Author Archives: Marcel Hoster

Primăria Timișoara cere fonduri europene pentru reabilitarea zonei Traian

Primăria Timișoara cere fonduri europene pentru reabilitarea zonei Traian

Consilierii locali și-au dat acordul pentru depunerea solicității în vederea obținerii de fonduri europene nerambursabile pentru regenerarea zonei Piața Traian. În total, sunt vizate patru piețe și 12 străzi din Fabric. Consiliul Local Timișoara a aprobat documentația necesară. ”Urmează să depunem dosarul pentru obținerea de fonduri europene pentru proiectul de regenerare a zonei Traian. Vineri,…

Timișul e magnet pentru investițiile străine. Mai bine stau doar Ilfov și București

Superpromovatul Cluj, dar și alte județe, nu se apropie nici pe departe de valoarea investițiilor străine realizate în județul Timiș. Mai bine decât cel mai vestic județ al României stau doar București și Ilfov. Conform unor date cuantificate de zf.ro, valoarea investițiilor străine din țară depășește 118 miliarde de euro. Trei zone din România se…

Timișorenii sunt cei mai mari consumatori de cartofi prăjiți

După București, Timișoara este al doilea din țară după cantitatea de cartofi prăjiți comandată pe una dintre platformele de comenzi de mâncare din Româna, arată datele analizate cu ocazia Zilei Internaționale a Cartofilor Prăjiți. Trendul este condus de loaded fries, versiunea cartofilor prăjiți care sunt comandați ca fel principal pentru prânz sau cină. În ceea…

Cea mai nouă generație de absolvenți ai Universității de Vest Timișoara și-a primit diplomele într-un cadru festiv/FOTO

Sâmbătă, la prima oră a dimineții, a avut loc Ceremonia de Absolvire dedicată promoției 2024 a Universității de Vest din Timișoara. Acțiunea a fost organizată în mod tradițional în centrul Timișoarei, în spațiul generos al Pieței Libertății.  Sărbătoarea a fost organizată de UVT cu susținerea partenerilor săi.  La ceremonia de deschidere au participat cei două…

Echipele de specialitate continuă îngrijirea spațiilor verzi din Timișoara

Echipele Primăriei Timișoara sunt zilnic pe teren pentru a asigura o întreținere corespunzătoare a parcurilor, locurilor de joacă și a spațiilor verzi de pe domeniul public, anunță reprezentanții municipalității. Operațiuni de udare se derulează pe străzile Ardealului, Barițiu, Cireșului, Clăbucet, Dr. Bagdazar, Dunărea, Gheorghe Lazar, I. Vacărescu, Ion Barac, Polonă, Pop de Băsești, Regela Carol…

Afișarea datelor de trafic pe panourile din stațiile mijloacelor de transport se modernizează în următoarele luni

Panourile de afișaj digital existente deja în stațiile de transport public nu vor afișa, deocamdată, orele corecte din trafic, sunt prea vechi pentru a putea să folosească noile date, spune directorul STPT, Constantin Cocheci, care spune că va mai dura câteva luni până se va reuși o adaptare. Sistemul de informare de unde toate panourile…

UMB continuă lucrările la Centura Sud şi pe caniculă

Constructorul român care se ocupă de realizarea centurii Timișoara Sud a lucrat și săptămâna aceasta cu un efectiv de circa 380 de persoane, inclusiv muncitori și mecanici, șoferi, laboranți etc. A continuat programul 24 din 24, în două schimburi, muncitorii fiind pe șantier chiar și în condiții de temperaturi caniculare. Pe timpul nopții s-a lucrat…

CNAIR impune restricții pe drumuri, timp de două zile

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță participanții la traficul rutier că, în perioada 13.07 – 14.07.2024 (sâmbătă și duminică), în intervalul orar 10.00 – 20.00, se vor institui restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor extreme (38 – 39 grade Celsius) – (COD ROȘU) pentru…

Puncte de prim ajutor, deschise de primărie, dar nu și în weekend. Recomandări de caniculă! UPDATE Punctele se deschid și în weekend

Primăria Municipiului Timișoara a amenajat mai multe puncte de prim ajutor în oraș, care sunt aprovizionate cu apă și care sunt deservite de cadre medicale de la Direcția de Sănătate Publică. Dar, acestea nu vor funcționa exact în zilele în care va fi cel mai cald, adică sâmbătă și duminică, aceasta pentru că personalul de…

drum judetean

Consiliul Județean Timiș prelungește restricțiile pe drumurile județene

Restricțiile de circulație pe drumurile din Timiș se prelungesc și pentru săptămâna viitoare, a anunțat CJT. Având în vedere prognozele Administrației Naționale de Meteorologie actualizate și anunțurile referitoare la instituirea unor coduri roșii și portocalii de caniculă în zona Banatului, restricțiile de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone…

Două importante distincții acordate de Franța au fost primite de Marilen Pirtea și Mircea Mihăieș

Cadrul special oferit de Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara  a oferit locul perfect pentru ceremonia de decernare a distincțiilor Officier de L’ordre des Palmes académiques, pentru Marilen Gabriel Pirtea și Chevalier de L’ordre des Arts et des Lettres,pentru Mircea Mihăieș, de către  Nicolas Warnery, Ambasadorul Republicii Franceze în România. Contextul în care…

Timișoara nu va mai avea o nouă renovare de bulevard în următorii patru ani. În curs sunt alte trei proiecte

Finalizarea a trei mari proiecte de infrastructură din Timișoara nu va fi urmată, cu excepția unor proiecte deja demarate, prea curând de demararea unor noi asemenea lucrări de anvergură, care să includă un nou bulevard de mari dimensiuni, spune primarul Dominic Fritz. Totuși, mai sunt trei asemenea proiecte unul e în lucru, altele vor începe,…

cale ferata

Proiectul căii ferate dintre Timișoara și Szeged a primit aprobarea Guvernului

Proiectul restabilirii legăturii feroviare între Timișoara și Szeged a primit undă verde, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Proiectul va fi unul benefic pentru Timiș, spune acesta, urmând să ducă la dezvoltarea economică a zonei. Guvernul a aprobat joi memorandumul semnat între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România și Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului din…

Primăria Timișoara vrea 50 de milioane de euro pentru schimbarea a 13 kilometri de ţevi de termoficare

Primăria Timișoara pregătește documentația în vederea obținerii unei finanțări record, de 50 de milioane de euro pentru retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare. Sunt vizate mai multe tronsoane din rețeaua primară, unde țevile sunt ruginite pentru că nu au fost schimbate niciodată. Acestea însumează aproximativ 13 km. Mai mult, țevile de mare dimensiune care încă sunt…

Autoritățile din Timiș, puse în alertă pentru valul de căldură

La Prefectura Timiș a avut o videoconferință convocată de Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, videoconferința având ca temă stabilirea măsurilor necesare a fi adoptate pentru gestionarea problematicii generate de valul de caniculă care afectează România în această perioadă. În urma videoconferinței, subprefectul județului Timiș, Raul Ambruș a solicitat instituțiilor membre CJSU întreprinderea tuturor măsurilor ce…

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest și Universitatea Politehnica din Timișoara au fost incluse în topul QS Europe University Rankings

Universitatea de Vest din Timișoara a fost clasificată pe poziția 435 în cadrul ierarhiei universităților europene. În ediția din 2025 a QS Europe University Rankings se regăsesc 17 universități din România. În top mai apare și Universitatea Politehnica, pe locurile 551 – 600.  UVT este pe prima poziție la nivel național în ceea ce privește…

Punct final în reabilitarea bulevardului Cetății din Timișoara: proiectul a devenit o premieră europeană

Proiectul reabilitării bulevardului Cetății din Timișoara cu bani europeni a devenit primul din România care a fost contractat, respectiv primul care a fost integral plătit. Mai mult, proiectul este primul din Europa care a fost încheiat pe această axă de finanțare în Europa. Aceasta a fost posibilă pentru că primăria a finanțat și dus la…

Lucrările de reabilitare a Gării de Nord Timișoara înaintează/VIDEO

Stadiul lucrărilor de reabilitare a Gării de Nord Timișoara au ajuns la 76% din total, a informat CFR Infrastructură, Regionala Timișoara. Valoarea investiției este de 21,4 milioane de lei, plus TVA. Până acum, au fost finalizate lucrările de construcții la toate cele 5 corpuri ale Clădirii de Călători Timișoara Nord, pe fațadele dinspre peroane, urmând…

Nodul de coborâre de pe A1 de la Remetea Mare a fost redeschis

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara au finalizat operațiunile de instalare a parapetelui pe rulouri pe breteaua de coborâre spre DN6 și Timișoara, de pe autostrada A1. Astfel, s-a reluat circulația pe drumul amintit. Parapetele pe rulouri este un sistem de protecție conceput pentru a evita evenimentele rutiere soldate cu leziuni mortale,…

razvan negrisanu

Arhitectul Negrișanu, ”autorul” împrumutului, reacționează: ”Acuzațiile aduse de ANI împotriva lui Dominic Fritz sunt absurde și fără fundament”

Arhitectul Răzvan Negrișanu, cel care ar fi acordat împrumutul care a dus la apariția raportului ANI de conflict de interese pentru primarul Dominic Fritz, spune că acuzațiile sunt absurde și fără fundament. Membru important în USR Timiș, consilier local și șef al Comisiei pentru Dezvoltare Urbanistică, Amenajarea Teritoriului şi Patrimoniului a Consiliului Local Timişoara, spune…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.