducte pe străzile Telegrafului și Speranței. În zilele de 10 și 11 noiembrie, între orele 8-14, în Ohaba-Forgaci și Boldur presiunea apei va fi scăzută pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Vineri, 11 noiembrie,…
Doi elevi de liceu s-au bătut până unul dintre ei a folosit un pistol cu bile. Poliţia cercetează cazul
La data de 8 noiembrie 2022, polițiștii Secției 2 Timișoara s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În fapt, la data de 14 octombrie 2022, la o unitate școlară cu program sportiv din Timișoara, în timpul pauzei de la ora 11:00, a avut loc o altercație între doi…
În aşteptarea meciurilor din Cupă şi campionat, mulţi jucători de la SCM USV sunt la naţională
Opt jucători ai echipei bănăţene de rugby se află la loturile naționale de seniori și de tineret (U20). Patru dintre ei se pregătesc la București, unde Stejarii dispută trei meciuri test, iar ceilalți patru la Lisabona, unde tineretul participă la turneul final al Campionatului European. Lucian Ionuț Mureșan a fost convocat la seniori în urmă…
Tupeu de borfaş. Fura fără nicio ruşine de la locul de muncă, dar emitea şi cecuri false
Marţi, polițiștii municipiului Timișoara au pus în executare un mandat de aducere cu privire la un barbat, în vârstă de 30 de ani, bănuit de săvârșirea infractiunilor de înșelăciune în formă continuată (4 acte materiale) și delapidare în formă continuată (3 acte materiale), cauzând un prejudiciu total în valoare de aproximativ 70.000 lei. Acesta a…
”Puterea subconștientului în procesul de vindecare” – cu prof. univ.dr. Constantin Dulcan. Seminarul are loc în weekend
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 13 noiembrie 2022, la ora 11 seminarul ”Puterea subconștientului în procesul de vindecare, ” seminar susținut de prof. univ. dr. Constantin Dulcan și Florentina Fântânaru. Evenimentul va avea loc în sala multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara și este finanțat de Consiliul Județean Timiș. În…
Dumbrăviţa, faţă în faţă cu campioana ultimelor cinci ediţii de campionat
CSC Dumbrăviţa se pregătește de un nou meci de gală în Cupa României. În etapa a 2-a a Grupei C, va întâlni CFR Cluj, formația care a câștigat titlul național în ultimele cinci sezoane și care săptămâna trecută a obținut calificarea în primăvara europeană. Meciul se va desfășura joi, la ora 18.15, pe stadionul „Dr.…
Poliţiştii au prins hoţii, magistraţii le-au dat drumul
În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Urbane Timișoara, au fost depistați cei doi bărbați bănuiți de furtul unui portofel în care se aflau 150 de lei si un card bancar cu pinul aferent, de pe care aceștia au reușit să extragă suma de 5000 de lei. Fapta…
Prins la puţin timp după ce a furat bani din casa de marcat
La data de 7 noiembrie, polițiștii Postului de Poliție Moșnița Nouă din cadrul Secției 1 Rurale Timișoara au reținut un bărbat, în vârstă de 21 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Luni seara, polițiștii…
Un aşteptat şi important concurs de canto a început la Lugoj
Tineri soliști de operă au prilejul prețios de a fi auziți, remarcați și premiați de personalități ale scenei lirice românești și europene, în cadrul Concursului Internațional de Canto Tiberiu Brediceanu, Lugoj. Cea ce-a IV-a ediție a evenimentului se desfășoară în perioada 7-13 noiembrie 2022, online. Competiția se adresează întregii tipologii vocale feminine și bărbătești și…
Drogat şi fără permis, a intrat cu maşina în stâlp! Autoturismul era neînmatriculat, iar la spital au ajuns două persoane
Mai multe infracţiuni dintr-o singură lovitură. E fapta de „vitejie” a unui „şofer” drogat. Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, a condus un autoturism pe DJ 693 dinspre Orțișoara către Bărăteaz, iar în localitatea Calacea, într-o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând în…
Lucrări de mentenanţă Aquatim în două localităţi din judeţ
Marți, 8 noiembrie, între orele 9-12 se va opri apa în Șipet pentru lucrări de mentenanță. Miercuri, 9 noiembrie, între orele 10-13 se va întrerupe furnizarea apei pe strada Bencecului din Giarmata pentru executarea unei legături de conductă. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure.…