În ultima etapă a fazei play-out din Liga 2, CSC Dumbrăviţa primește vizita celor de la FCU Craiova. Partida e programată sâmbătă, 10 mai, de la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”, și va fi transmisă pe platforma FRF.TV. E runda care va stabili echipa ce va retrograda direct din Grupa A și cea care…
Un celebru profesor UPT, sărbătorit la împlinirea unei frumoase vârste
În spiritul tradiției de a-și onora profesorii remarcabili, Universitatea Politehnica Timișoara a organizat joi, 8 mai 2025, aniversarea prof. emerit dr.ing. Radu Băncilă, la împlinirea vârstei de 80 de ani, în prezența reprezentanților conducerii UPT, ai Facultății de Construcții, căreia i-a dedicat întreaga carieră, a colegilor și prietenilor. În deschiderea evenimentului, moderat de prof.univ.dr.ing. Edward…
Fumul alb a adus bucurie şi speranţă la Vatican! Cine este noul Papă
Joi seara, în sunetul solemn al clopotelor de la Bazilica Sfântul Petru și în prezența emoționată a zeci de mii de credincioși adunați în Piața Vaticanului, lumea a primit vestea pe care o aștepta cu sufletul la gură: a fost ales un nou Suveran Pontif, cel de-al 267-lea Papă al Bisericii Catolice. Fumul alb care…
„Şoferiţă” beată, reţinută pentru 24 de ore! Poate se şi trezeşte
„Obosită” rău la primele ore ale zilei, dar cu mult tupeu la volan, deşi nu avea nici permis. La data de 8 mai 2025, în jurul orei 02:30, polițiștii Biroului pentru Centrul Universitar au oprit la intersecția dintre strada 1 Decembrie și Calea Stan Vidrighin din municipiu, un autoturism condus de către o femeie, în…
SCM Timişoara, din nou pe drumuri. Încă o deplasare la Bucureşti
Etapa a doua din returul Ligii de Rugby propune pentru SCM USV Timișoara o nouă deplasare la București. Echipa bănăţeană înfruntă Rapid, vineri, 9 mai, ora 16.00, la stadionul Olimpia. Partida din această rundă a șaptea va putea fi urmărită la TVR Sport. În clasament, cele două formații sunt vecine, pe locurile al patrulea și…
Facultatea de Mecanică de la Universitatea Politehnica Timișoara își deschide porțile pentru Mec Days 2025
Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează, în perioada 9-10 mai 2025, un eveniment devenit deja tradițional – Zilele Mecanicii (Mec Days), care se va desfășura la sediul de pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1. Mec Days reprezintă o oportunitate valoroasă de promovare a domeniilor de licență din cadrul Facultății de Mecanică, precum…
Aquatim anunță unde se ia apa zilele următoare
Joi, 8 mai, între orele 8-15, la intersecția străzilor Vulturilor și Clăbucet se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte din „CL 13 – Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud – Lot 1”, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Clăbucet, Bran și Pogonici. Vineri, 9 mai,…
Ingineria în prim plan! Conferință internațională importantă la Universitatea Politehnica Timișoara
Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, în zilele de 5-6 mai 2025, cea de-a IV-a Conferință Internațională de Inginerie Integrată (CIE/C2I 2025), multidisciplinară, care a reprezentat un adevărat forum pentru schimbul de informații tehnice de ultimă oră, diseminarea rezultatelor cercetării de înaltă calitate, prezentarea noilor evoluții din domeniu, precum și dezbaterea și conturarea direcțiilor și priorităților…
Porți deschise la Padel Center! Hai să descoperi sportul cu cea mai rapidă ascesniune din lume
Ești invitat să faci primul pas în lumea padelului! Hai la evenimentul clubului Padel Center cu porțile deschise, dedicat celor care vor să încerce un sport dinamic, distractiv și potrivit pentru toate vârstele! Va fi o oportunitate excelentă de a participa la meciuri și antrenamente conduse de Bogdan Bristan și Klaus Herle, antrenori experimentați care…
A intrat pe contrasens direct într-o altă mașină. Accident cu victime la Lugoj
O femeie, în vârstă de 22 de ani, a condus un autoturism pe strada Hezerișului din municipiul Lugoj, dinspre strada Crișan înspre DN 6, iar, la un moment dat, într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar…
Seria se mută la Ploiești. SCM Timișoara mai are nevoie de o victorie
Play-out-ul Ligii Naționale de baschet continuă cu al treilea meci din primul tur. SCM Timișoara se deplasează la Ploiești, pentru înfruntarea cu formația locală CSM BBA Petrolul. Jocul este programat miercuri, 7 mai, de la ora 18.00, la sala Olimpia. SCM winsed.swiss Timișoara conduce cu 2-0 la partide, în această serie „trei din cinci”. Cele…
Concursul internațional DigiFunCollab, găzduit de UPT, și-a desemnat câștigătorii
Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit reuniunea de proiect DigiFunCollab, ocazie cu care s-a desfășurat concursul studențesc de planuri de afaceri ce au avut ca temă antreprenoriatul social. Concursul s-a derulat în format online și a prilejuit prezentarea dinamică și inovativă a proiectelor studenților din România, Italia, Slovenia și Germania, folosind mijloace multimedia și de AI.…
Sezon de senzaţie pentru Dominicii, care va juca la turneul final naţional, Junioare III
Junioarele 3 de la ACS Dominicii Timișoara s-au calificat la turneul final național de handbal. Sportivele antrenate de Alina Cioriciu și Florica Gallovits au terminat pe primul loc grupa semifinală de la Bistrița, după două victorii, 30-18 cu LPS Banatul, respectiv 23-21 cu Gloria Bistrița și un egal 23-23 cu ACS Târgu-Mureș. Formația timișoreană merge…
Nu a fost ușor, dar s-a meritat efortul. SCM Timișoara are 2-0 sub panou cu CSM Ploiești
Dueluri asemănătoare cu același deznodământ. Fericit pentru alb-violeți. Vorbim de întâlnirea din turul I de play-out la baschet masculin între SCM Timișoara și CSM Ploiești. Primul meci dintre Leii din Banat și prahoveni a fost unul neașteptat de echilibrat, încheiat la doar patru puncte diferență (98-94), iar sâmbătă s-a disputat a doua partidă din serie.…
Profesor cu apucături deviante, reținut de polițiti, chiar în momentul în care era președinte la o secție de votare. Vezi acuzele
Sâmbătă seara, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați de către un cetățean cu privire la faptul că un profesor, care era președinte la o secție de votare din Timișoara, ar fi racolat un minor în scopuri sexuale. Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara, care au…
Poli pierde surprinzător acasă cu Ghiroda, dar rămâne prima după ce Lupeniul scoate doar un punct, bineînțeles din penalty cu Pecica
După 5-0, 1-1 și 4-0 cu acelaşi adversar, Poli pierde surprinzător acasă cu Ghiroda, în probabil cel mai slab meci din 2025! Oaspeții, care au dezamăgit incredibil etapa trecută când au fost învinşi acasă cu 0-5 de Lupeni a obținut o victorie neașteptată! Norocul violeților e că nici „minerii” nu au câștigat, 3-3 acasă, după…
Dumbrăviţa a învins neaşteptat la Hunedoara şi încă speră la locul de baraj
Hunedoara era singura echipă din play-out cu victorii pe linie, 4 din 4, în timp ce Dumbrăviţa era singura echipă care obţinuse doar un punct… cu care a ajuns pe ultimul loc al Grupei A. Şi ce să vezi, ultima clasată a bătut prima clasată chiar în deplasare. 1-0, după un meci cu multe dubii,…
Weekend călduros în toată țara. În Timișoara se va ajunge la 30 de grade
Acest weekend va fi cel mai călduros de până acum din 2025. Chiar dacă vor fi și nori și în unele cazuri și ploi, mercurul din termometre va urca. Sâmbătă, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 30 de grade, iar cele minime între 4…
Zilele Studenților, spectacole, concerte, distracție. Cine vine să cânte
O sărbătoare așteptată cu sufletul la gură de zeci de mii de tineri din Timișoara. Cei 35.000 de studenți din municipiul de pe Bega, dar și alți tineri dornici de distracție, sunt așteptați la Zilele Studenților Timişoarei, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție. Organizat de Universitatea Politehnica Timișoara în parteneriat cu Asociația Festivaluri pentru…
Meci cu final așteptat! SCM Poli bifează victoria în meciul cu CSM Constanța
Un meci de 1 solist, care s-a terminat conform așteptărilor. SCM Poli avea nevoie de victorie în meciul cu CSM Constanța, formația de pe locul 5, fără griji, și asta pentru a scăpa și de locurile de baraj. După un meci care a curs conform așteptărilor, alb-violeții s-au impus mult mai clar decât o arată…