Arhiva pentru eticheta: europarlamentare

Timișul e pe lista județelor cu cele mai puține voturi nule

Timișul e pe lista județelor cu cele mai puține voturi nule

Timișul scapă de rușinea de a fi inclus în topul național al locațiilor cu cele mai multe voturi nule înregistrate în urma procesului electoral. Mai mut, o localitate, Parța, e în topul național cu cele mai puține voturi nule. Cel mai fierbinte subiect administrativ actual, de după alegerile de duminică, este cel legat de ”dispariția”

Județul Timiș e ”roșu”, cu patru excepții. Votul la Europarlamentare, exprimat pentru cele două partide la putere e covârșitor

Cu patru excepții, toate UAT din Timiș au ales să pună ștampila pe Alianța PSD PNL la scrutinul pentru desemnarea europarlamentarilor români. Trei dintre primarii alianței care are USR în vârf și-au făcut datoria și au fost locomotivă, atrăgând votul cetățenilor și la Europarlamentare. Cealaltă excepție a fost Topolovățu Mare, unde votul s-a dus spre

Robu și Nica, desemnați oficial candidați! PNL merge înainte cu Gorghiu și Falcă la Europarlamentare/Foto

Liberalii timișeni au decis oficial cine va reprezenta partidul la proximele alegeri locale, dar și pe cine vor susține la Europarlamentare. Nicolae Robu, la Timișoara, și Alin Nica, la CJT, sunt alegerile PNL, în timp ce pentru mersul la Bruxelles vor fi susținuți veșnica ”bănățeancă” Alina Gorghiu, respectiv arădeanul Gheorghe Falcă. Ca printr-o … surpriză,

vot consilii judetene

Exit-Poll Avangard-CURS pentru ora 19.00. PSD la egalitate cu PNL

Potrivit Exit-Poll-ului Avangarde-CURS, PNL şi PSD se aflaă pe primul loc, la egalitae, cu 25,8%. Pe locul III este plasta Alianţa USR-PLUS cu 23,9%. Urmează Pro Românai cu 5,7%, UDMR – 5,4%. PMP – 5,2% şi ALDE – 4,9%, sub pragul de 5%. Exit-Poll-ul Avangarde-CURS a fost singurul acreditat de către Biroul Electoral Central. De

Vot la europarlamentare

Procentul aproximativ al PSD-ALDE în Timiş şi ţară la ora 11.00

La ora 11.00 la nivel naţional s-au prezentat la alegerile europarlamentare, 10,58% dintre cei cu drept de vot, iar la referendum 8,55%. În judeţul Timiş, au fost prezenţi la europarlamentare 10,15% şi la referendum 8,86%. Situaţie bizară la Timişoara. Diferenţa la nivel naţional între cei care au votat la alegeri şi cei care s-au prezentat

Adrian Pau

Adrian Pau, deputat Pro România: “Avem cea mai serioasă listă de candidați la alegerile europarlamentare” (P)

A trecut și campania electorală, iar partidele se pregătesc pentru momentul cel mai important: ziua votului. Adrian Pau, deputat Pro România, a făcut o radiografie a campaniei și a vorbit despre planurile Pro România în Parlamentul European, dar și cel național. Domnule deputat, a fost prima campanie electorală pentru partidul dumneavoastră. Cum ați caracteriza această

Corina Crețu, Pro România

Prioritatea Pro România: Simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene (P)

Pro România propune pentru Parlamentul European o listă cu foarte multă experiență atât politică, cât și administrativă. Cunoscând realitățile și dificultățile cu care se confruntă persoanele fizice, dar și autoritățile publice care doresc să acceseze fonduri europene, candidații Pro România propun modalități de simplificare a procedurilor de accesare a banilor europeni.  Proiectul vine pe fondul

Editorial de Eugen Sasu

Drama României. Mai există tineri care vor să se facă Maria Grapini

Întrebată de o bătrână pensionară din Huși, cu ocazia unei adunări populare în piața agroalimentară din localitate, despre aderarea la zona euro și dinamica economiilor emergente, eurodeputatul timișorean Maria Grapini a vrut să liniștească populația cu privire la impactul acestui demers asupra economiei și românului de rând. „Va fi bine!”, a explicat dna Grapini în

Sondaj de opinie comandat de Academia Română: PSD şi PNL la egalitate, aproape 40% dintre români merg la vot

PSD şi PNL se află într-o luptă strânsă pentru primul loc la alegerile europarlamentare, arată Barometrul de opinie publică al Academiei Române realizat de INSCOP Research. Ultima treaptă a podiumului este ocupată de Alianţa 2020 USR-PLUS, care ar trece de pragul de 20%. Aproape 60% dintre români sunt de acord cu referedumul pe justiţie convocat

PRO România

PRO România vine în fața românilor cu cea mai bună echipă de candidați la alegerile europarlamentare

PRO România vine în fața românilor cu cea mai bună echipă de candidați la alegerile europarlamentare din luna 26 mai. PRO România propune o listă care îmbină experiența și performanțele comisarului european Corina Crețu și a trei foști premieri – Victor Ponta, Mihai Tudose și Iurie Leancă, cu ambiția și entuziasmul unor tineri precum Geanina

Maria Grapini

Timişoreni, acum aveţi cu cine (nu) vota! Fostul puşcăriaş Dan Voiculescu o impune pe Maria Grapini pe lista PSD

Toate eforturile din ultima perioadă ale Mariei Grapini de-a demonstra că e o imensă româncă verde – dar nu mai verde decât Liviu Dragnea – şi extrem de proastă vorbitoare a limbii române – dar nu mai proastă decât Viorica Dăncilă – încep să-şi arate roadele.

rares bogdan

E oficial. PNL şi-a stabilit candidaţii pentru europarlamentare. Rareş Bogdan, primul pe listă

Partidul Naţional Liberal a stabilit joi, în ședința Biroului Executiv (BEX), ordinea pe lista pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. Pe primul loc, la propunerea preşedintelui Ludovic Orban, este jurnalistul Rareș Bogdan, urmat de primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava și de europarlamentarul Siegfried Mureșan. Lista a fost aprobată cu 32 de voturi „pentru”, un

Lista PNL pentru europarlamentare aproape gata. Câţi dintre cei susţinuţi de Nicolae Robu prind poziţii eligibile

Luni, 18 februarie, conducerea PNL ar trebui să bată în cuie lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare de la finalul lunii mai. Pe lista vehiculată apar trei dintre cei patru candidaţi pe care a anunţat Nicolae Robu că-i va susţine.

Lovitură pentru PSD. Corina Crețu a anunțat oficial că va candida pentru Pro România la alegerile europarlamentare

Comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Creţu, a anunţat joi că va candida din partea Partidului Pro România la alegerile europarlamentare, anunță Agerpres. Declarația a fost făcută la Cluj, acolo unde Crețu a participat la o dezbatere pe tema politicii de coeziune în Uniunea Europeană. Corina Crețu se află de mai mult timp în război

Cum blestemul europarlamentarelor l-a ajuns din urma pe Robu

Așadar „noii liberali” din Timiș și-au fixat conducerea pentru următorii doi ani. Foștii PDL-iști și-au tăiat partea leului, iar în noul Comitet Executiv se vor regăsi 19 dintre ei, în timp ce vechii liberali „contribuie” cu 15 oameni. Mai mult, secretarul general va fi dat de fostul PDL, la care se adaugă chiar și purtătorul de cuvânt.

Cel mai tanar europarlamentar se ofera sa-l ajute pe Robu, dar numai cu OK-ul PSD Timis

Cel mai tânăr europarlamentar din România, Victor Negrescu, vrea să-și deschidă un cabinet și la Timișoara. Social-democratul de numai 28 de ani, devenit celebru pentru că a cerut, acum câțiva ani, reducerea TVA la prezervative, a anunțat că este pregătit să discute atât cu cetățenii, cât și cu… Nicolae Robu.

Top