Anca Todoni și Ana Bogdan s-au calificat în această dimineață pe tabloul principal al turneului WTA 500 de la Brisbane.
Anca Todoni este într-o formă excelentă în debutul noului sezon. Jucătoarea de 20 de ani din Timișoara s-a calificat în premieră pe tabloul principal de la Brisbane după două succese spectaculoase. Todoni nu a pierdut set în calificările din Australia! Anca s-a impus spectaculos în finala pentru tabloul principal de la Brisbane. Marea speranță a României din noul val de jucătoare de tenis a câștigat cu 6-2, 6-3 în fața Annei Karolina Schmiedlova (110 WTA) și s-a calificat în primul tur al turneului din vestul Australiei.
Este al doilea succes, fără set pierdut pentru Todoni care va juca pe tabloul principal de la Brisbane, orașul care va găzdui Jocurile Olimpice din 2032.
Mai departe a mers şi Ana Bogdan, jucătoarea din Sinaia impunându-se tot în două seturi cu 6-2, 6-4, după o oră și 31 de minute de joc împotriva sportivei Emiliana Arango.
În primul tur al competiţiei de la Antipozi, Anca Todoni o va întâlni pe Cristina Bucşa, moldoveanca ce reprezintă Spania, iar Ana Bogdan va juca împotriva Anastasiei Potapova, locul 35 mondial.
Dacă vor trece de primele adversare, Todoni va juca în turul 2 cu Linda Noskova, cap de serie numărul 12, iar Bogdan va da peste Dayana Yastremska, favorita numărul 16 a competiției.











































Comentarii prin facebook