Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea celei de-a doua sesiuni a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027 și derulat de…
Ar putea contribui județul la finalizarea stadionului LEGO din Timișoara? Problema cofinanțărilor, discutată de Simonis și Fritz
Dominic Fritz și Alfred Simonis au discutat pe tema proiectelor comune, iar stadioanele orașului au fost punct principal. Despre o eventuală contribuție a primăriei pentru construcția noului stadion nu ar fi prea mult loc, având în vedere numărul mare de proiecte investiționale în care implicată acum, dar, surpriză, consiliul județean ar putea susține proiectul LEGO,…
Ruben Lațcău atacă proiectele ”faraonice, făcute cu miliarde care nu există”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că administrațiile locală sau națională, trebuie să învețe din experiența construirii spitalelor private, pentru că la acestea sunt costuri de câteva ori mai mici. El a vorbit despre fantezii ale ministerelor și ale primăriilor care fac proiecte faraonice de sute de milioane de euro, mai ales că sunt aduse în…
Consiliul Județean Timiș poate pierde finanțări europene mai mari decât fondurile din Saligny, după tăierea acestora din pix
Șeful Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, avertizează că unele dintre proiectele derulate de administrația județeană cu bani din programul Anghel Saligny, odată oprite pot duce chiar la pierderea unor importante fonduri din surse europene nerambursabile, din cauza imposibilității finalizării proiectului integral. În acest moment, CJT derulează cinci proiecte pe bani din Saligny, iar ceea ce…
De joi, la noua Maternitate Odobescu au loc primele nașteri/FOTO
Timișoara are, de miercuri, două maternități de stat complet funcționale, după ce Spitalul Clinic Municipal a pornit din nou activitatea maternității Odobescu, în cu totul altă clădire decât cea din Iosefin. Vorbim despre clădirea unde a funcționat Clinica Premiere, care acum a fost închiriată de primărie, adusă la cele mai înalte standarde medicale și folosită…
Noul stadion al Timişoarei ar putea fi construit, în prima fază, cu bani de la Consiliul Judeţean. Noua Poli are certificat sportiv
Din cauza restricţiilor financiare, Guvernul a anunţat tăierea bugetării stadioanelor pentru anul 2026. Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a afirmat, după discuții cu premierul Bolojan, că pentru anul viitor lucrările la stadion ar putea fi făcute din cofinanțarea de 20 la sută a Consiliului Județean. În cadrul unei conferinţe de presă, Alfred Simonis a confirmat…
Trenul InterRegio de la București la Timișoara are întârzieri peste 200 de minute
CFR Călători anunță că se înregistrează întârzieri în mersul trenurilor datorate restricțiilor de viteză generate de canicula și de fragilitatea șinelor de cale ferată. Iar campion pare să fie trenul de pe ruta București Nord – Timișoara. Trenul InterRegio 1691 București – Nord – Timișoara înregistrează o întârziere de 219 minute,urmând să ajungă la destinație…
Lupta frasinului românesc cu arțarul nordic. Consilierii locali timișoreni sunt extremi de preocupați de suprafața de joc ce se va instala la Sala Olimpia
Ce e mai bun frasinul românesc sau arțarul nordic, este marea enigmă care îi frământă pe consilierii locali timișoreni în această perioadă. Ei au fost adevărați specialiști pe tema lemnului și, până la urmă, au votat pe această temă, stabilind, pentru a doua oară, din ce se va realiza suprafața de joc de la Sala…
Suspendarea noului PUG al Timișoarei nu are (deocamdată) efecte în practică
La Timișoara nu se modifică nimic în domeniul urbanistic, în acest moment se aplică, în continuare, prevederile noului Plan Urbanistic General, adoptat în 2023, chiar dacă acesta a fost suspendat de Tribunalul Timiș, vineri, spune arhitectul șef al orașului. Hotărîrea judecătorească este una în primă instanță și nu este executorie, municipalitatea are la dispoziție 15…
Continuă acțiunile de demolare a vechilor garaje și amenajarea de locuri de parcare
Primăria Municipiului Timișoara vrea să desființeze noi garaje vechi și să realizeze, în locul lor, două parcări între blocuri, pe străzile Arhitect Ion Mincu și Martir Gabriela Tako. Consilierii locali au votat declararea terenurilor ocupate de garaje ca fiind de interes public local, urmând să fie transmise notificările către deținători. În prezent, municipalitatea, prin Societatea…
Două noi focare de pestă porcină africană au fost descoperite în Timiș
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că în data de 21 iulie au fost confirmate două focare de Pestă Porcină Africană în două exploatații nonprofesionale la porcii domestici din localitatea Lovrin, județul Timiș. După confirmarea bolii a fost convocată sedința cu toți membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor Timiș, unde…
Se redeschide cea de-a doua maternitate, Odobescu, într-o clădire nouă
Timișoara va avea, de miercuri, o a doua maternitate. După luni bune de întârziere, Primăria Timișoara redeschide maternitatea Odobescu, în noul spațiu de pe strada Franyo Zoltan. Se redeschide, după luni bune de așteptare, cea de a doua maternitate din Timișoara. Miercuri, aceasta va fi deschisă oficial, urmând să înceapă să primească paciente. Vă reamintim…
Primăria Timișoara gândește două noi muzee. Unul e pentru copii, celălalt îl va prezenta pe Tarzan – Johnny Weissmuller
Un muzeu interactiv pentru copii și o expoziție permanentă despre Johnny Weissmuller sunt cele două muzee pe care administrația timișoreană dorește să le realizeze, adăugându-le la numărul destul de redus de obiective pe care turiștii le pot vizita în oraș. Cele două ar urma să fie deja deschise publicului anul viitor. Primăria Timișoara are în…
Drumul dintre Sânmihaiu Român și Șag, finanțat din Anghel Saligny, e realizat în proporție de 80%
Una dintre principalele investiții pe care Consiliul Județean Timiș le derulează cu fonduri din programul Anghel Saligny este drumul județean care va lega Sânmihaiu Român de Șag. Din informațiile comunicate de proprietarul drumului, acesta ar fi ajuns la 80% din total. Dacă ar fi să ne uităm la stadiul actual, acest nou drum component al…
Sondajul demarat de Popoviciu s-a încheiat. Reintepretarea melodiei ”Iorgovan, frumoasă floare” nu e pe placul publicului
În urmă cu o săptămână, surprinzător și aparent fără un motiv clar, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alin Popoviciu, lansa un interesant sondaj muzical, prin intermediul căruia solicita opinia cetățenilor referitor la o reinterpretare electro a melodiei ”Iorgovan frumoasă floare”, extrem de apreciată, în interpretarea lui Petrică Moise. Luni, Popoviciu a tras concluziile după consultarea surpriză:…
Peste 400.000 de pagini din arhiva Bibliotecii Județene Timiș au fost digitalizate și sunt accesibile gratuit, pe internet
O arhivă care cuprinde peste 400.000 de pagini din patrimoniul documentar al Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel” au fost digitizate și sunt acum accesibile online. Acestea fac parte din colecțiile Secției Documentar – Periodice a Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”. Demersul, cu o valoare estimată de aproximativ 30.000 de euro, a fost realizat fără cheltuieli…
Noua clădire a Clinicii ORL va fi dotată în zilele următoare cu echipamente și mobilier
Noua clădire a Clinicii ORL din cadrul Spitalului Clinic Municipal va fi dotată cu echipamente medicale performante și mobilier adaptat nevoilor pacienților și personalului medical. Până în toamnă vor fi livrate toate dotările, primaria semnând contractul de furnizare a aparaturii. Vă urma etapa de instruire instruire a personalului, ulterior clinica va deveni operațională. Accesul la…
Societatea de salubritate a primăriei timișorene își propune investiții de 34 de milioane de lei într-un singur an
De la automăturători, la autocisterne, la mașini de transport, sisteme GPS, autoturisme, aspiratoare urbane, până la lopată, mături, pubele, salopete și mănuși. Este lista de dotări pe care societatea Salubrizare Timișoara SRL, produsă de Primăria Timișoara pentru a se ocupa de curățenia din oraș și le propune să le obțină doar în acest an. Suma…
Blocarea circulației pentru reparații, pe A1 între Topolovățu Mare și Lugoj, se mută pe sensul opus. Circulația, din nou deviată integral pe drumul național
Începând de luni dimineață, ”distracția” șoferilor care circulă pe A1, între Topolovățu Mare și Lugoj, s-a mutat pe sensul dinspre Timișoara spre Lugoj, după ce pe sensul opus s-au încheiat lucrările de reparații. Desigur, cum era de așteptat, în ciuda opiniilor negative ale șoferilor, soluția aleasă pentru devierea circulației a fost aceiași ca și cea…
Surpriză, s-a redeschis circulația pe autostrada A1, între Lugoj și Topolovățu Mare!/VIDEO
Duminică, fără un anunț prealabil în acest sens, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a oferit o surpriză șoferilor care circulă pe autostrada A1 între Lugoj și Timișoara. Aceștia nu au mai fost nevoiți să coboare de pe șoseaua rapidă și să se chinuie pe drumul național pentru a continua deplasarea, după ce circulația pe…