Șase licitații și degeaba! Primăria nu reușește să cumpere cele 140 de biciclete pentru cele nouă stații amenajate pe malul Begăi. La licitații nu s-a prezentat până acum nimeni, iar reprezentanții PMT nu reușesc să găsească o explicație pentru aparentul dezinteres al firmelor.
Se cauta investitori pentru trei terase pe malul Begai
Terasele de pe malul Begăi vor fi deschise, dacă totul merge bine, de la finalul lunii iunie. Primăria a dat drumul licitației, iar ofertele pot fi depuse până pe 26 mai. Vor fi trei amplasamente, plus încă două în Piața Mocioni.
Ziua Marinei, pe malul Begai / FOTO
Sute de timişoreni au ieşit din case, luni seară, pentru a petrece câteva ore pe malul Begăi, la Ziua Marinei. Mihaela Purec, unul dintre organizatorii evenimentului, spune că, în acest an, sărbătoarea a fost un adevărat succes.
Super distractie sub pod
Petrecăreţii s-au adunat deja de joi seară la D’arc sub pod. Rapala a făcut atmosferă cu mixuri de brokenbeat şi drum & bass, iar lumea a fost încântată.
Conu’ Iancu fata cu reactiunea jucatorilor sau cum sa te ineci ca tiganul la mal
În timp ce Marian Iancu făcea turul televiziunilor şi topul arbitrilor români, başca se mai bătea pe burtă cu Mitică Dragomir, fericiţi că vor fi patroni de televiziune, jucătorii lui Poli au făcut un gest inedit. Ei au semnat un protest vizavi de situaţia înregistrată la club în ultima perioadă.