Ultima zi de campanie electorală i-a scos la rampă pe reprezentanții PNL Timiș, care spun că sunt pregătiți pentru toate „murdăriile” pe care le pun la cale social-democrații în ziua votului. Marian Vasile, coordonatorul de campanie al liberalilor timișeni, aduce grave acuze foștilor parteneri de la PSD, dar susține că are și metodele pentru a contracara ilegalitățile.
Pregatiri de alegeri in Timis: tot atatea sectii de votare, mai multe cabine
În județul Timiș, în cel de-al doilea tur de scrutin nu va fi suplimentat numărul secțiilor de votare, ci doar al cabinelor. De asemenea, o ștampilă va fi mutată în altă secție. Aproape 1.200 de angajați ai MAI vor supraveghea activitatea de votare de duminică.
Klaus Iohannis va fi PRESEDINTELE TAU, nu al baronilor! (P)
„România lucrului bine făcut” a fost sloganul sub care a avut loc campania electorală a lui Klaus Iohannis. În sutele de vizite prin țară, Iohannis le-a vorbit oamenilor despre semnificația acestui concept care trebuie aplicat în realitate.
Capii BOR – slujitorii Domnului sau slugoii lui Ponta?
Doar câteva zeci de ore ne mai despart de finalul campaniei electorale pentru turul II al alegerilor prezidențiale. Cea mai mizerabilă campanie de la cea din 1990. Unii poate își mai aduc aminte cum Ion Iliescu speria lumea că se întorc moșierii, îi transformă pe țărani în iobagi și le pun botnițe la gură la culesul viilor.
Titus Corlatean si-a dat demisia / UPDATE: Melescanu, propus ministru de Externe!
Titus Corlățean și-a anunțat, luni, demisia de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe. El a fost criticat în repetate rânduri pentru felul în care au fost organizate alegerile de pe 2 noiembrie. UPDATE: Teodor Meleșcanu a fost propus de premierul Victor Ponta pentru a-i lua locul lui Corlățeanu.
Domnule Ponta, se poate si la noi o pomana electorala?
Nu mai țin minte ce s-a făcut în Timiș și Timișoara pe vremea lui Văcăroiu, dar îmi amintesc că primarul Oancea se plângea că suntem nedreptățiți de guvernarea PDSR. Apoi CDR și Gheorghe Ciuhandu s-au ajutat unul pe altul să câștige în logica îmbelșugării pentru prima dată a Timișului.
Ponta pierde sprijinul UDMR
Victor Ponta nu va avea, așa cum spera, sprijinul UDMR pentru turul II al alegerilor prezidențiale, chiar dacă această formațiune este reprezentată în guvern. UDMR a lăsat la latitudinea maghiarilor să voteze cu cine vor.
Moravita, singurul loc unde Ponta a castigat lejer alegerile pe colegiul lui Ghita Vama
Turul I al alegerilor prezidențiale a trecut, dându-l ca mare favorit pentru „retur” pe Victor Ponta. În Timiș, atât PSD-iștii, cât și ACL-iștii cu un ochi plâng, cu altul râd. Social-democrații râd cu ochiul îndreptat spre Vaslui și Teleorman, în timp ce ACL-iștii, cu ochiul spre Timișoara, Cluj sau Sibiu.
„Spiritul Timisoarei” vs „mandria de-a fi romanii” lu’ Victor Ponta
Nu cu foarte mult timp în urmă, la alegerile europarlamentare din primăvara acestui an, PSD câștiga lejer scrutinul, atât pe județul Timiș, cât și în Timișoara. Social-democrații au deschis de atunci șampaniile (și se pare că nu le-au mai închis până duminică), bifând Timișoara pe o lungă listă a orașelor roșii.
Cum s-a votat in Timis, comuna cu comuna
Votul în primul tur al alegerilor prezidențiale a adus în Timiș o victorie confortabilă pentru candidatul ACL Klaus Iohannis. Acesta a obținut 42,03%, în timp ce candidatul PSD, Victor Ponta, primit 29,66% din voturile timișenilor. În mod surprinzător, Iohannis a câștigat chiar și unele zone tradiționale ale PSD, cum ar fi Lugoj, Giroc, Remetea Mare sau Jebel.
Tariceanu, umilit in Timis
Timișenii nu s-au mai lăsat înșelați de „liberalismul” social-democrat de rit Antena 3 promovat de Călin Popescu Tăriceanu. Dacă la alegerile europarlamentare, același tip de „liberalism” întruchipat de Mircea Diaconu obținea în jur de opt procente în Timiș și peste zece în Timișoara, la alegerile prezidențiale, fostul premier s-a clasat abia pe locul al cincilea.
Iohannis a castigat Timisul, Ponta a adunat doar voturile detinutilor!
Conform datelor oferite de social-democrații din Timiș, au fost numărate voturile din 80% din secțiile de votare din țară. Candidatul PSD Victor Ponta a obținut 41.01 din sufragii, iar cel al ACL, Klaus Iohannis, a adunat 29,33% din sufragii. În Timiș însă, Iohannis l-a bătut pe Ponta, cu aproape 41 de procente, față de aproape 30% ale lui Ponta.
Macel in Timis, dupa numararea voturilor in 30% din sectii
Numărătoarea voturilor în secțiile din Timiș continuă, iar rezultatele nu sunt deloc în favoarea candidatului USL. După centralizarea opțiunilor de vot în 30% din secții, Klaus Iohannis are 40 de procente, în timp ce Victor Ponta a obținut 24%.
Protest in Piata Operei: timisoreni, nemultumiti de cum au fost organizate alegerile in diaspora
Modul în care s-au organizat alegerile prezidențiale în străinătate a creat numeroase probleme pentru alegătorii români care sunt departe de casă. Forțați să stea la cozi interminabile, în frig, pentru a putea să ajungă la cabinele de vot, aceștia au început să-și piardă răbdarea. Unii timișoreni au ieșit în Piața Operei pentru a-și exprima nemulțumirea.…
Asta-i Timisoara: 44-23, in „meciul” Iohannis – Ponta
Numărătoarea voturilor în 60 din cele 212 secții de votare din Timișoara indică o victorie la scor în favoarea candidatului ACL, Klaus Iohannis. Conform acesteia, Iohannis a obținut 44% din voturi, în timp ce pentru Victor Ponta au optat 23% din alegători. Locul al treilea revine Monicăi Macovei, cu 9%, iar pe al patrulea este Călin Popescu-Tăriceanu, cu 6,5%.
Bojin, seful PSD Timis: In turul al doilea vom avea o sarcina mult mai usoara
Șefii și parlamentarii PSD s-au adunat duminică la sediu, în așteptarea exit poll-urilor după închiderea urnelor. Cu mici probleme de natură tehnică și o „plimbare” continua între stațiile TV, concluzia a fost enunțată de Liviu Dragnea: Victor Ponta este peste scorul pe care și l-a propus.
Cum s-a votat la Londra: Nici pe vremea lui Ceausescu nu se statea asa la coada / FOTO
La secția de votare 152 de la Londra, de la Brent Civic Center, în jur de 2.000 de români așteaptă încă să voteze. Coada se întinde pe vreo 200 de metri în afara mall-ului aflat vizavi de stadionul Wembley și pe încă aproximativ 100 de metri în interiorul acestuia. Ambasadorul Ion Jinga a venit, acum puțin timp, să discute cu oamenii. Aceștia cer deschidere unei noi secții de votare în 16 noiembrie.
Prezenta la urne, ora 19: Aproape 47% din timiseni au votat
Conform datelor adunate la BEC, până la ora 19, aproape 288.000 de timișeni au votat la alegerile prezidențiale. Peste 37.000 de alegători au votat pe listele suplimentare în Timiș.
„Bataie” pe listele suplimentare, la sectiile de votare din Timis
În Timiș s-a votat în draci pe listele suplimentare! Aproape 13.000 de oameni au fost trecuți, până la ora 13, pe astfel de liste, cam jumătate dintre ei, în Timișoara. Nu trebuie uitat că orașul de pe Bega este un important centru universitar, însă asemenea aglomerări s-au produs și în zone în care, teoretic, ele nu se justifică.
Ostaficiuc si Popoviciu au votat pentru o Romanie normala
Președintele PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc, și deputatul Alin Popoviciu au ieșit de dimineață la vot. Cei doi ACL-iști nu au stat deloc pe gânduri atunci când au pus ștampila.