Timișorenii care au ales să se deplaseze spre litoralul Mării Negre cu ”oferta” celor de la CFR Călători, cursa care a plecat din capitala Banatului miercuri, au avut parte de o adevărată aventură. Ei au ajuns la destinație cu o întârziere de aproximativ 340 de minute. O serie de evenimente neașteptate au transformat într-un coșmar…
Trenul Timisoara Nord – Mangalia face 18 ore pana la mare! Din cauza vantului
Timișorenii care au avut ghinionul să plece spre mare sâmbătă seară, 2 septembrie, pentru a se bucura de finalul verii, își încep vacanța cu nervi! Trenul în care s-au urcat în Gara de Nord are deja trei ceasuri întârziere, astfel că voiajul va dura 18 ore! S-a stat aproape 3 ore și jumătate după Roșiori, pentru că vântul a adus niște crengi care au „întrerupt tensiunea” în fire.
A pornit trenul spre mare! De la Timisoara, direct la Mangalia, pana in septembrie
CFR Călători a lansat programul estival „Trenurile Soarelui”. Peste 40 de trenuri vor asigura, astfel, legături din toată țara către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării, până la data de 10 septembrie 2017.