Platforma StudyinRomania, un program prin care se dorește promovarea cât mai intensă a universităților din țară către studenții din străinătate, a fost lansată oficial. Universitatea de Vest din Timișoara face parte din acest program și așteaptă studenți de peste hotare.
UVT a castigat peste un milion de euro pentru a plati zeci de doctoranzi
Universitatea de Vest din Timișoara este campioană națională la… proiecte pe fonduri europene. Astfel, instituția de învățământ a obținut peste un milion de euro, bani care vor fi folosiți pentru a plăti 70 de doctoranzi.
Rectorul UVT, despre pensiile nesimtite: Alesii neamului au cam uitat de… neam!
Parlamentarii români sunt lipsiți de moralitate și nu le pasă decât de propriile buzunare. Este concluzia la care a ajuns rectorul Universității de Vest, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, care îi atacă pe deputații și senatorii care și-au votat, zilele trecute, pensii speciale.
Cand Marian si Oana se cearta ca orbii, Marilen vine pe turnanta
Spre deosebire de PSD, PNL Timiș n-are nicio problemă în a-și găsi candidat pentru Primăria Timișoarei. În lipsa unui contracandidat viabil, Nicolae Robu va câștiga fluierând un al doilea mandat, chiar dacă va face campanie la Dubai, Singapore sau Miami.
Parcul Dendrologic Gurahont, administrat de UVT, USAB si Universitatea Oradea
Parcul Dendrologic de la Gurahonț va fi administrat, de acum înainte, de trei universități. Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara și Universitatea din Oradea vor încerca să readucă la viață acest areal interesant.
La un pas sa candideze pentru PSD, rectorul UVT Marilen Pirtea e liberal cu acte in regula!
Ședința Consiliului de Coordonare Județean al PNL Timiș a scos la rampă un liberal păstrat în adormire până acum. Este vorba despre rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea, care a stat laolaltă cu aleșii PNL, pe podium, în fața câtorva sute de oameni. Anul trecut, acesta ar fi fost la un pas să candideze pentru PSD.
Universitatea de Vest a ajuns in Top 150 international
Universitatea de Vest din Timișoara a demonstrat încă o dată că este una dintre cele mai bune instituții de învățământ din țară și din Europa. Anul trecut, în domeniul Limbilor Moderne, UVT s-a situat în top 200 mondial, dar, în numai puțin de câteva luni, universitatea a reușit să se claseze în top 150.
Studentii de la Drept, locul doi intr-un nou top national
Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara a reușit să obțină rezultate frumoase la „Hexagonul Facultăților de Drept”. Evenimentul este organizat anual și reunește echipele facultăților de drept din mai multe universități de top. Anul acesta, UVT a terminat pe locul II în clasamentul național.
Romano Prodi, fostul premier al Italiei, primeste cea mai inalta distinctie a UVT
De-a lungul anilor, Universitatea de Vest din Timișoara a primit vizita unor personalități marcante, atât la nivel național, dar și din afara granițelor. UVT își propune să continue șirul vizitelor care pot întări relația instituției cu Europa. Săptămâna viitoare vine Romano Prodi, fost premier al Italiei și fost președinte al Comisiei Europene, care va primi cea mai înaltă distincție a UVT.
Merg la facultate, dar nu stiu de ce! O treime din studentii UVT renunta dupa primii doi ani
Cam o treime din studenții care încep cursurile la Universitatea de Vest renunță după primii doi ani. Rata abandonului este atât de mare pentru că, spun șefii UVT, tinerii nu sunt consiliați când vine vorba de alegerea facultății potrivite.
UVT are sala de sport nou-nouta! A costat aproape 700.000 de euro / FOTO
Noua sală de sport a Universității de Vest, situată în campusul Oituz, a fost inaugurată oficial luni. UVT a contribuit cu aproape o treime din suma necesară construcției și, în deschidere, s-a jucat un meci de fotbal între echipa UVT și cea a Inspectoratului Școlar Timiș. Lovitura de început i-a aparținut primarului Nicolae Robu.
Universitatea de Vest ia sub aripa trei clase de la Colegiul National Banatean
Câteva zeci de adolescenți vor învăța, în liceu, sub „tutela” Universității de Vest. În premieră, din anul școlar viitor, la Colegiul Bănățean vor fi înființate trei clase speciale, ai căror elevi vor avea acces la facilitățile UVT și vor putea asista la cursuri universitare. Oricine poate ajunge în aceste clase, dacă știe să-și argumenteze opțiunea.
Pirtea inteapa primaria in cauza haosului din Complexul Studentesc
Poliția Locală a anunțat că, în ultima săptămână, a dat aproape 120 de amenzi pentru haosul din Complexul Studențesc. Rectorul Universității de Vest, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, susține că este îngrijorat de degradarea zonei respective și reclamă lipsa unui plan de dezvoltare. Acesta ar trebui întocmit de primărie, care se mulțumește să promită.
UVT, prima universitate din Romania cu reprezentant la Bruxelles
Universitatea de Vest din Timișoara va avea un reprezentant la Bruxelles. Este vorba despre Emanuela Gârboni, absolventă a UVT și doctorand la Bruxelles, care va avea statut de colaborator permanent al cabinetului europarlamentarului Cristian Bușoi. Această inițiativă este unică în România.
Impas pentru parcare: UVT nu vrea Primaria Veche, primaria nu da Colegiul „Ungureanu”
Universitatea de Vest nu este interesată de Primăria Veche, dar este dispusă totuși la un schimb de proprietăți cu primăria, care vrea popota de pe strada Oituz. Negocierile continuă, însă primarul Nicolae Robu spune că este exclusă cedarea Grupului Școlar „Emanuil Ungureanu”, pe care l-ar fi vrut rectorul Marilen Pirtea.
Rectorul Pirtea, atac la parlamentarii de Timis
Rectorul UVT, Marilen Pirtea, este nedumerit vizavi de activitatea parlamentarilor de Timiș, întrebându-se cu ce se mai ocupă ei. Aceasta în contextul în care, de fiecare dată când se fac alocări bugetare, Timișul și Timișoara sunt ocolite.
UVT ramane in topurile internationale: clasamentele din 2014 o confirma
Universitatea de Vest din Timișoara a demonstrat, din nou, că este una dintre cele mai bune instituții de învățământ universitar din țară, dar nu se face de râs nici în străinătate. Ultimele clasamente internaționale arată că UVT este la fel de performantă ca și până acum.
Haosul din Campus, de vina pentru incendiul de la Roy
Rectorul UVT, Marilen Pirtea, a reacționat dur după incendiul izbucnit, vineri după-amiază, în Complexul Studențesc. Conform acestuia, dacă nu se pune capăt haosului imobiliar din zonă, iar autoritățile nu pun la punct o strategie coerentă, viitorul incendiu ar putea produce și victime omenești.
Pe cand rectorul Pirtea era in tandreturi cu Ponta si PSD
Înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale, rectorul UVT Marilen Pirtea devenea inamicul numărul 1 al PSD, pe motiv că îi invitase pe cei doi candidați la o dezbatere publică la Timișoara. Or, Victor Ponta dorea dezbatere doar la Antena 3 și RTV, de unde și nervii întinși în PSD. Culmea, același Pirtea în primăvară a fost la un pas să candideze pentru PSD pe Colegiul III deputați. În acest sens vorbise inclusiv cu Ponta.
Universitatea de Vest, din nou intr-un top international
Universitatea de Vest din Timișoara a ajuns din nou în topurile internaționale în ceea ce privește performanțele în învățământul superior. UVT se numără printre primele 50 de universități din țările în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală. Totul a fost publicat într-un top 100 al QS Quacquarelli Symonds, editorul QS World University Rankings.