Deși oaspeții înseamnă prea puțin pentru fotbalul românesc, regele sporturilor din România oferă multe surprize în ultimii ani, iar echipe fără niciun palmares au ajuns și în prima ligă, sau au câștigat chiar și trofee. Turris Turnu Măgurele vrea și ea un loc la „masa bogaților”, sezonul trecut a fost aproape de prima ligă, iar acum vrea să ajungă acolo.
Ripensia, cu un efectiv destul de slab numeric și cu multe probleme, coronavirus sau accidentări, vrea doar să supraviețuiască și să propună jucători din pepiniera proprie pentru Liga 1. Ripensia – Măgurele se joacă sâmbătă, de la ora 11.00, pe Electrica.
”Echilibrul este cuvântul de bază la noi, starea de spirit este bună. Suntem încrezători, suntem optimiști, mai ales că suntem conștienți de valoarea adverarsarului pe care îl vom întâlni. Clar, întâlnim o echipă foarte bună, care a trecut cu bine peste șocul ratării obiectivului în sezonul trecut. O echipă care a dat dovadă de maturitate, înțelepciune. Au gestionat foarte bine situația. Au rămas în aceeași formulă din punct de vedere al băncii tehnice. Au făcut o serie de transferuri importante, jucători cu experiență, de unde reiese clar că-și doresc promovarea în acest sezon. Rezultatele de până acum confirmă acest lucru, iar maturitatea echipei se reflectă foarte bine și prin media de vârstă. La ultimul joc, cel cu Reșița, exceptând cei doi juniori pe care i-au avut în teren, cel mai tânăr jucător a lor a avut 27 de ani”, a spus antrenorul Ripensiei, Cosmin Petruescu.
Turris Oltul e pe locul 6 în Liga 2, cu 15 puncte acumulate în nouă meciuri. Ripensia are 9 puncte strânse în opt partide și ocupă locul 15.
Comentarii prin facebook