Simonis și Fritz au ajuns la un consens. PNL pare să fi fost de acord

Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, s-au pus de acord asupra reducerii, chiar din anul viitor a impozitelor pe clădirile nerezidențiale, subiect care a dus la căderea la vot a proiectului HCL cu taxele și impozitele. Până la urmă și liberalii au fost de acord cu propunerile agreate, adică reducerea la 1,7% a impozitului în 2025, plus reduceri anuale de acum înainte.

Aproape simultan, liderii USR, PNL și PSD Timiș au anunțat, cu doar două ore înainte de votul efectiv, că s-au pus de acord asupra acestor scăderi. Cei doi au discutat deja la finalul săptămânii precedente, Simonis a propus, au fost ceva discuții cu ceva oameni de afaceri ulterior, iar Fritz a acceptat până la urmă. Sâmbătă la prânz, noul lider al PNL Timiș, Marilen Pirtea, părea supărat că cei doi poartă ”discuții unilaterale”. Voturile PSD și PNL asigurau deja majoritatea pentru a trece proiectul, până la urmă și liderii PNL au fost de acord cu modificarea cotelor, după ce au discutat cu oamenii de afaceri.

“Am avut o serie de discuții constructive cu mediul de afaceri și reprezentanții PSD și PNL. Am reușit să deblocăm proiectul privind taxele și impozitele locale pentru anul viitor. Consensul cu privire la cotele de impozitare pentru clădirile nerezidențiale reușește să scadă cota de impozitare pentru prima oară din 2018 și prevede o scădere și în anii viitori. În vremuri de dificultate economică dăm o gură de aer antreprenorilor din Timișoara și în același timp asigurăm venituri suficiente pentru investițiile importante ale orașului. Am agreat ca pentru clădirile nerezidențiale să scadă cota de la 1,95 % la 1,7% (cu bonificație pentru cei care plătesc până în martie: 1,53%). Pentru 2026 prevedem o cotă de 1,5% (cu bonificație: 1,35%), iar pentru 2027: 1,3% (cu bonificație: 1,17%). Le mulțumesc tuturor pentru că am găsit o soluție pe calea dialogului, prin care am evitat dublarea impozitelor pentru clădirile rezidențiale. Cotele pentru acestea vor rămâne aceleași ca în acest an”,a anunțat Fritz, pe pagina oficială a primăriei, nu pe cea personală.

O poziție similară a prezentat, tot cam la aceiași oră și Alfred Simonis, liderul PSD Timiș. Diferența este că el a anunțat că va propune și sprijinirea cabinetelor medicale.

”Am ajuns la un acord tripartit pentru votul de astăzi din Consilul Local legat de taxele și impozitele timișorenilor. Împreună cu primarul Dominic Fritz și președintele interimar al PNL, Marilen Pirtea, am stabilit încheierea unui acord prin care să fie redusă anual cota adițională începând chiar cu 2025. În ședința de astăzi a Consiliului Local, reprezentanții PSD, PNL și USR vor vota o reducere cu 30 de procente a acestei cote suplimentare care va fi de 1,7 pentru 2025. Ea se va aplica clădirilor nerezidențiale pentru persoanele fizice și juridice. În următorii trei ani, va trebui să scadă progresiv, astfel încât timișorenii să nu mai plătească cele mai mari taxe și impozite din România. Vreau să precizez că protocolul prevede în continuare menținerea bonficației de 10% pentru impozitele plătite integral până la finalul lunii martie. Dacă primarul Dominic Fritz ar fi înțeles mai devreme importanța unui dialog constant, nu s-ar fi ajuns la această situație. Vreau să le mulțumesc celor doi lideri PNL și USR pentru că au acceptat să vină la masa negocierilor și să aprobe încheierea protocolului pe care l-am propus pentru Timișoara. 

În cazul în care nu am fi ajuns la această înțelegere, exista riscul dublării impozitelor pentru persoanele fizice în anul 2025. În același timp, legat de solicitarea medicilor timișoreni de acordare a unor facilități fiscale, limitând această măsură la acele cabinete care își desfășoară activitatea sub contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, adica fac parte din sistemul public de sănătate, vreau să îi asigur că în Parlament există deja o inițiativă legislativă care prevede tocmai aceste facilități fiscale. Odată adoptată, ea va elimina discriminările actuale din sistemul de sănătate. Mă angajez împreună cu parlamentarii PSD să facem toate diligențele necesare pentru ca această inițiativă să fie adoptată în Camera Deputaților.”, a anunțat și Simonis.

Pe pagina filialei Timiș a PNL, Marilen Pirtea, proaspăt pus peste aceasta, a prezentat aceleași date.

„Astăzi, la întâlnirea cu reprezentanții mediului de afaceri am convenit împreună cu USR și PSD, reducerea etapizată a impozitelor pe clădirile nerezidențiale pentrupersoanele juridice de la cota de 1.95% cât sunt în prezent, până la 1.3% în următorii 3 ani. Anul viitor cota adiționalăva scădea astfel incât procentul aplicat sumelor impozabile va fi de 1.7. În plus, se va menține bonificația de 10% pentru cei care plătesc impozitele în avans, până la 31 martie. (…)PNL a susținut public de la bun început o variantă de echilibru între solicitarea legitimă a mediului de afaceri de a reduce impozitele, aflate la maximul posibil, dar și nevoia municipalității de a asigura menținerea unui nivel alveniturilor la bugetul local care să nu genereze sincope în susținerea investițiilor de care orașul are nevoie. Mai mult, pe parcursul acestor zile, am susținut că în cazul în care situația nu se deblochează, iarproiectul privind taxele și impozitele nu ar fi fost votat deloc, impactul major ar fi fost resimțit de cetățenii rezidenți care ar fi ajuns să plătească impozitele mărite la maximul legal. E clar că nu se putea ajunge la un asemenea deznodământ. De aici înainte, cu toții trebuie să fim conștienți că dialogul constructiv între factorii decizionali, cu viziuni pro-europene, este absolut necesar atunci când vorbim despre măsuri de o asemenea importanță care-i afectează pe toți cetățenii Timișoarei. Pentru că niciun partid nu are majoritatea absolută, este o chestiune de responsabilitate politică și de respect pentru oamenii care ne-au acordat încrederea prin vot pentru a stabili un dialog permanent pentru toate deciziile care se iau la nivelul Consiliului local.”, a anunțat Marilen Pirtea.

 

 

 

 

 

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Ion ionel a spus: (decembrie 23rd, 2024 at 16:27 )

Când se da în funcțiune clădirea nouă de la Louis Turcanu?e un lucru important cu adevărat ,nu că afectează impozitele pe cei 2 frați care au 30%din terenurile comerciale din Tm

Jack a spus: (decembrie 23rd, 2024 at 16:51 )

1,7% impozit pe proprietate in Timisoara este enorm. Sunt alte orase care au impozitul de 0,2% si noi platim de 9 ori mai mult!

Practic ni se confisca sad-ul in 58 de ani prin impozitare. Nu mai ai ce lasa copiilor. Iar in Constitutia Romaniei scrie clar ca „proprietatea este sfanta”.

Daniel a spus: (decembrie 23rd, 2024 at 17:17 )

În sfârșit o veste bună pentru că nu se mai putea așa cu această administrație care efectiv gonea firmele din oraș pentru a strânge bani pe care să îi risipească pe clientela de partid și tot felul de proiecte fantasmagorice. Pentru a se încadra în buget, primăria să își reformeze aparatul administrativ și să investească stric în proiecte cu utilitate ridicată. Trebuie terminat cu risipa și fantasmagoriile.

Dan A. a spus: (decembrie 23rd, 2024 at 19:51 )

Cam asa se procedeaza in tarile civilizate, partidele isi transmit proiectele de lege din timp, se negociaza, apoi se voteaza fara probleme. Fara balamuc „in plen”.

Dan a spus: (decembrie 23rd, 2024 at 23:48 )

Bravo simonis. I-ainadus pe useristi cu picioarele pe pamant.

Jack a spus: (decembrie 24th, 2024 at 02:33 )

Gunoaie de consilieri!

Mihai a spus: (decembrie 24th, 2024 at 10:11 )

@Dan A.
Este normal să fie transparență iar intențiile să fie anunțate din timp pentru a fi negociate. În cazul de față însă s-a vrut ca prevederile să fie trecute pe sub masă, fără dezbatere publică, fără obiecții din partea consilierilor, adică să voteze totul la grămadă după cum a fost obișnuință până acum. Deci problema a fost modalitatea autocratică prin care primarul dorea să îi fie votate prevederile. De primăria de sticlă se pare că s-a uitat de mult.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte

Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației și Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, invită restaurantele, cafenelele și pub-urile din oraș să se alăture celei de-a doua ediții a inițiativei care duce atmosfera Târgului de Crăciun dincolo de piețele centrale, în întreaga comunitate locală. Localurile interesate vor propune o selecție de preparate și băuturi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restaurantele, cafenelele și pub-urile din Timișoara sunt invitate să se alăture Târgului de Crăciun, prin promovarea produselor gastronomice locale
Ascunsă în inima colinelor pitorești din Banat, chiar lângă faimosul sat rotund Charlottenburg, se află o destinație care pare desprinsă dintr-o carte poștală: Charlottenburg – das Haus. Departe de agitația cotidiană a orașului, această locație îmbină farmecul rustic autenticului șvăbesc cu eleganța și confortul modern, oferind cadrul ideal pentru momente de neuitat. O oază de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Charlottenburg – das Haus, locația care trebuie simțită! Magia Sărbătorilor de Iarnă într-o locație de poveste din Banat
Băncile din Piața Libertății trec printr-un proces de recondiționare, sub mâinile angajaţilor de la Horticultura. Reprezentanţii Horticultura anunţă că angajaţii societăţii au început să înlocuiască băncile din Piața Libertății. Acest lucru se face treptat, băncile vechi fiind înlocuite cu unele recondiționate. “O parte au fost deja montate, iar pe măsură ce finalizăm lucrările la celelalte,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Băncile vechi din Piața Libertății sunt înlocuite cu unele recondiţionate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.