Author Archives: Daniel Neacșu

Mașină căutată în Italia de trei ani, găsită în Timiș, la Cenad

Mașină căutată în Italia de trei ani, găsită în Timiș, la Cenad

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, au descoperit un autoturism în valoare de 82.500 lei, căutat de autorităţile din Italia. În data de 18.11.2022, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean român, în vârstă de

Weekend închis. Vreme tipică de toamnă târzie cu multe precipitații

Ziua de sâmbătă aduce o vreme închisă, cu precipitații sub formă de ploaie și ninsoare, dar și cu temperaturi scăzute. În zona montană a României și în nordul Carpaților Orientali se așteaptă ninsori și un strat generos de zăpadă. Temperaturile maxime vor atinge maxima de 14 grade Celsius. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 0

Despre doctorul Faust, un teatru-concert ce nu trebuie ratat

”Doctor Faustus” , theater-concert de Kocsárdi Levente, se va desfășura joi, 24 noiembrie 2022, de la ora 19:00, pe scena Casei de Cultură a orașului Jimbolia. Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și Compania de teatru independent Arte-Factum continuă astfel Teatrul Cetății, proiect de cultură comunitară, conceput de managerul Liliana Laichici ca o

Prezentarea miresei – o lucrare deosebită, care vă aşteaptă la Galeria Mercy

Din aceste zile, la Galeria Mercy, parte a proiectului MNART Open View, se pune în lumina reflectoarelor lucrarea „Presentation of the Bride/Prezentarea miresei” a artistului Belu Simion Făinaru, pentru a crea puntea dintre spațiul exterior și interiorul expoziției organizate de artist în această perioadă. Încă de la începutul carierei, artistul se folosește de moștenirea culturală

La mare în misiune oficială! Deplasare grea pentru handbalişti

Liga Națională programează o nouă deplasare lungă pentru handbaliștii alb-violeţi. SCM Politehnica Timișoara va juca sâmbătă, la ora 18,00, la Constanța, în penultima etapă din tur. Meciul cu CSM Constanța este primul cu Sorin Sărăndan în calitate de antrenor interimar, după ce luni Horvath Attila şi-a dat demisia din cauza rezultatelor slabe (şi) din acest

Centrul Medical Orthopedics, locul unde poţi întâlni specialişti în recuperare

Fie că ați trecut printr-un eveniment mai neplăcut sau sunteți sportiv și aveți nevoie de recuperare medicală, Centrul Medical Orthopedics este alături de voi. Clinica are specialiști care concep programele de kinetoterapie sau de fizioterapie personalizate pentru fiecare pacient în parte ținând cont de constituția pacientului, vârsta, afecțiunea pe care o are, tipul de activitate

Gest nobil. Polițiștii de penitenciare au donat sânge

Convinși fiind că prin gestul lor pot salva vieți omenești, 41 de angajați ai Penitenciarului Timișoara au participat astăzi, 17 noiembrie, la o campanie de donare de sânge inițiată chiar în interiorul instituției, cu sprijinul echipei de colectă mobilă a Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara. Angajații Penitenciarului Timișoara au participat, în mod repetat și

Duel tare sub panou. Timişoara întâlneşte Dinamo

Echipa de baschet a Timişoarei va deschide etapa a VI-a din sezonul regular al Ligii Naționale de baschet. Leii din Banat vor primi vizita unei formații ce și-a consolidat considerabil lotul înaintea acestui sezon, Dinamo București. Partida va avea loc vineri, 18 noiembrie, de la ora 18,00, la sala Constantin Jude, și vine după o

Ce mai fură românul: butelie, cuptor cu microunde şi o… betonieră

Miercuri, polițiștii Secției 11 Rurale Sânnicolau Mare au reținut un bărbat, în vârstă de 21 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În fapt, în noaptea de 9/10.11.2022, bărbatul ar fi pătruns într-un imobil din

Contract prelungit pentru un tânăr jucător de mare perspectivă din linia de treisferturi

Unul dintre cei mai talentați jucători de linia de treisferturi din Liga Națională de Rugby, Corrado Ștețco, va continua să joace la Timișoara. Acesta și-a prelungit contractul pentru o perioadă de doi ani, cu scadență la 31 decembrie 2024. Descoperit de clubul bănăţean în Italia, Corrado a fost crescut la Calvisano Rugby și a fost

Incendiu devastator la o casă din Banat! Un bărbat şi-a pierdut viaţa

Incendiu izbucnit azi noapte, în jurul orei 00:30, la o casă din localitatea Cornuţel Banat, comuna Păltiniş. A Intervenit Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu 2 autospeciale pentru stins incendii şi o ambulanţă SMURD cu 13 subofiţeri. Din nefericire, în interiorul casei a fost găsită o persoană (bărbat) decedată. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se

A curs sânge din poliţişti. Pentru o cauză nobilă

O nouă ediție a campaniei „Protejăm oamenii, ajutăm oamenii”, inițiată de polițiștii timișeni, s-a desfășurat la sediul I.P.J. Timiș. Și de această dată polițiștii timișeni au dat dovadă de solidaritate și empatie, aceștia participând în număr mare la activitatea de donare de sânge. Astfel, 40 de polițiști au donat sânge pentru persoanele aflate în situații

A dat „lovitura” după ce a furat 100.000 de euro de la un prieten! Acum riscă puşcăria

Polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale Caraș-Severin, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Reșița, într-un dosar privind furtul sumei de 100.000 de euro dintr-o locuință din municipiul Reșița, faptă sesizată în cursul lunii august a acestui

Etichete:

Investigații imagistice de înaltă acuratețe la Spitalul Clinic CF Timișoara: OCT – Tomografia în Coerență Optică

OCT este aparatul care permite evaluarea sănătății ochilor. Tomografia în coerență optică permite diagnosticarea, tratarea, dar și urmărirea în timp a mai multor afecțiuni oculare. Cu ajutorul aparatului, se pot vizualiza straturile retinei, obținându-se o imagine 3D a ochiului. Practic, este realizată o hartă care contribuie la depistarea precoce a unor boli ale ochilor. “OCT-ul

Start în proiectul „Ora de sport cu SCM Timișoara”

Doi jucători de echipă națională vor merge la Colegiul Bănățean din Timișoara, mâine (miercuri, 16 noiembrie), în prima etapă a unui nou proiect. Scopurile inițiativei sunt atragerea copiilor către mișcare, către un stil de viață sănătos, către sport. Sport Club Municipal Timișoara a încheiat un parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Timiș, în baza căruia

fara apa

Se întrerupe apa în zona Demetriade, miercuri

Miercuri, 16 noiembrie, între orele 9-17, pe strada Aristide Demetriade se vor conecta conductele noi DN 400 la rețeaua existentă. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei pe strada Aristide Demetriade și la firma Linde. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această

Accident grav lângă Făget! Două elicoptere SMURD la faţa locului, unde sunt mai multe victime FOTO

Autorităţile au fost alertate marţi despre producerea unui accident de circulaţie produs în apropierea localității Făget, pe DN 68 A. Este vorba despre ciocnirea a două autoturisme în care se aflau 7 persoane, dintre care 2 minori și 5 adulți. În urma impactului, o persoană a rămas blocată într-un autoturism și a fost extrasă în

Alte trei prelungiri de contract la prim-divizionara de rugby SCM USV Timişoara

Alți trei rugbiști de la SCM USV Timișoara au acceptat oferta de prelungire a contractelor, toți din pachetul de înaintare. Este vorba despre Feofaaki Holoia (32 ani, Tonga), Mosese Digo Ducivaki (31 ani, Fiji), care și-au pus semnătura pe contracte valabile până la finalul anului viitor, și despre pilierul Laurențiu Nica (24 ani) a cărui

Rezultate excelente la kickbox. Sportivii Knock Down Timişoara, în topul naţional

Clubul Knock Down Timişoara a obţinut 10 victorii şi 4 KO-uri astfel dominând competiţia naţională de Kickbox desfăşurată la Baia Mare, zilele trecute. La această competiţie puternică au participat peste 20 de cluburi din toată ţara. Sportivii bănăţeni antrenaţi de maestrul prof. Alin Fălcuşan care au reprezentat Timişoara sunt: Miroslav Lazar (80kg), Alexandru Ostoia (85kg),

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.