Primăria Timișoara se vede nevoită să caute soluții pentru a nu rămâne cu investițiile nefinalizate la două dintre cele mai importante lucrări pe care le are în derulare, ambele în domeniul școlar. Aceasta, după ce societatea care se ocupa de lucrări, Ila Vorhaben a intrat în insolvență. Interesant este că primăria vorbește despre noi licitații,…
Lucrările la Campusul Lenau ar putea fi finalizate în vara anului viitor/FOTO
Primarul Timișoarei a anunțat că a discutat cu constructorul campusului Lenau, iar lucrările de acolo ar putea fi terminate în vara anului viitor. Deocamdată încă se lucrează la structura de beton a clădirilor. Dominic Fritz a prezentat o serie de imagini cu randări ale modului în care va arăta liceul timișorean, unul dintre puținele care…
Deocamdată la Timișoara nu se vor face parcări de mari dimensiuni. Investiția e prea mare pentru municipalitate
Momentul în care zona centrală a Timișoarei va beneficia de o parcare de mari dimensiuni, supraetajată sau subterană este încă departe de a deveni realitate, am aflat de la viceprimarul Ruben Lațcău. Singura speranță e destul de … mică, are în jur de 250 de locuri și este cea care se realizează lângă Spitalul de…