Având în buzunar procentele mari din sondaje şi neavând mari treburi de făcut, PSD-iştii s-au apucat de ceea ce ştiu ei mai bine. Adică să se ţigănească (mă rog, poate romească, dacă tot se scoate cuvântul „ţigan” din DEX) ca la uşa cortului.
PSD Timis merge pe mana lui Ponta in „cazul Geoana”
Primarii PSD din Timiş au votat în unanimitate, în cadrul Biroul Permanent Judeţean, susţinerea hotărârii Biroului Permanent Naţional al PSD, precum şi a propunerii preşedintelui Victor Ponta. Este vorba despre decizia de încercare de schimbare a lui Mircea Geoană de la şefia senatului.
Mircea Geoana ar putea fi exclus din PSD
Unii lideri ai PSD susţin că fostul preşedinte al formaţiunii, Mircea Geoană, intenţionează, împreună cu câţiva apropiaţi, să formeze fie un nou partid, fie o platformă în interiorul PSD. Geoană riscă astfel excluderea din partid.
Ponta despre Geoana: „Nu stiu din ce partid face parte”
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu mai face parte din PSD, fiind un om liber şi independent. Ponta a comentat astfel afirmaţiile lui Geoană, care îşi doreşte un mandat întreg de şef al statului.
- 1
- 2