Inscripție în loc de baricadă, pe Calea Martirilor. Robu: Garantez că vom marca memoria Revoluției din 1989

Placă de marmură, cu o inscripție specială – încă nu se știe exact ce și cum. Primarul Nicolae Robu promite însă că anul viitor vom avea, pe Calea Martirilor, la baricadă, o lucrare dedicată eroilor căzuți pentru libertate în Decembrie 1989.
baricadă
Uriașa structură metalică de la intersecția Calea Martirilor – Prezan este deja amintire. Ea a fost demolată total acum aproape două săptămâni, așa cum dorea, încă de astă-primăvară, primarul Nicolae Robu. Edilul este, de altfel, și cel care a explicat cât de potrivită a fost decizia de a pune la pământ vechea baricadă, așa cum era ea cunoscută în „folclorul” local. „Era un pericol pentru viețile oamenilor! Un mare pericol! Cei ce au realizat-o au fost pur și simplu iresponsabili! Mă bucur că am desființat-o la timp”, scria primarul, pe Facebook. În perioada în care demolarea era pe ultima sută de metri au apărut și primele voci care au acuzat administrația locală că nu face decât să distrugă un simbol pentru Revoluția din Decembrie 1989.

Primarul Nicolae Robu spune acum că demolarea a prevenit un posibil accident, care s-ar fi putut solda cu o tragedie. „E prea mult să spunem că baricada a fost simbolul Revoluției. S-au întâmplat acolo lucruri importante, inclusiv tragice. Noi trebuie să ducem mai departe memoria celor care au murit, alții și-au riscat viața pentru libertate. Asta trebuie s-o facem. Dar lucrul acesta nu era potrivit să fie făcut menținând acel obiect care reprezenta și un pericol. Nici nu ne-am dat seama cât de mare era pericolul efectiv. Abia când s-a intervenit pentru a se face pregătirile pentru demolare, pentru desființare, s-a văzut cât de superficial au lucrat cei ce-au realizat-o”, a explicat acesta, pentru deBanat.ro. Din punctul de vedere al edilului nu încape comparație între această structură și cea de pe Calea Lugojului, care, după o reabilitare de 50.000 de euro, s-a prăbușit în timpul furtunii de acum un an, zdrobind un tânăr. „Nu a fost mai bine făcută nici într-un caz (decât porțile de pe Calea Lugojului și Calea Aradului, demolate între timp – n.r.). Haideți să ne uităm că au fost copaci sănătoși smulși din rădăcini la acea furtună și alături erau copaci șubrezi care au fost neafectați. Au fost niște vârtejuri, au fost variații foarte mari ale vitezei vântului pe zone restrânse, dacă ar fi fost expusă la aceleași solicitări această poartă… S-au îngrozit cei care au urcat în ea. S-a lucrat două zile să se sudeze țevile, pentru a nu se decupla în momentul în care se deconectează”, a completat Robu.

Și totuși… Memoria Revoluției din 1989 nu se va șterge din geografia Căii Martirilor. Pe unul dintre stâlpii vechii baricade era un desen foarte sugestiv care comemora eroii Timișoarei, realizat, e adevărat, undeva după 2010 și dispărut între timp. Locul va fi marcat, promite primarul, cum se cuvine. „Nu prin păstrarea unui obiect care reprezenta un pericol pentru vieților oamenilor și, în plus, arăta și foarte rău. Ci printr-o inscripție pe care o vom face pe o tablă, probabil din marmură. O să vedem. Nu vă pot spune acum exact cum vom marca memoria acelor evenimente și acelor oameni, dar vă garantez că vom face lucrul acesta. Nici o clipă nu m-am gândit că nu vom face asta. La anul se va finaliza”, a conchis Nicolae Robu. Pe 17 decembrie 1989, la intersecția Căii Girocului cu strada Lidia, 5 tancuri plecate spre oraș din Giroc au fost blocate de demonstranții din această zonă, care au construit acolo o baricadă. Pentru că oamenii erau în stradă, și încă în număr foarte mare, militarii trimiși de la o unitate militară din Calea Lugojului să recupereze tancurile au deschis focul. Au căzut atunci secerate primele vieți. Primăria Timișoara intenționa, la 25 de ani de la Revoluție, să ridice un monument de mari dimensiuni, întru aducere aminte. El nu a fost făcut însă niciodată.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

sergiu a spus: (septembrie 18th, 2018 at 11:17 )

Recunosc ca trec rar pe acolo totusi ce era baricada asta? Adapostea ceva tevi? (eu asa am crezut mult timp), sau era doar o poarta, un fel de arc de trimf? Desi sunt timisorean, recunosc ca sunt nelamurit.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.