Arhiva pentru eticheta: ceas

Noaptea cea mai scurtă din an. România trece la ora de vară

Noaptea cea mai scurtă din an. România trece la ora de vară

În noaptea de sâmbătă, 29 martie, spre duminică, 30 martie, se schimbă ora și România trece la ora de vară 2025. Ceasul se dă cu o oră înainte, iar ora 03:00 devine ora 04:00. Pentru că se schimbă ora, duminică devine cea mai scurtă zi din 2024. Precum în fiecare an, în ultima duminică a

Federația CEAS va fi lansată oficial

Joi, 30 iunie, ora 17, va avea loc evenimentul intitulat ”CURAJ ȘI ACȚIUNE, responsabil pentru Timișoara” în cadrul căruia va fi lansarea oficială a Federației Creștine pentru Educație și Acțiuni Sociale (CEAS). Federația își propune să aducă împreună organizații, persoane fizice și juridice, biserici, instutuții private și de stat care să deruleze proiecte sociale în

Cum potrivim hainele cu ceasul

Cum potrivim hainele cu ceasul

Unul dintre cele mai iubite accesorii de către sexul masculin este, categoric, ceasul. De aceea, îți propunem, în cele ce urmează, câteva sugestii pentru a-l combina cât mai corect cu hainele alese.   Întâlnire de business În acest caz ai nevoie de un costum cu o croială clasică, o cămașă din bumbac albă sau într-o

Mania persecutiei politice, molipsitoare in Primaria Timisoara

După vreo două mandate de administrare decentă a Timișoarei, primarul de atunci Gheorghe Ciuhandu a luat în greutate și mai ales într-un anume fel de atitudine. Știți ce spunea edilul dacă vreo ziaristă îl întreba pe țărănist despre presupuse conflicte de interese între afacerile fiului său și treburile din primăriei?

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.