Să-i odihnească!

Ne place să credem că sărbătorim la mijloc de decembrie eliberarea orașului de comunism și că pasul următor petrecut la București n-ar fi avut loc fără sacrificiul celor de la Timișoara. Vom asculta un concert poate în registrul „Rock pentru revoluție”, vor fi slujbe de pomenire, vor fi făcuți cetățeni de onoare ai orașului printr-o selecție mai mult sau mai puți discutabilă, vom participa la marșul galeriei celor de la Poli, chestiuni devenite între timp instituții. O luăm ca o datorie a noastră să punctăm acest moment istoric sau chiar mai simțim acea furnicătură ce-o simțeam în anii 90?

Aparținătorii celor decedați atunci poate că și-au dorit liniște, noi ceilalți ne „chinuiam” să nu-i dăm uitării pe eroi, dar una peste alta societatea a intrat într-o rutină și nu este nimic anormal în asta. Nu vorbesc din ce am auzit la alții. Am trecut prin aceste etape în pielea mea și cred că a sosit momentul să nu amestecăm sărbătorile revoluției cu sărbătorile de iarnă, sacrul cu kitch-ul, decentul cu falsul, obligația cu instinctul, înflăcărarea cu plictisul.

Câți dintre noi ieșiți în stradă la revoluție înainte de 20 decembrie mai suntem cuplați la acest moment? Câți dintre cei care au stat peste noapte în stradă, nu mă refer la cei peste o sută de mii de oameni care s-au bucurat de acel moment într-o miercure, după ora 12? Foarte puțini. Unii s-au dus biologic vorbind, alții au rămas dezamăgiți, cei mai mulți, iar asta poate fi mult mai dureros decât dispariția fizică. Căci e o durere suportată lent până la pierderea simțului, transformată de unii în nesimțire.

Cât de încercat poate fi un om care și-a configurat în decembrie 1989 o grămadă de așteptări? Ne-am fi gândit atunci că după terminarea emoției vom ajunge să alegem un președinte comunist care să ne țină într-o criogenie politică până după anul 2000? Că alt șef de stat ridicat din ultimul val de emoție civică se declară răpus de Securitate, iar la bătrânețe să ciugulească favoruri din mâinile mafiei politice ce-a acaparat puterea la București?

De ce nu ne-ar apuca lehamitea după ce următorul președinte s-a dovedit în instanță că a fost colaborator al Securității ca poliție politică. Iar cireașa peste tort, musca de pe rahat, să ne temem că vom avea președinte un fals revoluționar care se judecă cu statul pentru a-și confirma oportunismul. Asta dacă nu vom ajunge să avem în fruntea statului niște descreierați, bărbat sau femeie, urcați pe valul electoral ridicat de niște alegători care îl regretă pe Ceaușescu pentru atâtea lucruri „bune” făcute de el României.

Se spune că aproape 40% dintre elevii sistemului de învățământ din România nu pricep ce citesc ori nu înțeleg ce li se explică. Adică sunt în stadiul de analfabetism funcțional. Acestora și dacă le povestești despre eroii revoluției din Timișoara tot nu pricep ce le zici, dar dintre ceilalți 60% care pricep ce citesc oare câți cunosc un pachet minimal de istorie recentă, de mândrie locală, de decență și atitudine civică? Mai poți să le spui ceva acestor tineri, când acasă părinții lor se numără, poate, printre cei 48% care răspund în sondajele de opinie că regretă perioada comunistă?

Dumnezeu să-i odihnescă pe eroii Timișoarei! Iar supraviețuitorilor, puterea să înțeleagă și să treacă peste tot ce li se întâmplă zilele astea.