Vopseaua de ouă este plină de aditivi. Media unui plic de colorant a crescut cu 58%, față de de 2015. O arată un studiu comparativ pe 60 de produse făcute de InfoCons. Se apropie Paștele și multe gospodine vor vopsi ouă, așa cum spune tradiția. Își vor cumpăra diverși coloranți din comerț, în detrimentul produselor…
Chiar “toţi sunt la fel”? “Nu contează ce votez, oricum alții ne aleg conducătorii”? În loc de pledoarie pentru mers la vot
„Cel mai mare truc al diavolului e să ne facă să credem că el nu există.”. Am redat un cunoscut citat din celebra peliculă “Usual suspects”, dar care aparţine de fapt lui Charles Baudelaire. Parafrazând fraza de mai sus aş spune că cel mai mare truc al Sistemului este să te facă să crezi că…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Nu prea avem cu cine vota, dar alegerile de duminică nu trebuie să le pierdem
Niciodată de când votez n-am întâlnit atâta lume să spună că oferta e săracă ca acuma. Dacă la o importantă masă de concetățeni cărora li se rupe de acest exercițiu democratic, spunând că „toți sunt la fel” nemergând oricum la vot, îi mai adaugi și pe cei care se plâng acuma că nu au cu…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Jurnal de campanie. Cum vor PNL-iştii să ne vândă la pachet cartea bună (Ilie Bolojan) cu plenarele de partid (Nicolae Ciucă)
Exilat în ultimii zece ani la Oradea, pe motiv că-i stătea ca un ghimpe în ochi încă preşedintelui Klaus Iohannis, Ilie Bolojan se întoarce acum la vârful politicii. Pe cai mari. Într-o derivă totală, PNL-iştii îl anunţă drept viitor premier, cu condiţia necesară şi suficientă ca Nicolae Ciucă să ajungă preşedinte. O legătură de cauzalitate,…
Citeşte tot articolulCitește și alte articole pe aceeași temă:
- Jurnal de campanie (23). Flash-uri electorale. Cum Oculta îl pune iar primar pe Fritz, iar Robu şi Bode au “ouat” o “mărgică”. Nu uitaţi, duminică e vorba şi despre Grapini!
- Jurnal de campanie (22). La Săcălaz, comasaţii s-au „spart” în Buboi şi Boboi. Dar tot o „bubă” fără şcoală avem
- Jurnal de campanie (21) Şi minciuna-i vorbă! Alina Sperlea, candidata comasată pentru Primăria Dumbrăviţa, una spune, alta scrie