Arhiva pentru eticheta: AFM

Au fost semnate contracte de finanțare cu AFM pentru reabilitarea sistemelor de iluminat public și canal, în valoare de peste 80 de milioane de lei

Au fost semnate contracte de finanțare cu AFM pentru reabilitarea sistemelor de iluminat public și canal, în valoare de peste 80 de milioane de lei

Un număr de 30 de noi localități din Timiș au semnat, vineri, contractele de finanțare pentru proiectele de reabilitare a iluminatului public și a rețelelor de canalizare și alimentare cu apă cu Administrația Fondului pentru Mediu. Proiecte în valoare de peste 80 de milioane de lei vor ajuta comunitățile locale. La Timișoara s-a aflat Florin

Două proiecte ale ADID Timiş, aprobate de Administrația Fondului pentru Mediu pentru finanţare

Au fost aprobate cele două cereri de finanțare depuse de ADID Timiș în mai 2023 în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului, program finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu. ADID Timiș a depus două proiecte în cadrul acestui Program, unul pentru Municipiul Timișoara și altul pentru 46 de localități din județ,

Nou spațiu administrativ, în Giarmata Vii, cu fonduri de la AFM

Luni a fost depus la Administrația Fondului de Mediu (AFM) proiectul pentru modernizarea clădirii fostei grădinițe din Giarmata Vii și transformarea ei într-un nou spațiu administrativ, prin programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice. Fondurile alocate s-au epuizat la numai 6 minute de la deschiderea platformei de depunere. Primăria

Clădirea Primăriei Moșnița Nouă se va eficientiza prin bani de la AFM. Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare a durat… şase minute

Primăria Moşniţa Nouă a înregistrat cu succes cererea de finanțare cu numărul 𝟐𝟕 din totalul cererilor depuse în număr de 𝟐𝟖𝟑 pe programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice. Fondurile prin Administrația Fondului de Mediu (AFM) au fost epuizate în 6 minute de la deschiderea sesiunii de depunere. Proiectul

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.