Consiliul Județean Timiș pregătește continuarea modernizării drumului județean 691, de această dată nu porțiunea dintre Timișoara și A1 – Giarmata, ci în cealaltă parte a drumului, la granița cu județul Arad. Pe lista de vot a consilierilor județeni se va afla un proiect de hotărâre referitor la exproprierile necesare pentru amenajarea drumului, dar și a…
La Timișoara se schimbă mai multe trasee de transport în comun
Ca urmare a adresei A.D.I. – Societatea Metropolitană de Transport Timișoara nr.816/15.02.2024, în programele de circulație a mijloacelor de transport vor interveni mai multe modificări. Începând cu data de 18.02.2024 are loc prelungirea liniei 32 până la Catedrala Mitropolitană. Circulația liniei de autobuz 4b se va realiza doar în schimbul I, pe traseul actual, după…
Persoanele cu deficiențe de vedere beneficiază de sprijin la Poșta Mare, prin intermediul sistemului Step Hear/FOTO
Poșta Română a inaugurat astăzi, în 46 de oficii poștale din toată țara, sistemul STEP HEAR dedicat nevăzătorilor și persoanelor cu deficiență de vedere care îi ajută să acceseze serviciile poștale fără a avea nevoie de un însoțitor. Astfel, se extinde la nivel național proiectul pilot al sistemului STEP HEAR, inițiat anul trecut la Oficiul…
CJ Timiș a rezolvat, în sfârșit, problema furnizării laptelui, biscuiților și fructelor către școlari și preșcolari
Școlarii din Timiș vor primi din nou lapte și fructe în cadrul programului guvernamental realizat în acest scop. Consiliul Județean, care se ocupă de implementare, a semnat contractele subsecvente pentru furnizarea produselor lactate și a fructelor (lapte UHT și măr), valabile la nivelul județului pentru anul școlar 2023-2024. Vor beneficia de acestea preșcolarii din grădinițele…
Se reia circulația tramvaielor pe Bulevardul Cetății. Momentul mult așteptat se întâmplă duminică la prânz
Începând de duminică, Circulația tramvaielor pe Bulevardul Cetății din Timișoara va fi reluată, a anunțat Primăria Timișoara. Începând cu ora 12:15 vor circula din nou tramvaiele liniilor 4 și 7. Reabilitarea liniei de tramvai de pe Bulevardul Cetății contribuie la promovarea si îmbunătățirea transportului public de călători și, implicit, la creșterea atractivității acestuia, în detrimentul…
Curățarea rampelor ilegale de gunoi din oraș, un succes/FOTO
Intervenția primăriei Timișoara în mai multe cartiere din oraș, unde au fost desființate mai multe rampe clandestine de gunoi s-au dovedit un real succes. După 6-8 luni de la eliminarea acestor rampe ilegale de deșeuri, zonele respective au fost menținute curate. Printre zonele în care Primăria Municipiului Timișoara a acționat cu succes se numără: Kuncz…
Prima decizie în cazul organizării Festivalului Luminii. CNSC dă dreptate firmei contestatare, Muzeul pregătește o nouă contestație
Timișoara a rămas, la finalul anului trecut, fără cea de a doua ediție a Festivalului Luminii și a unui spectacol de revelion, care erau programate în organizarea Muzeului Național al Banatului. Firma care a pierdut licitația pentru desemnarea organizatorului evenimentului a contestat rezultatul, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Instituția s-a pronunțat asupra acestui…
Organizatorii pregătesc cea de a doua ediție a Timișoara Music Awards
Timișoara se pregătește să devină epicentrul unei experiențe muzicale electrizante, odată cu Timișoara Music Awards, ediția a doua. Evenimentul muzical, programat să aibă loc în perioada 14-16 iunie, la Iulius Mall Timișoara, își propune să celebreze talentul și efortul artiștilor locali, precum și să aducă în fața publicului artiști muzicali de renume internațional. Sub tema…
Primăria Timișoara preia cereri pentru autorizarea vânzării de produse specifice zilei de 1 Martie
Ca în fiecare an, în apropierea zilei de 1 martie, toţi cei interesaţi de activităţi comerciale ocazionale (mărţişoare, felicitări, miniaturi reprezentative) pentru ziua de 1 martie la Timișoara trebuie să transmită o solicitare la Primărie, în vederea obţinerii avizului de comercializare. Înregistrarea cererilor se va face în perioada 19.02.2024-21.02.2024, în sistem online. Pentru înscriere, solicitanții…
Datoria istorică a Timișoarei către E.ON a fost integral achitată
Timișoara a plătit ultima tranșă a datoriei istorice a societății de termoficare către furnizorul de gaze naturale E.ON. Prin achitarea sumei de 284.238 lei se încheie o lungă perioadă în care datorii către E.ON, existente de ani de zile, au fost achitate de primărie. Datoriile istorice ale COLTERM se ridicau la peste 72 de milioane…
Primăria Timișoara a pregătit un buget de 2,5 miliarde de lei pentru oraș
Primăria Timișoarara pregătește pentru anul în curs un buget generos, care depășește 2,5 miliarde de lei, semn că economia locală merge bine, iar fondurile europene reprezintă, de asemenea, o componentă importantă a bugetului. De asemenea, bugetul, care este acum în analiză și dezbatere publică, are o componentă de dezvoltare importantă. Așadar, pentru 2024 se propune…
Primăria Timișoara a predat amplasamentul viitorului stadion Lego către constructor/VIDEO
Societatea care se va ocupa de ridicarea noului stadion modular al Timișoarei, ”Eroii Timișoarei”, care se va ridica în Calea Buziașului, a primit, din partea primăriei, amplasamentul unde acesta va fi amplasat. Viceprimarul Cosmin Tabără a anunțat că în curând va fi dat și ordinul de începere a lucrărilor. ”De Valentines Day venim cu o…
Timișul e în fața Clujului. Deocamdata la capitolul imobiliare
Deși poate părea surprinzător, Timișul e peste Cluj la capitolul piață imobiliară. Creșterea exagerată de prețuri din capitala Ardealului face ca interesul investitorilor să se îndrepte spre piața din capitala Banatului, una care ”mai cu picioarele pe pământ”. Orașele principale din vestul țării devin tot mai atractive la începutul lui 2024 pentru cei interesați de…
Lovrinul va beneficia de un nou sistem de canalizare realizat de cei de la Aquatim, cu bani europeni
Societatea Aquatim va realiza la Lovrin un nou sistem de canalizare, înn lungime de 14 kilometri. Valoarea lucrărilor este de aproape 20 de milioane de lei plus TVA, fiind vorba despre un contract relicitat, după ce vechiul contract a fost reziliat ca urmare a nerealizării investiției. Aquatim a semnat contractul de lucrări CL 30 Lot…
CCIA Timiș pregătește o nouă misiune economică în Canada și Statele Unite ale Americii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită firmele timișene să participe în perioada 15 – 26 iunie 2024 la nouă misiune economică multisectorială în Canada, la Montreal și Toronto, și în Statele Unite ale Americii, la New York, destinată identificării de noi oportunități de afaceri și stabilirii de contacte directe cu firme de pe…
Două magazine din Timișoara, aparținând Carrefour și Profi, sancționate de Protecția Consumatorilor/FOTO
În urma unor reclamatii primite, inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor au controlat un magazin Carrefour , respectiv un magazin Profi. La ambele au fost găsite numeroase probleme. Abaterile constatate la Carrefour s-au referit la produse alimentare din carne de porc, refrigerate, cu modificări organoleptice, culoare modificată și miros nespecific, umiditate excesivă în…
Dan Diaconu acuză actuala administrație că a lăsat în paragină proiectul reabilitării fostei Clinici de Dermatologie
Consilierul local liberal Dan Diaconu acuză actuala conducere administrativă a Timișoarei de nepăsare în proiectul de reabilitare a fostei Clinici de Dermatologie, o clădire care ar fi trebuit să devină un centrul cultural. În schimb, clădirea nu a fost reabilitată și a stat și două ierni fără acoperiș, spune Diaconu. Reabilitarea ar fi trebuit să…
Viceprimarul Timișoarei vrea un port pe Bega pentru Timișoara
Un studiu de fezabilitate pentru amenajarea unui port pe Bega, la Timișoara, este unul dintre obiectivele susținute de viceprimarul Cosmin Tabără pentru a fi cuprinse în bugetul orașului. Ar ajuta la dezvoltarea municipiului, din punct de vedere turistic sau economic. În scopul susținerii unui astfel de amendament, el cere unitate din partea consilierilor locali. ”Consilieri,…
Operațiunile de carte funciară trec în mediul online. Timișul e printre fruntașii din țară
Timișul rămâne în continuare unul dintre județele cu cea mai extinsă activitate imobiliară din țară. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a eliberat, online, prin intermediul platformei EPAY.ANCPI.RO, 173.782 de documente, în prima lună a anului 2024. În luna ianuarie a anului trecut, ANCPI a eliberat online 141.239 de extrase de carte funciară…
Două noi blocuri vor beneficia de reabilitare termică
Municipalitatea timișoreană a anunțat că au fost semnate contractele de execuție pentru încă două blocuri, situate pe strada Brandusei nr. 12 și Deliblata nr. 21. După finalizarea lucrărilor, locatarii din 132 de apartamente se vor bucura de confort termic și facturi mai mici la energie. Este prevăzută reabilitarea termică a imobilului de pe strada Brandusei…