Câteva zeci de polițiști din Cluj au protestat zilele trecute față de „ordonanța trenuleț”. Ei acuză faptul că ordonanța le taie sporurile pentru zilele lucrate în weekend și sărbătorile legale, ceea ce le-ar provoca o pierdere de 1.170 de lei net din salariu pe luna doar prin eliminarea majorării pentru orele lucrate in zilele nelucrătoare. “Nu se vor plăti sâmbetele, duminicile si zilele libere legale, conform Codului Muncii, doar vor fi compensate cu timp liber corespunzător. Dacă nu se vor putea compensa cu timp liber in 90 de zile, se va acorda un procent de 75% din salariu”, au spus reprezentanții angajaților Ministerului de Interne ieșiți să blocheze strada prin traversări repetate pe trecerea de pietoni.
E dreptul lor și aplicarea strâmbă a legilor ar trebui reclamată și îndreptată într-o societate normală și sănătoasă, dar treaba asta cu austeritatea trebuie să fie privită din ambele părți ale organului. Organul de ordine publică prestează o muncă solicitată de sistem, dar sistemul nu spune că prin neplata unor drepturi în realitate le taie din salariu respectivilor funcționari publici, ci doar că le taie sporurile pentru zilele lucrate în weekend și sărbători legale, atunci când omul trebuie să stea acasă. Dar cum țara asta nu este un sat fără câini, inspectoratele își cheamă la lucru pe polițiști pentru că țara are nevoie de ei, nu că cer ei neapărat plăți suplimentare. Iar dacă îi chemi la lucru, cheamă-i conform legii.
Asta e una. Privit din cealaltă parte, a statului care suntem noi toți, trebuie înțeles că o perioadă de austeritate poate însemna și scăderi de salarii, adică o suferință pe cât posibil suportată în mod cât mai decent și egal de toți cetățenii țării. Pentru asta și angajatul polițist sau de altă aplecare vocațională, dar și angajatorul-stat trebuie să gestioneze înțelept și cu înțelegere acest lucru. Nu e război, dar ar putea fi. Am putea suferi precum englezii sub asaltul bombardamentelor lui Hitler sau ce-am face într-o astfel de situație? Am strânge din dinți sau am cere să ne predăm invadatorului, cum le-ar plăcea azi multora care se uită spre est?
Pentru a primi înțelegerea poporului, statul trebuie să nu mai fie arogant, să nu mai cheltuie în batjocura contributorului, ar trebui să nu mai majoreze salarii în mod populist înainte de alegeri pentru ca după să ceară tăierea de venituri, dar ar trebui să știe și să comunice aceste lucruri. Să le spună polițiștilor din Cluj că toți trebuie să suportăm câte puțin, pentru ca nemulțumirea celor mulți să nu le dea lor de lucru în tot felul de insurecții ce tind să înlocuiască democrațiile și modul de viață civilizat de până acum. Putere și opoziție. Puterea să nu cedeze tentației să rupă echilibrul bugetar, iar opoziția să nu ceară viclean tocmai asta, pentru a da bine în ochii alegătorului.
Nu avem o clasă politică care să scoată în față un personaj care să ceară așa ceva electoratului. Liberalul Bolojan purta aura asta pe când administra la Oradea, dar totul se topește la București, sub greutatea misiei de negociator între facțiuni ale partidului propriu, partide din coaliție și falii ale societății. Nu avem un politician care să știe să ceară poporului înțelegere pentru o perioadă grea. Unul care să nu se fi îmbuibat în troacă cu ceilalți, pentru a avea autoritatea morală să ceară asta românilor de rând. Dar și unul ca re să știe ce cere, ce poate promite oamenilor pentru după ce sacrificiul s-a consumat, iar luminița de la capătul tunelului ar trebui să se vadă tuturor.
Comentarii prin facebook