Pornit inițial ca o inițiativă fără prea multă susținere, proiectul ”După sculptură/Sculptură după”, de transformare a Cazarmei U, temporar, în hub de artă, s-a dovedit un succes care a depășit chiar și așteptările organizatorilor. Aceștia estimează că 65.000 de vizitatori au trecut pragul clădirii istorice din Piața Unirii, participând la evenimentele susținute aici, în organizarea…
Continuă restricțiile rutiere pe strada Iuliu Maniu
Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a decis schimbarea sensului pe care se derulează reparațiile. în vederea finalizării lucrărilor demarate pe bulevardul Iuliu Maniu. Astfel, în perioada 24 noiembrie, ora 08 :00 – 3 decembrie ora 08:00. se va închide sensul de mers dinspre strada Platanilor înspre bulevardul Regele Carol I, iar circulația se va…
A fost stabilit programul evenimentelor de la Târgul de Crăciun de la Timișoara. Care sunt noutățile
Casa de Cultură Timișoara a stabilit programul Târgului de Crăciun, care va avea loc în trei dintre piețele centrale ale orașului, Opere, Libertății și Sfântu Gheorghe. Așa cum am anunțat deja, aprinderea iluminatului festiv și a luminițelor din Târgul de Crăciun va avea loc duminică, 26 noiembrie, la ora 18:00. Aceasta va fi însoțită de…
Podul de la Tapia a fost închis circulației rutiere. S-au descoperit fisuri/FOTO
Consiliul Județean a fost nevoit să închidă podul de la Tapia, care traversa canalul ANIF din zonă, amplasat pe DJ 680 la km 4+000, care făcea legătura între localitățile Lugoj – Criciova (prin Tapia-Măguri). Decizia a fost luată ca urmare a constatării apariției unei fisuri care a evoluat în diagonala structurii de rezistență a podului,…
A venit rândul angajaților din Prefectură să protesteze. Vor salarii la nivelul funcționarilor de stat
Febra protestelor și grevelor din domeniul bugetar continuă la Timișoara cu cel al angajaților din Prefectura Timiș. Joi, angajații acestor instituții din toată țara pichetează sediile. În intervalul 10-12, cei peste 1400 de salariați din prefecturi ( funcționari publici și personal contractual) încetează lucrul și vor picheta sediile tuturor instituțiilor prefectului din țară. “Noi, salariații…
Banca Națională a României își asigură sediile. La cât e evaluat cel din Timișoara
Banca Națională a României a demarat procedurile în vederea găsirii unui asigurator care să se ocupe de sediile din țară ale instituției, respectiv de aparatura de procesare a banilor. Conform evaluărilor din caietul de sarcini, clădirea superbă a BNR din Timișoara nu e nici pe departe cea mai valoroasă din rețeaua instituției. Conform caietului de…
Se închide temporar circulația la trecerea peste calea ferată de la Giarmata
Lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean 691, desfășurate la trecerea peste calea ferată de la intrarea în localitatea Giarmata, fac necesară închiderea circulației, în zona amintită, timp de câteva ore, vineri. Accesul se va face deviat, pe DC58. Pentru efectuarea unor lucrări de specialitate în dreptul trecerii la nivel cu calea ferată…
Două noi lanțuri comerciale, Auchan și Penny, vizitate de Protecția Consumatorilor. Au fost descoperite probleme și acordate amenzi serioase/FOTO
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor, Regiunea Vest, a verificat 5 unități Auchan și 44 unități Penny. Verificările au scos la iveală produse expirate, legume și fructe alterate, mâncare păstrată la temperaturi neconforme, conserve ruginite. În urma neregulilor constatate, comisarii CRPC Regiunea Vest au aplicat numeroase sancțiuni. La Auchan au fost aplicate 11 amenzi contravenționale în…
Lupta cu mașinile uitate pe străzi, o nouă victorie. 13 locuri de parcare au fost eliberate la Timișoara
Lupta dusă de administrație prin departamentul TimPark pentru ”recuperarea” de locuri de parcare continuă și are succes, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Doar într-o zi s-a reușit performanța de a se elibera 13 locuri de parcare. Dintre acestea, nouă erau ocupate de mașini abandonate, iar restul de autovehicule parcate neregulamentar. Lațcău spune că era vorba de…
Angajații de la Pensii au fost din nou în grevă
Timp de două ore, angajații de la Casa Județeană de Pensii Timiș au închis ghișeele și s-au aflat în grevă de avertisment. Aceștia solicită salarii la același nivel cu cele ale altor funcționari publici, aceasta și având în vedere condițiile dificile pe care oamenii le au ca urmare a lucrului cu publicul. Săptămâna viitoare ar…
Operatorii de comunicații atârnă din nou cabluri pe stâlpii din Timișoara
Proaspăt curățați de cabluri, stâlpii din unele zone din Timișoara sunt din nou folosiți pe suport de cabluri pentru unii operatori de comunicații. Primăria a acordat deja amenzi pentru situația apărută. Nici bine nu au fost tăiate cablurile care atârnau pe străzile Timișoarei, iar unii operatori de comunicații s-au gândit să monteze din nou pe…
Taxele și impozitele pe anul viitor intră în dezbatere publică
Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pentru anul viitor intră în dezbatere publică. Primăria propune păstrarea cotelor existente în prezent. Primăria Timişoara invită cetățenii să participe la dezbaterea publică pe tema stabilirii impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pentru anul 2024. Cotele de impozitare vor rămâne neschimbate, anunță…
Se lucrează pe Avram Imbroane. Traficul rutier va fi afectat
Timp de câteva zile, circulația rutieră va fi restricționată pe tronsonul cuprins între strada Gheorghe Adam și accesul auto la RETIM, pe sensul de mers spre strada Măcin. Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara, la solicitarea Aquatim, a aprobat restricționarea etapizată a traficului rutier pe strada Avram Imbroane, pe tronsonul cuprins între străzile amintite.…
Se dă avizul final pentru stadionul Timișoarei
Viitorul stadion al Timișoarei va primi, săptămâna viitoare, aprobarea finală pentru indicatorii tehnico-economici, a anunțat Consiliul Județean Timiș. Acesta va fi ultimul pas înaintea demarării procedurilor de emitere a hotărârii de guvern pentru demararea construcției arenei. Vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa, spune că marți va fi la București, pentru a participa la ședința Comisiei, de…
Târgul de Crăciun de la Timișoara se deschide, pe 26 noiembrie, cu un concert Alina Sorescu
La Timișoara, Târgul de Crăciun se va deschide duminică, 26 noiembrie, a anunțat Casa de Cultură Timișoara, organizatorul evenimentului. Cu această ocazie va avea loc, pe scena din centrul orașului, și un concert susținut de Alina Sorescu. Momentul festiv va fi marcat și prin aprinderea iluminatului festiv, a celor peste un milion de beculețe și…
Alexandru Tomescu, cadru didactic la Universitatea de Vest Timișoara, va cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu 1702
În urma unui concurs organizat de Filarmonica „George Enescu” București și Ministerul Culturii, violonistul Alexandru Tomescu a câștigat dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu 1702, Obiect de Patrimoniu Național – Categoria Tezaur, până în anul 2028. Tomescu este cadru didactic al Facultății de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest din Timișoara „Sunt…
Limitările salariale de la STPT ar putea duce la întreruperea funcționării unora din rutele de transport metropolitane
Efectele limitării salarizării personalului de la Societatea de Transport Public Timișoara ar putea duce chiar la situații nedorite: reducerea curselor metropolitane. Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că din lipsă de șoferi și vatmani, degeaba se achiziționează mijloace de transport noi, dacă nu are cine să le conducă. În această situație, se va opta pentru rutele…
Poșta Română a lansat la Timișoara o colecție de 100 de cărți poștale și 100 de NFT-uri cu oponenții comunismului din România/FOTO
Compania Națională “Poșta Română” a lansat astăzi, în 8 orașe din țară, inclusiv Timișoara, o colecție unică a 100 de cărți poștale și 100 de NFT-uri cu figuri ale românilor care au opus rezistență regimului comunist, majoritatea fiind arestați. 92 de figuri aparțin unor disidenți necunoscuți până acum publicului și alcătuiesc colecția de cărți poștale,…
54 de apartamente de le Calea Circumvalațiunii vor beneficia de condiții de locuire mai bune în urma reabilitării blocului în care trăiesc
Primăria Municipiului Timișoara continuă procesul de reabilitare termică a blocurilor, pentru care au fost încheiate contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. De curând a fost semnat contractul de execuție pentru încă un imobil, situat pe Calea Circumvalațiunii, nr. 20. Proiectul “Îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul rezidențial prin reabilitarea termică a blocurilor de…
Primăria a scos la analizat, prin consultare publică, Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Timișoarei
Printr-o măsură care ar putea avea ca și finalitate ideea unei singure administrații pentru zona metropolitană, Primăria Timișoara a finalizat Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) pentru următorii șapte ani. Aceasta include Municipiul Timișoara și Zona Urbană Funcțională delimitată de localitățile Ghiroda, Moșnița Nouă, Giroc, Șag, Sânmihaiu Român, Săcălaz, Dudeștii Noi, Sânandrei, Dumbrăvița, Giarmata, Remetea…