Politehnica îşi face o a doua echipă, care va evolua în Liga 3 cu ajutorul Fortunei

La Rectoratul UPT s-a semnat un acord între cluburile Politehnica Timişoara şi Fortuna Becicherecu Mic. Prin acesta, marea majoritate a componenţilor grupei de juniori născuţi în anul 2003 a clubului alb-violet vor evolua în sezonul următor pentru formaţia timişeană din Liga 3.

„E un pas important pentru aceşti tineri, mai ales că sunt o generaţie foarte bună. E bine ca ei să se călească în Liga a III-a, decât să stea eventual doar rezerve la Liga a II-a, unii dintre ei. Sunt tineri care au muncit foarte mult şi e în spiritul Politehnicii. Îi aruncăm în luptă, aşa se călesc, şi sperăm că vor veni la echipa mare într-o perioadă scurtă de timp”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara.

Suntem încântaţi că, alături de domnul rector, împreună cu Universitatea Politehnica Timişoara, am încheiat un acord, spun eu istoric, pentru comuna noastră, în vederea susţinerii participării în Liga a III-a a unei echipe de tineri. Ne dorim foarte mult ca această experienţă să fie una pozitivă”, a spus Raimond Rusu, primarul comunei Becicherecu Mic.

Astăzi s-a semnat un acord important pentru ceea ce înseamnă strategia de viitor a clubului Politehnica Timişoara. Practic, generaţia 2003, generaţia noastră de juniori, va avea ocazia să se confrunte cu echipe puternice din Liga a III-a. Împreună cu colegii de la Fortuna Becicherecu Mic am semnat un acord prin care efectiv lotul echipei va reprezenta Fortuna în Liga a III-a. E un pas important pentru noi. Căci cu această ocazie vom vedea care e nivelul actual al acestor juniori. Ţinta noastră fiind de a identifica posibilii jucători care să facă parte din lotul primei echipe cât mai curând sau care poate să constituie o sursă financiară prin transferul lor la alte cluburi de prestigiu”, a concluzionat Viorel-Aurel Şerban, preşedintele Politehnicii Timişoara.

Juniorii timişoreni vor fi pregătiţi în perioada pe care o vor petrece la Fortuna Becicherecu Mic tot de către prof. Iulian Prodana, antrenorul grupei 2003 şi conducătorul Centrului de copii şi juniori al Politehnicii.

Fortuna Becicherecu Mic e un club din judeţul Timiş înfiinţat în anul 2016. Echipa a promovat apoi succesiv, sezon de sezon, din Liga a VI-a până în Liga a III-a. Din calitate de nou promovată în eşalonul terţ, Fortuna ocupa locul 10 în seria a IV-a la momentul îngheţării sezonului 2019-20 la acest nivel.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cu două săptămâni rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz trece în revistă “bijuteriile Tmişoarei”

Doar 14 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor din poziţia de primar, el a menţionat, astăzi, “bijuteriile Tmişoarei”.  Pentru început, el menţionează Turnul de Apă din Iosefin, recent redat comunităţii. “Rând pe rând, bijuteriile Timișoarei primesc o nouă viață în comunitate. Deja câteva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu două săptămâni rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz trece în revistă “bijuteriile Tmişoarei”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR, bilanţ despre PNRR: Reformele au fost sabotate, iar un abuz politic a fost trecut drept reformă

PSD a sabotat sistematic reformele asumate prin PNRR, susţine USR, argumentând că nu au fost tăiate pensiile speciale, dar s-au folosit de plan pentru a-și elimina adversarii politici. Ca exemplu a fost dat cazul lui Dominic Fritz, împotriva căruia s-a fpcut un amendament special al Legea ANI. La 31 august s-a încheiat etapa de implementare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR, bilanţ despre PNRR: Reformele au fost sabotate, iar un abuz politic a fost trecut drept reformă
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, victorie mare acasă cu U Cluj

Etapa a IV-a a Superligii feminine de fotbal s-a încheiat pe arena Electrica, acolo unde Politehnica a întâlnit U Olimpia Cluj, în derby-ul etapei. A fost o luptă dârză, de duartă și s-a lăsat la o parte spectacolul, obiectivul fiind mai important. După 90 de minute echilibrate, alb-violete s-au impus cu 1-0 (0-0). Nu a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, victorie mare acasă cu U Cluj
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Municipalitatea vrea să cumpere utilaje pentru deszăpezire

Nu se ştie cât de dificilă va fi iarna care vine, dar știm că Primăria Timișoara vrea să fie bine dotată pentru a fi pregătită pentru eventuale valuri de zăpadă. În concluzie, pornește achiziția pentru mai multe utilaje pentru această perioadă a anului. Prin aceste utilaje cumpărate, municipalitatea vrea să scape de dependența față de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea vrea să cumpere utilaje pentru deszăpezire

Economic vezi arhiva Economic

restaurant

Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google

Fie că nu știu să folosească serviciul de recenzii oferit de Google, fie că bănățenii nu obișnuiesc să dea o notă afacerilor din domeniul HoReCa din Timișoara, dar orașul nu apare aproape deloc în topul celor mai ”analizate” afaceri din domeniu. Un număr de 153.858 de afaceri HoReCa din România au fost analizate de site-ul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

PSD a sabotat sistematic reformele asumate prin PNRR, susţine USR, argumentând că nu au fost tăiate pensiile speciale, dar s-au folosit de plan pentru a-și elimina adversarii politici. Ca exemplu a fost dat cazul lui Dominic Fritz, împotriva căruia s-a fpcut un amendament special al Legea ANI. La 31 august s-a încheiat etapa de implementare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR, bilanţ despre PNRR: Reformele au fost sabotate, iar un abuz politic a fost trecut drept reformă
Doar 14 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor din poziţia de primar, el a menţionat, astăzi, “bijuteriile Tmişoarei”.  Pentru început, el menţionează Turnul de Apă din Iosefin, recent redat comunităţii. “Rând pe rând, bijuteriile Timișoarei primesc o nouă viață în comunitate. Deja câteva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu două săptămâni rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz trece în revistă “bijuteriile Tmişoarei”
Între 17 și 20 septembrie, TIFF Timișoara aduce filme premiate, avanpremiere românești, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri despre lumea filmului, ateliere pentru copii, două expoziții speciale dedicate Nadiei Comăneci și istoriei TIFF și un cineconcert inedit. Patru zile de cinema și evenimente speciale, la Cinema Timiș, Cinema Studio, Grădina de Vară Capitol, FABER și Art Encounters....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai important festival de film din România revine la Timișoara pentru patru zile. TIFF Timișoara îşi deschide joi porţile
Primăria Timișoara va acoperi din bani proprii cheltuielile necesare pentru realizarea proiectului „Timișoara Capitală Europeană a Culturii: Memorialul Revoluției – Decembrie 1989”. Este vorba despre rețeaua de locații marcate în oraș, pentru principalele puncte unde au avut loc evenimente în cadrul Revoluției din 1989. Cea mai bună veste este că lucrările sunt gata și ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara va acoperi din bugetul local cheltuielile pentru Traseul Revoluției. Inaugurarea, probabil săptămâna viitoare
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat, marți, stingerea oficială a focarului de pesta micilor rumegătoare, din exploatația de ovine, din localitatea Giulvăz. Hotărârea a fost aprobată în cadrul ședinței cu membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor la Animale. Rămân în vigoare până la data de 10 octombrie restricțiile privind mișcarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost închis focarul de pesta micilor rumegătoare de la Giulvăz
Un protest neautorizat al fermierilor din Piața Victoriei din Bucureşti a degenerat marți în violențe extrem de grave. Printre oierii adunaţi în faţa Guvernului s-au interacalat mai mulţi membri AUR, inclusiv parlamentari, precum şi fani ai “preşedintelui ales”, moment din care au început violenţele. Aproximativ 3.000 de crescători de animale s-au adunat în faţa guvernului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Violenţe extreme în Capitală la un protest al ciobanilor confiscat de agitatori „suveranişti”
Etapa a IV-a a Superligii feminine de fotbal s-a încheiat pe arena Electrica, acolo unde Politehnica a întâlnit U Olimpia Cluj, în derby-ul etapei. A fost o luptă dârză, de duartă și s-a lăsat la o parte spectacolul, obiectivul fiind mai important. După 90 de minute echilibrate, alb-violete s-au impus cu 1-0 (0-0). Nu a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, victorie mare acasă cu U Cluj
Consiliul Județean Timiș este nevoit să reia concursul pentru desemnarea a doi dintre cei trei administratori care se vor ocupa de managementul societății Eco Serv Timiș SRL, care are în administrare groapa de gunoi de la Ghizela, dar și sistemul de management al deșeurilor din județ. În urma unui prim concurs, doar unul dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană nu reușește să găsească administratori pentru societatea care administrează groapa de gunoi de la Ghizela
Fie că nu știu să folosească serviciul de recenzii oferit de Google, fie că bănățenii nu obișnuiesc să dea o notă afacerilor din domeniul HoReCa din Timișoara, dar orașul nu apare aproape deloc în topul celor mai ”analizate” afaceri din domeniu. Un număr de 153.858 de afaceri HoReCa din România au fost analizate de site-ul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio afacere HoReCa din Timișoara nu apare în Top 100 recenzii lăsate de clienți pe Google
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.