Author Archives: Marcel Hoster

Un bulevard din Timișoara, ca la groapa de gunoi. Pe Francesco Illy civilizația este așteptată să ajungă/VIDEO

Un bulevard din Timișoara, ca la groapa de gunoi. Pe Francesco Illy civilizația este așteptată să ajungă/VIDEO

Bulevardul Francesco Illy din zona industrială Buziașului „geme” efectiv de gunoaiele aruncate pe marginea drumului. Departe de a fi ceea ce înseamnă un bulevard, strada respectivă pare uitată de autorități, probabil că nimeni de la primărie nu a mai trecut pe acolo de luni de zile, mizeria nu putea să nu fie observată de cineva

buletine de vot

Colterm are de încasat de la Primăria Timișoara facturi pentru plata… transportului de buletine electorale

Scandalul de vineri, când administrația Fritz și administratorul judiciar al Colterm s-au certat la cuțite pe datorii neplătite, sume necesare pentru plata gazului, facturi ciudate, au făcut ambele părți să caute tot felul de „schelete” prin dulap. Administratorul judiciar a scos la iveală tot felul de facturi de la diferite instituții, care ar aparține de

Primaria Timisoara

Primăria Timișoara digitalizează relația cu cetățenii, cu un proiect în valoare de patru milioane de euro

Interacțiunea cetățenilor cu municipalitatea timișoreană se va schimba total în perioada următoare. Primăria Timișoara a obținut o finanțare europeană nerambursabilă de patru milioane de euro, cu ajutorul căreia va realiza un portal unic de interacțiune a cetățenilor și firmelor cu administrația, dar și pentru digitalizarea arhivelor instituției. Proiectul ”Simplificarea procesului participativ și decizional în relația

Sorin Grindeanu

Cinci tronsoane pentru drumul expres Lugoj – Craiova. Drumul scos la licitație, în doi ani de zile

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că drumul expres Lugoj – Craiova va fi realizat pe cinci tronsoane independent scoase la licitație. Până în aprilie se va realiza o nouă licitație, pentru a înlocui ”contractul lui Drulă”, cel de care fostul ministru al Transporturilor spunea că urmașul său l-a reziliat, deși era ”la cheie” și

Până de Paști, Catedrala Mitropolitană din Timișoara va avea trotuare noi. Și legale

Problema trotuarelor lipsă din fața Catedralei Mitropolitane din Timișoara se rezolvă în aceste zile, ne garantează primarul Dominic Fritz. El spune că a fost rezolvată partea legală, iar Mitropolia, care e proprietara spațiului, va rezolva problema trotuarului, cu sprijin financiar de la municipalitate. Una dintre problemele incluse de Fritz în categoria ”gunoiul pe care  l-am

salubrizare strazi

”Marea măturare” de pe străzile orașului a adunat o mie de tone de nisip și pământ. Firmele de construcții, puse să facă lună și bec după închiderea șantierelor

Societatea de salubrizare a străzilor din Timișoara a adunat în ultima perioadă, cam de când primăria a fost amendată de Garda de Mediu. Nu mai puțin de o mie de tone de nisip și pământ, a anunțat primarul Dominic Fritz. Cea mai interesantă noutate este că firma de salubritate va lucra în trei schimburi. Măturatul

Opera Romana

Primăria Timișoara schimbă și renovează cele trei corpuri anexe ale Palatului Culturii

Primăria Timișoara vrea să modernizeze și corpurile anexe ale Palatului Culturii, Opera Română din Piața Victoriei. Deocamdată, pe SEAP a fost lansată licitația pentru realizarea documentației aferente proiectului de „Reabilitare interioară și reamenajare parțială corpuri A1, A2 și B ale Palatului Culturii”. Firma câștigătoare va trebui să lucreze pe proiectul deja existent și să realizeze

Colterm

Salvarea Colterm vine din nou de la guvern. Timișoara primește 20 de milioane de lei pentru plata combustibilului pentru termoficare

Guvernul României trimite la Timișoara o nouă tranșă de bani de la Bugetul de stat, pentru plata sumelor necesare funcționării serviciului de termoficare a orașului. De această dată aproape 20 de milioane de lei ajung în capitala Banatului. La sfârșit de săptămână, Primăria Timișoara și administratorul judiciar al Colterm se certau în public pe tema

craft

CCIA Timiș pregătește o ediție specială a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 13 – 17 aprilie 2022, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri Timișoara o ediție specială ce ține cont de tradiția populară românească de reînnoire a articolelor vestimentare cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Peste 50 de firme din întreaga țară, atât producători cât și comercianți, vor expune spre

Pe stadionul CNI din spatele bazei Dan Păltinișanu se pregătește instalarea gazonului artificial/FOTO

Viitorul „stadion mic” pe care Compania Națională de Investiții îl ridică în spatele bazei de la ”Dan Păltinișanu” va avea în curând gazonul artificial montat. De asemenea a fost turnată deja fundația la viitoarele vestiare. Viceprimarul Cosmin Tabără a vizitat șantierul stadionului și anunță că vremea bună de afară ajută la derularea investiției realizate de

Dominic Fritz și Nicușor Dan au discutat la Timișoara pe teme administrative

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a primit o vizită colegială din partea lui Nicușor Dan, șeful administrativ al Bucureștiului. Cel din urmă vizitează Aradul, unde va vedea cum arată noile tramvaie pentru capitală, iar în drum spre destinație a făcut o haltă și la Primăria Timișoara, unde a discutat pe teme de mobilitate și termoficare. Banca

Primarul Dominic Fritz a ajuns în cutiile poștale ale timișorenilor, cu un fluturaș care vorbește de „cifrele groazei”

La Timișoara se pare că a debutat deja campania electorală pentru mandatul de primar. Deși ne aflăm doar la jumătatea celui deținut de Dominic Fritz, în cutiile poștale ale mai multor timișoreni a apărut un flyer, nesemnat de cineva și care prezintă ceea ce autorii ar fi dorit să fie un bilanț al acestor doi

Noul sens giratoriu de la Dudeștii Noi, marcat și dotat cu iluminat/VIDEO

Noul sens giratoriu realizat la intersecția dintre DN 6 și drumul județean care va lega Dudeștii Noi și Săcălaz a primit noi marcaje rutiere și a fost dotat cu stâlpi de iluminat. Chiar dacă drumul județean este realizat aproape integral de aproape jumătate de an, acesta nu este deschis circulației decât pe porțiunea dintre Dudeștii

Turnul de Apă din Iosefin a fost Castelul timișorenilor pentru o zi/FOTO

Turnul de Apă din Iosefin a fost în acest sfârșit de săptămână ”Castelul” timișorenilor. Înainte de a îmbrăca straie noi, „reabilitate” și „culturale, construcția de pe malul Begăi s-a prezentat cetățenilor, printr-un eveniment deosebit. Cei de la asociația Prin Banat, partenerii municipalității în proiectul de transformare în centrul cultural a turnului, au organizat un eveniment

Protecția Mediului cere persoanelor fizice și juridice să demareze combaterea ambroziei. Amenzile, până la 20.000 de lei

Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiș avertizează cetăţenii şi autorităţile administraţiei publice locale din judeţul Timiș asupra necesității combaterii ambroziei, cunoscută ca iarba pârloagelor. Amenzile pentru nerealizarea operațiunilor de combatere pornesc de la o mie de lei la persoanele fizice, dar ajung până la 20.000 de lei la persoanele juridice. Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiș arată

Primăriile din Timiș și administrația județeană lansează un proiect amplu de împădurire

Consiliul Județean Timiș își propune realizarea unui program intensiv de împădurire a terenurilor. Mai multe primării au răspuns deja inițiativei și a purtat discuții cu administrația județeană. De Ziua națională a pădurilor, CJ Timiș a lansat o campanie de împădurire la nivelul județului. În acest fel, se alătură inițiativei europene „Trees for Life”, care își

Poate demara procesul de proiectare a reabilitării zonei Piața Traian

Primăria Timișoara a reușit să facă un prim pas spre realizarea proiectului de reabilitare a zonei Piața Traian. În această săptămână a fost semnat contractul de proiectare pentru această inițiativă de mari dimensiuni. Doar această etapă va dura zece luni. Câștigătoarea contractului este societatea clujeană Planwerk Arhitectura și Urbanism, mai bine cunoscută timișorenilor pentru faptul

CCIAT

CCIA Timiș organizează o sesiune de informare privind legislația în domeniul securității la incendiu

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al Judeţului Timiş organizează seminarul privind importanţa solicitării şi obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu cât și noutățile legislative și reglementările în vigoare, sub genericul: Securitatea la incendiu. Seminarul este conceput să se

centura de vest

A fost semnat certificatul de urbanism pentru construirea Centurii Vest Timișoara

Centura Vest de ocolire a Timișoarei, ultima bucată din inelul care va scoate traficul greu din oraș, are acum și certificat de urbanism. Consiliul Județean Timiș a emis documentul, acesta fiind necesar în vederea următoarelor etape ale proiectului. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a semnat certificatul de urbanism pentru Centura Vest a Timișoarei. Acesta

pnl

PNL Timiș acuză ”haita de useriști cu cazier” că au numit două persoane cu probleme grave în conducerea STPT

PNL Timiș atacă fără absolut niciun fel de menajamente filiala locală a USR, de această dată pe marginea STPT, folosind cuvinte și fraze de genul ”haita de useriști cu cazier”, ”incompetent”, „penal”. Liberalii spun că cei de la USR au numit în consiliul de administrație al societății de transport două persoane cu cazier fiscal. Sub

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.