Cu mai puțin de două luni înainte ca România să preia președinția UE, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, și-a dat demisia. Informația a venit pe surse, dar a fost confirmată, pentru media centrală, de alți miniștri.
Partide, liste, candidaţi. Cine ar putea fi noii parlamentari de Timiş
În general, la alegerile parlamentare se votează partidul şi mai puţin omul. Lucru care s-a întâmplat inclusiv atunci când aveam aşa-zise alegeri uninominale, de fapt un melanj între votul pe listă şi votul uninominal. Dar sunt destui oameni atenţi şi la ce candidaţi propun formaţiunile politice pe liste, iar acest gen de exigenţă devine tot…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
- Ce nu se poate la Bucureşti, se poate la Timişoara. Două HCJ care se bat cap în cap, special pentru doi oameni: Marian Vasile şi Adrian Pau
- Toamna vrajbei lor. Cum se îndârjeşte PNL să calce în toate străchinele puse în drum
- Iohannis şi Ciucă, „pietroaiele” de gâtul PNL, şi statul securisto-poliţiesc
Prostomatul
Mircea Geoană, candidat nu știu cât de independent la Președinția României, se plânge că este subiectul unui kompromat în desfășurare vehiculat de media românească. Adică el, fostul demnitar NATO, este acuzat că ar avea în spate persoane care fac afaceri cu oligarhi ruși. Că un fost oficial al său de campanie, liberalul Rareș Mănescu, este…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Jurnal de campanie (23). Flash-uri electorale. Cum Oculta îl pune iar primar pe Fritz, iar Robu şi Bode au “ouat” o “mărgică”. Nu uitaţi, duminică e vorba şi despre Grapini!
Doar câteva zile ne mai despart de alegerile locale şi parlamentare, campania electorală fiind spre final. La fel cum spre final este şi această rubrică, în care am cules acum câteva dintre cele mai recente “flash”-uri electorale. Un sondaj numit dorinţă Dominic Fritz a prezentat documente care demonstrează că în 2013 s-a dat o autorizaţie…
Citeşte tot articolulCitește și alte articole pe aceeași temă:
- Jurnal de campanie (22). La Săcălaz, comasaţii s-au „spart” în Buboi şi Boboi. Dar tot o „bubă” fără şcoală avem
- Jurnal de campanie (21) Şi minciuna-i vorbă! Alina Sperlea, candidata comasată pentru Primăria Dumbrăviţa, una spune, alta scrie
- Jurnal de campanie (20). Din lumea celor care nu (prea) contează. Ce-i mâna pe ei (Vasile, Sîrbu, Olajos, Moş…) în luptă