Arhiva pentru eticheta: celula 3 ghizela

Lucrările la noua celulă de la Ghizela au ajuns la 86 la sută

Lucrările la noua celulă de la Ghizela au ajuns la 86 la sută

În acest an, la Ghizela se vor putea depozita din nou deșeurile provenite din Timiș, fără a fi nevoie să mai fie transportate la gropile de gunoi din alte județe, cu costurile suplimentare aferente. Constructorul care se ocupă cu amenajarea celulei trei de la Deponeul Ghizela, s-a mișcat bine și lucrările au ajuns deja la

Construcția celulei cu numărul trei de la Ghizela se apropie de jumătate

Lucrările efectuate pentru amenajarea unei noi celule la deponeul de gunoi de la Ghizela, cea cu numărul trei a ajuns la 40% din total, a anunțat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Instituția a preluat administrarea deponeului, de la Retim, după un scandal care a durat săptămâni întregi. Punerea în funcțiune a celulei ar urma

A fost semnat contractul de execuție pentru celula 3 de la Ghizela. Lucrările încep în curând

Consiliul Județean Timiș a semnat de curând contractul de execuție pentru amenajarea celei de a treia celule de la deponeul de la Ghizela. Valoarea lucrărilor este de aproape 38 de milioane de lei. În curând, constructorul se va putea apuca de investiție. ”Ne pregătim să dăm ordinul de începere a lucrărilor la Celula 3 de

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.