Arhiva pentru eticheta: linii de tren

Cum se întreține terasamentul unei căi ferate. CFR Infrastructură efectuează lucrări de întreținere/FOTO

Cum se întreține terasamentul unei căi ferate. CFR Infrastructură efectuează lucrări de întreținere/FOTO

În această perioadă, CFR Infrastructură Timișoara efectuează o serie de lucrări de întreținere a căii ferate, în vederea asigurării funcționalității suprastructurii feroviare din zona de responsabilitate. În acest scop se folosesc o serie de utiliaje grele, specializate în astfel de operațiuni. Astfel, în această perioadă, pe Linia 328 Arad – Oradea, între stațiile Șimand –

S-a votat „metroul”! Robu spune ca va fi… spectacol

Studiu de prefezabilitate avem, deci primul pas spre metrou a fost făcut. Proiectul numit „reconfigurarea traseului de cale ferată pe teritoriul municipiului Timişoara prin introducerea liniilor CF în subteran” a trecut vineri de plen, cu doar câteva abțineri. Acesta prevede un tunel lung de peste 10 kilometri.

Proiectul de metrou din Timișoara are bani alocați pentru studiu de fezabilitate

Inca un pas spre… metrou! Planuri pentru un tunel de peste 10 kilometri pe sub Timisoara

Visul primarului Nicolae Robu de a avea la Timișoara metrou începe să prindă contur. Consilierii locali au pe ordinea de zi a plenului de vineri un proiect privind aprobarea studiului de prefezabilitate „Reconfigurarea traseului de cale ferată pe teritoriul municipiului Timişoara prin introducerea liniilor CF în subteran”.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.