Unul dintre cele mai apreciate festivaluri timişorene, din domeniul filmului, Timishort, nu va avea loc în acest an. Evenimentul a fost anulat… din motive financiare, pentru că Primăria Timişoara ar fi trebuit să da banii câştigaţi de organizatori nu au făcut-o la timp.
„Organizatorii Timishort, cel mai important festival de scurtmetraje din vestul României, au luat decizia ca ediția din 2019 a festivalului să se anuleze. În ciuda eforturilor susținute de de organizatori, echipa Timishort se vede obligată să amâne ediția a 11-a a festivalului pentru anul viitor. Motivul este întârzierea plăților din finanțările nerambursabile câștigate prin concurs. Asociația Română a Filmului Independent (ARFI), organizator Timishort, nu a recuperat finanțarea nerambursabilă câștigată de la Primăria Timișoară pentru ediția din 2018, motiv pentru care nu poate angaja noi cheltuieli”, au anunţat organizatorii festuvalului.
„La începutul lunii septembrie 2019 am primit 30% din suma cu care Primăria Timișoara se angajase să susțină festivalul în 2018. În aceste circumstanțe nu putem angaja noi cheltuieli, până nu achităm datoriile față de furnizorii cu care am lucrat la ediția anterioară. Ne dorim să continuăm acest festival și sperăm ca până în 2020 aceste problem financiare să fie rezolvate”, au mai anunţat organizatorii.
Cele 10 ediții Timishort de până acum au fost organizat de Asociația Română a Filmului Independent (ARFI) din Timișoara cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Timișoara, al Consiliului Județean Timiș, Institutului Cultural Român și al Centrului Național al Cinematografiei.
Comentarii prin facebook