Circulație îngreunată în apropiere de Lugoj din cauza unui accident rutier

Un bărbat, în vârstă de 54 ani, a condus un autotren dinspre autostrada A1 spre A6, iar la un moment dat la km 8, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit carosabilă.

În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv bărbatul în vârstă de 54 de ani, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

„Accident rutier pe autostrada #A6, sensul de mers spre Lugoj, la km 8+200. Un tir s-a răsturnat pe banda de urgență și în afara părții carosabile. Se circulă pe banda 2 până în jurul orei 15”, anunță și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități

Întrunit vineri după-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârșitor să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Jucător U21 care a jucat sezonul trecut la Tunari și U Craiova II, pentru viitorul Politehnicii

Încă un transfer la gruparea alb-violetă. Tânărul mijlocaș Dan Ștefan Spătaru (21 ani) este noul jucător al Politehnicii. Dan s-a născut pe 29 martie 2005, la Brașov. Este la bază mijlocaș central ofensiv, dar poate evolua și în banda dreaptă. A crescut la Kids Tâmpa Brașov și a mai evoluat pentru FC Brașov, FCSB U18,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jucător U21 care a jucat sezonul trecut la Tunari și U Craiova II, pentru viitorul Politehnicii
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Explozie urmată de un incendiu în Timișoara. Trei persoane au fost rănite, zeci de oameni s-au autoevacuat din blocul afectat

Zeci de oameni dintr-un bloc de patru etaje de pe strada Versului s-au trezit într-un mod extrem de neplăcut. O explozie urmată de un incendiu puternic, la un apartament de la parter a produs panică. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție si comandă, două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Explozie urmată de un incendiu în Timișoara. Trei persoane au fost rănite, zeci de oameni s-au autoevacuat din blocul afectat
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe dorește organizarea „Timișoara Forum for European Values”, un forum internațional dedicat unor teme de interes major pentru regiune și pentru viitorul Europei, un eveniment în premieră. Iar pentru aceasta cere alocarea a jumătate de milion de lei din bugetul local. Forumul va aborda teme cum ar fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dă o jumătate de milion de lei pentru un forum pe teme europene
Zeci de oameni dintr-un bloc de patru etaje de pe strada Versului s-au trezit într-un mod extrem de neplăcut. O explozie urmată de un incendiu puternic, la un apartament de la parter a produs panică. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție si comandă, două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Explozie urmată de un incendiu în Timișoara. Trei persoane au fost rănite, zeci de oameni s-au autoevacuat din blocul afectat
Întrunit vineri după-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârșitor să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Elena Cornelia Micicoi a anunţat că demisionează din funcţia de prefect de Timiş, dar adaugă că se consideră nevinovată în dosarul EPPO privind posibile fraude cu bani europeni. Cornelia Micicoi a ajuns în funcţia de prefect fiind susţinută de USR. Demisia survine după ce, în cursul acestei dimineți, procurorii EPPO și polițiștii au făcut percheziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Micicoi a demisionat din funcţia de prefect al judeţului Timiş, dar se consideră nevinovată în ancheta EPPO
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, respinge orice fel de acuzații în cazul în care Parchetul European denunţă o fraudă cu fonduri europene, derulată prin intermediul unei asociații pe care ea a înființat-o și condus-o în urmă cu mai mulți ani, pe baza unei strategii realizate de GAL Freidorf. Mai mult, ea vorbește despre faptul că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile
Pe fondul dezvoltării accelerate a inteligenței artificiale, roboticii și sistemelor autonome, Universitatea Politehnica Timișoara își extinde oferta educațională prin înființarea Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, dedicată tehnologiilor care modelează deja economia viitorului. Noua facultate face parte dintr-o viziune strategică amplă prin care UPT își propune să contribuie la transformarea Timișoarei într-un pol...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica înființează Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Printre programele de studii apare Ingineria Dronelor și Informatică Aeronautică
Proiectul de deschidere a punctului temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, continuă. Acesta va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august
Top