Ziua de joi, 12 mai, va duce la sistarea alimentării cu apă caldă. „Dorim să aducem la cunoștința tuturor abonaților noștri că în ziua de joi, 12 mai 2022, în intervalul orar 09.00 – 21.00, suntem nevoiți să întrerupem alimentarea cu apă caldă de consum în municipiul Timișoara, din cauza unor probleme tehnice în sistemul…
Zeci de străzi din Timişoara nu vor avea parte de apă caldă şi apă rece miercuri
Deşi sezonul rece a trecut, Colterm întâmpină probleme la reţeaua primară de termoficare, dar efectuează şi lucrări de retehnologizare, fapt pentru care mii de timişoreni rămân miercuri fără apă caldă şi apă rece. „În vederea executării unor lucrări aferente proiectului „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția…
Zona centrală a Timișoarei, fără apă caldă pentru restul zilei, din cauza unei avarii majore
Avarie majoră, anunță societatea de termoficare Colterm, care afectează zona centrală a Timișoarei. Nu va curge apă caldă la robinetele celor care locuiesc în centrul, vineri, de la ora 17.00, până la miezul nopții. Colterm trebuie să intervină de urgență pentru remedierea unei neetanșeități de mari dimensiuni apărută în rețeaua de transport a energiei termice.…
Mii de timișoreni rămân fără apă caldă la robinete, din cauza unei defecțiuni tehnice. Afectat este și Spitalul Județean
Mii de timișoreni vor rămâne fără apă caldă la robinete joi, 29 august. Colterm este nevoită să întrerupă furnizarea apei calde astăzi, în intervalul orar 8.00 – 20.00, pentru remedierea unor defecțiuni tehnice la rețeaua primară. Nu va curge apă caldă nici la Spitalul Județean, întrucat apa va fi întreruptă la PT 3 Trubadur, 4…
Se întrerupe apa caldă în Timișoara
Continuă întreruperile apei calde în Timișoara. Societatea de termoficare Colterm este nevoie să întrerupă apa caldă ca urmare a unor lucrări efectuate de ENEL SA la rețeaua de medie tensiune, care vor genera opriri în alimentarea cu energie electrică. Astfel, va fi întreruptă apa caldă la PT 17, în ziua de miercuri, 21 august, între…
Zone importante ale Timișoarei rămân astăzi fără apă caldă
O nouă zi cu întreruperi în furnizarea apei calde, pe mai multe străzi din Timișoara. Îentru a remedia unele defecțiuni tehnice la rețeaua primară, societate de termoficare va întrerupe furnizarea apei calde la PT 34, 43, 43A, 44 și 46. Întreruperile vor avea loc miercuri, 14 august, în intervalul orar 8.00 – 16.00. Vor fi…
Zone importante din Timișoara rămân fără apă caldă timp de mai multe ore
Se va întrerupe apa caldă pe mai multe străzi din Timișoara, timp de nouă ore, pentru remedierea unor defecțiuni tehnice la rețeaua primară. Colterm este nevoită să întrerupă furnizarea apei calde la PT 32, 33, 35, 36, 37, 38B în ziua de miercuri, 7 august, între orele 8.00 – 17.00. Vor fi afectați consumatorii care…
Se întrerupe apa caldă în Timișoara
Colterm este nevoie să întrerupă apa caldă, pentru a remedia unele defecțiuni termice la rețeaua de apă primară. Astfel, va fi întreruptă apa caldă la PT SDM și 98, miercuri, 24 iulie, între orele 00.00 – 17.00. Vor fi afectați timișorenii care locuiesc pe străzile Eternității, Bujorilor, Steaua. La finalizarea lucrărilor poate apărea fenomenul de…
Se întrerupe apa caldă în Timișoara
Colterm este nevoită să întrerupă apa caldă pe câteva străzi din Timișoara. Societatea de termoficare trebuie să remedieze unele defecțiuni termice la rețeaua primară, astfel că va fi întreruptă furnizarea apei calde la PT SDM și 98. Miercuri, 17 iulei, între orele 00.00 – 16.00, se va întrerupe apa caldă pe străzile Eternității, Bujorilor și…
Se întrerupe apa caldă pe mai multe străzi din Timișoara
În Timișoara se va întrerupe apa caldă, marți, 8 iulie, timp de mai multe ore. Întreruperile sunt cauzate de lucrările efectuate de ENEL SA la rețeaua de medie tensiune. Din pricina opririlor în alimentarea cu energie electrică, Colterm este nevoită să întrerupă furnizarea apei calde la PT 20, astăzi, 9 iulie, între orele 9.00 –…
Se întrerupe apa caldă în Timișoara
Colterm a programat întreruperi în furnizarea apei calde. Pentru remedierea unor defecțiuni tehnice, societatea de termoficare este nevoită să întrerupă furnizarea pei calde la PT 63, în ziua de marți, 2 iulie 2019, între orele 8.00 – 13.00. Vor fi afectați timișorenii care locuiesc pe străzile Odobescu, C-tin Noica, Labiș, Romulus și V. Madgearu. La…
Zeci de străzi din Timișoara rămân fără apă caldă din cauza unor avarii
Și astăzi, 26 iunie, Colterm este nevoită să întrerupă furnizarea apei calde în Timișoara. Societatea de termoficare execută lucrări de remediere a unor defecțiuni tehnice la rețeaua termică. Astfel, va fi întreruptă furnizarea apei calde la PT 27 28, 29, 38, 39, 40, 41 în ziua de miercuri, 26 iunie 2019, între orele 8.00 –…
Avarie Colterm: zeci de străzi din Timișoara rămân fără apă caldă
Mii de timișoreni vor fi afectați astăzi, 25 iunie, timp de șase ore, de întreruperile apei calde. Colterm este nevoită să sisteze serviciile din pricina unor defecțiuni la rețeaua primară, astfel că va fi întreruptă apa caldă la PT 12, Sorin Titel, Siret, Plevna și Madgearu, între orele 10.00 – 16.00. Nu vor avea apă…
Colterm întrerupe apa caldă pe mai multe străzi din Timișoara
Colterm este nevoită să întrerupă apa caldă astăzi, 13 iunie, timp de câteva ore, pentru efectuarea unor lucrări în centrala termică. Serviciul va fi întrerupt la CT Dunărea și PT. CFR, între orele 8.00 – 16.00. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc pe străzile Bîrzava, Ciobanului, Cosmonauților, Lisabona, Măslinului, Dunărea, dar și Liceul Tehnologic „Dimitrie…
Fără apă caldă pe unele străzi din Timișoara
Colterm este nevoită să întrerupă apa caldă și cea rece hidrofor, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță. Va fi întrerupt serviciul la PT 8C, joi, 6 iunie, în intervalul orar 8.30 – 15.00. Astfel, vor fi afectați consumatorii de pe străzile Buftea, bv. Revoluției 1989 și Tulnic. La finalizarea lucrărilor va fi posibil să apară…
Se întrerupe apa caldă în Timișoara
Se va întrerupe din nou apa caldă în Timișoara. De această dată pe două străzi, din pricina unor lucrări pe care trebuie să le facă ENEL la rețeaua de medie tensiune. Astfel, astăzi, 31 mai, vor fi întreruperi de apă caldă la PT SDM, între orele 9.00 – 17.00. Vor fi afectați consumatorii de pe…
Se întrerupe apa caldă la Timișoara
Colterm va întrerupe apa caldă într-o zonă a Timișoarei. Societatea de termoficare este nevoită să efectueze lucrări de mentenanță, astfel că va fi întreruptă furnizarea apei la PT 38B, joi, 30 mai, între orele 8.00 – 15.00. Vor fi afectați timișorenii care locuiesc pe străzile Irlanda și Calea Lipovei (parțial). „La finalizarea lucrărilor poate apărea…
Întreruperi masive ale căldurii și apei calde în Timișoara
Locuitorii de pe zeci de străzi din Timișoara vor rămâne vineri, 24 mai, timp de șapte ore, fără apă caldă și fără încălzire. Colterm este nevoită să remedieze defecțiuni tehnice la rețeaua primar, astfel că va fi întreruptă apa caldă și încălzirea la PT86, Vulturii, 88, 89 și Vasile Lupu. În intervalul 8.00 – 15.00…
Zone importante din Timișoara, fără apă caldă și căldură
Timișorenii vor fi afectați mâine, 17 aprilie 2019, de întreruperile apei calde și a încălzirii. Colterm este nevoită să întrerupă serviciile pe mai multe străzi, fie din cauza întreruperilor de curent, fie din pricina defecțiunilor tehnice la rețeaua primară. Prin urmare, apa caldă și încălzirea va fi întreruptă mâine, între orele 9.00 – 17.00, pe…
Se întrerupe apa caldă și încălzirea în Timișoara
Se va întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii pentru remedierea unei defecțiuni tehnice la rețeaua primară. Astfel, Colterm va întrerupe serviciile la PT: Torac, 10B, 10C și modulul din str. Ștefan cel Mare nr. 53, astăzi, 10 aprilie, între orele 8.00 – 18.00. În urma întreruperii vor fi afectați cei care locuiesc pe străzile…
- 1
- 2