Cea de a doua dezbatere publică organizată de Primăria Timișoara va aborda regulamentul prin care se constituie „Dreptul de superficie cu titlu oneros asupra terenurilor aflate în domeniul privat al Municipiului Timișoara”. Întâlnirea a fost stabilită pentru miercuri, 22 ianuarie, de la ora 12, în Sala de Consiliu a Primăriei. Participanții la dezbatere vor avea…
Crede şi nu cerceta! Adevărata deviză a mega-sectei “georgiştilor”
Am înţeles că există un clivaj la fanii lui Călin Georgescu, care s-au sunt împărţit în două tabere. Şi asta după ce “gurul” lor a anunţat că a fost invitat la ceremonia de învestire a lui Donald Trump, dar l-a refuzat cu sictir. „Am primit invitație și am refuzat. Nu am de ce să mă…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Când aveam și noi unul, ni s-a cam ofilit „baronu”
Îmi amintesc câtă efervescență avea lumea politică timișeană când, în alegerile locale, Alfred Simonis a descins ca un Elon Musk, cerând să i se facă loc pe buletinul de vot al alianței PSD-PNL pentru președinția Consiliului Județean Timiș. Fascinația era pentru cum a aranjat dumnealui apele ca președintele în funcție, Alin Nica, lider al PNL…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Jurnal de campanie. Cum vor PNL-iştii să ne vândă la pachet cartea bună (Ilie Bolojan) cu plenarele de partid (Nicolae Ciucă)
Exilat în ultimii zece ani la Oradea, pe motiv că-i stătea ca un ghimpe în ochi încă preşedintelui Klaus Iohannis, Ilie Bolojan se întoarce acum la vârful politicii. Pe cai mari. Într-o derivă totală, PNL-iştii îl anunţă drept viitor premier, cu condiţia necesară şi suficientă ca Nicolae Ciucă să ajungă preşedinte. O legătură de cauzalitate,…
Citeşte tot articolulCitește și alte articole pe aceeași temă:
- Jurnal de campanie (23). Flash-uri electorale. Cum Oculta îl pune iar primar pe Fritz, iar Robu şi Bode au “ouat” o “mărgică”. Nu uitaţi, duminică e vorba şi despre Grapini!
- Jurnal de campanie (22). La Săcălaz, comasaţii s-au „spart” în Buboi şi Boboi. Dar tot o „bubă” fără şcoală avem
- Jurnal de campanie (21) Şi minciuna-i vorbă! Alina Sperlea, candidata comasată pentru Primăria Dumbrăviţa, una spune, alta scrie