Author Archives: Marcel Hoster

Se închide temporar circulația în intersecția de la Modern. Se va lucra pe timpul nopții

Se închide temporar circulația în intersecția de la Modern. Se va lucra pe timpul nopții

Circulația în intersecția de pe Calea Lugojului, din zona Modern, una dintre cele mai circulate din oraș, va fi închisă de miercuri. Autoritățile locale anunță că, din fericire, se va lucra în etape, în plus pe timp de noapte. Primăria Municipiului Timișoara anunță închiderea traficului rutier în intersecția Calea Dorobanților cu str. Simion Bărnuțiu, etapizat,

Adăposturile civile, din nou verificate de autorități/Foto

Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, continuă saga sa pentru rezolvarea problemei adăposturilor de protecție civilă din oraș. De această dată, el l-a avut alături pe subprefectul Sorin Ionescu. ”După Revoluție, adăposturile civile nu au fost considerate ca fiind o prioritate nici de către administrațiile locale, nici de către cele centrale. Mărturie îmi stă faptul că nu

Alin Nica

Ședința Comisiei Civex din cadrul Comitetului European al Regiunilor va avea loc în septembrie 2023 la Timișoara

Politicieni europeni, naționali, locali, experți de nivel înalt într-un dialog relevant cu cetățenii și actorii sociali, cu toții se vor întâlni la Timișoara, în cursul lunii Septembrie 2023. Atunci va avea loc ședința Comisiei Civex, care va avea organizat evenimentul în Capitala Banatului. În anul Capitalei Europene a Culturii, Timișoara va găzdui ședința Comisiei Civex-Comisia

Opt case tradiționale-monument din Charlottenburg vor fi reabilitate, cu finanțare prin PNRR

Un număr de opt case tradiționale din localitatea timișeană Charlottenburg, singurul sat rotund din România, vor fi reabilitate în cadrul unui proiect menit să pună în valoare patrimoniul de care dispune singurul sat rotund din România. În urma unei inițiative a Consiliului Județean Timiș, comuna Bogda a depus un proiect prin care a obținut finanțare

British International School din Timișoara a sărbătorit Ziua Națiunilor Unite

Ziua Națiunilor Unite a fost sărbătorită și la Timișoara, prin intermediul unui eveniment organizat de British International School. În cadrul aceste școli învață copii de 24 de naționalități, iar cadrele didactive provin din 14 țări. Vineri, 21 octombrie, la British International School of Timișoara a avut loc un eveniment festiv pentru a sărbători împreună –

Circulația rutieră pe podul de la Tapia a fost închisă

Decizia Consiliului Județean Timiș de a închide circulația pe vechiul pod de la Tapia a fost pusă în aplicare. Până când se va realiza modernizarea acestuia autovehiculele vor trebui să meargă pe altă rută, ocolită. Așa cum am anunțat deja ( https://debanat.ro/2022/10/consiliul-judetean-timis-a-decis-inchiderea-podului-de-la-tapia_379068.html ) Consiliul Județean Timiș a decis ca să oprească circulația pe podul de

Maraton de evenimente Art Encounters. Se pregătește cea mai nouă ediție a Bienalei de artă contemporană

Fundația Art Encounters organizează, în perioada 24–27 octombrie, un maraton de evenimente dedicate pregătirilor pentru cea de-a cincea ediție a Bienalei de artă contemporană. Programul debutează luni, 24 octombrie, de la ora 18:00, la sediul fundației, cu o sesiune de lucru dedicată spațiilor artist-run din Timișoara, urmată, de la ora 19:10, de un artist talk

Primăria Timișoara speră să obțină opt milioane de euro din PNRR, pentru realizarea a patru centre de colectare a deșeurilor

Timișoara ar putea patru noi centre pentru colectarea deșeurilor care în prezent nu pot fi depuse în pubelele pe care societatea de salubrizare. În acest scop, primăria dorește depunerea a două proiecte prin PNRR pentru construcția a patru asemenea centre de colectare a deșeurilor – Centre de aport voluntar – CAV, ce vor veni în

Stadionul Stiinta

A fost lansată licitația pentru modernizarea Bazei Sportive 1 a Universității Politehnica, de la Stadionul Știința

Universitatea Politehnica Timișoara a lansat pe SEAP licitația pentru stabilirea constructorului care se va ocupa de ”Extindere și modernizare Baza Sportiva nr. 1 – Universitatea Politehnica Timișoara”. Ofertanții au la dispoziție o lună pentru a-și prezenta ofertele și a câștiga contractul de zeci de milioane de lei. Valoarea contractului este de 44,3 milioane de lei.

O treime din vehiculele verificate de RAR au probleme tehnice. Au apărut și verificări ITP false

O treime din autovehiculele oprite în trafic de cei de la Registrul Auto Român în primele șase luni ale anului aveau probleme tehnice. Ce este și mai important, la 2% aveau Inspecția Tehnică Periodică Falsă! În județul Timiș RAR a verificat, în perioada menționată, 1.090 de vehicule. Dintre acestea, 31,93% prezentau diferite neconformități tehnice sau

Se caută furnizor pentru 20 de sirene de alarmare publică pentru Timișoara

Municipalitatea timișoreană pune la bătaie 876.000 de lei pentru a moderniza sistemul public de alarmare cu sirene al orașului. Licitația a fost lansată, acum se așteaptă ofertele. Proiectul „Furnizarea de sirene electronice pentru completarea și reconfigurarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare al Municipiului Timișoara” va duce la înlocuirea celor montate și folosite în prezent.

Dominic Fritz

Dominic Fritz a vorbit la Viena despre cât de verde e Timișoara

Prezent la Viena în calitate de primar al Timișoarei, Dominic Fritz a vorbit celor de la Conferința Anuală a Orașelor Verzi despre cât de eco este și vrea să devină orașul bănățean. Evenimentul este organizat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, organism cu care și municipalitatea timișorenă e în relații destul de strânse. Joi,

pestă porcină

Un nou focar de pestă porcină descoperit în Timiș. Probele prelevate de la suine decedate din Murani sunt pozitive

Sâmbătă, 22 octombrie, a fost prelevată o probă de la un porc domestic mort provenit din o exploatație privată de suine din localitatea Murani,comuna Pișchia, județul Timiș. A fost recoltată și trimisă la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Timiș și în urma examenelor efectuate, proba a fost declarată pozitivă. După confirmarea pestei porcine

Pe Stan Vidrighin s-au turnat primele straturi de asfalt. Prima bucată finalizată va fi între strada Podeanu și sensul giratoriu de la AEM

Pe șantierul de pe Calea Stan Vidrighin s-a ajuns la o treime din lucrări finalizate. Cel mai bine stă operațiunea de instalare a liniilor noi de tramvai, care are deja două treimi din lucrare gata. Vestea bună e că s-a turnat deja și asfalt. ”Jumătate de an de lucrări pe Stan Vidrighin – primele straturi

La Timișoara are loc a 26-a ediţie a Balului Bihorenilor

Comunitatea bihorenilor din Timișoara strânge rândurile pentru organizarea celei de-a 26-a ediții a Balului Bihorenilor. Evenimentul vă avea loc duminica 30 octombrie cu începere de la ora 13.00 la Cantina Politehnicii din Complexul Studențesc. Născută la Timișoara în jurul unui grup de absolvenți ai Liceului Samuil Vulcan din Beiuș, dorința de a se întâlni și

marathon

Circulația rutieră, dar și cea a mijloacelor de transport în comun, afectată duminică, ca urmare a desfășurării Timișoara City Marathon

Duminică, 23 octombrie, are loc cea de-a VI-a ediție a evenimentului de alergare Timișoara City Marathon, în cadrul căruia se va da startul la patru curse: maratonul de 42 km cu plecare de la Otelec, semimaratonul de 21 km cu plecare de la Sânmihaiu Român și cursele de 10, respectiv 3 km cu plecare de

Efectele acordului pentru parcarea din centrul Timișoarei. CJ Timiș preia spațiile primăriei de la Direcția de Asistență Socială

Prima parte, cea mai puțin cunoscută, din acordul de cedare a terenului de 580 de metri pătrați din viitoarea parcare supraetajată din centrul Timișoarei este pe cale să devină realitate. Terenul și primele două etaje ale clădirii Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului din Timișoara, strada Franz List, sunt deținute de primărie, iar

La școala Waldorf se va ridica un nou corp de clădire în valoare de aproape 23 de milioane de lei/FOTO

Școala Waldorf din Timișoara va beneficia de un corp de clădire care va oferi 8 săli de clasă, 13 laboratoare și ateliere, cabinete, săli afterschool, o sală multifuncțională și spații administrative. Investiția de aproape 23 de milioane de lei se face din fonduri europene, iar dorința celor de la Primăria Timișoara, care au depus proiectul

Se face curat în cimitirele din Timișoara/FOTO

După toate problemele avute cu cimitirele timișorene, municipalitatea vrea să se prezinte așa cum trebuie în fața cetățenilor în data de 1 noiembrie. În incinta cimitirelor se face curățenie generală. Primăria Timișoara are în patrimoniu 6 cimitire: Calea Lipovei, Stuparilor, Rusu Șirianu, Calea Șagului, Buziașului și Cimitirul Săracilor. În această perioadă, se face curățenie generală

Viorel Coifan a fost ales președintele seniorilor liberali

Viorel Coifan, unul dintre cei mai vechi membri ai PNL Timiș, fostul președinte al filialei, fost deputat și fost președinte al Consiliului Județean Timiș, a fost ales, președinte al Organizației Seniorilor Naționali Liberali Timișoara. ”Intenția noastră este de a revigora activitatea seniorilor liberali din Timișoara pentru a putea coopera activ și fructuos cu celelalte structuri

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.