Arhiva pentru eticheta: inspectori scolari

Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional

Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional

Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus

Inspectoratul Școlar Județean Timiș

Directorul CCD si o „doamna necunoscuta”, in lupta pentru posturile de inspector scolar adjunct

Dacă Aura Danielescu nu a avut contracandidat la concursul pentru inspector școlar general Timiș, nu la fel stau lucrurile în cazul posturilor pentru adjuncți. Actualii lideri ai ISJ, deși nu și-au depus încă toți dosarele, vor avea cel puțin doi contracandidați. Înscrierile se încheie peste două zile.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.