Un accident mai puțin obișnuit s-a produs la Ghilad, unde un bărbat de 39 de ani s-a urcat la volan într-atât de „afumat”, încât n-a mai nimerit drumul. S-a oprit pe marginea lui, de unde a luat de polițiști.

Polițiștii din Deta au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale. Oamenii legii au stabilit că un bărbat de 39 de ani ar fi condus un autoturism pe raza localității Ghilad, iar la un moment dat, pe fondul consumului de alcool, ar fi pierdut controlul mașinii, acroșând o vidanjă staționată în afara carosabilului. „În urma testării șoferului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au transmis polițiștii locali. Bărbatul are acum dosar penal.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
dB
Cele mai citite articole
- Vorba cântecului: „La arme cu frunze și flori”
- Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș
- Trei puncte culese din zăpadă la Buftea! Dumbrăvița, victorie vitală cu CS Afumați
- La mansarda Muzeului Național al Banatului va fi mare bal de Dragobete
- În conflictul deschis cu România, clanul Savonea a pierdut doar o bătălie, nu şi războiul
- La Şag se derulează două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor, în valoare totală de 8 milioane de lei
- Mai mulți violatori, reținuți într-un caz grav de agresiune sexuală asupra unor minore
- SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

Administratie
La Şag se derulează două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor, în valoare totală de 8 milioane de lei
22 februarie 2026
de: Vlad Stoian
În comuna Şag continuă investițiile în infrastructură. În acest moment sunt în derulare două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor din localitate. Unul din proiecte este pe bani europeni, iar altul pe fonduri de la bugetul local, în total fiind vorba de 8 milioane de lei. Până în toamnă ambele lucrări ar trebui...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
21 februarie 2026
Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș
de: Marcel Hoster

Politica
În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
21 februarie 2026
de: Alex Nestor
PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium
22 februarie 2026
de: Daniel Neacșu
A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin Jude un joc interesant între SCM Poli și CSU Suceava, o grupare „românească”, cu un joc peste așteptări. Așa a fost în tur, când bucovinenii s-au impus, dar nu și acum, când alb-violeții au câștigat meritat, 30-25. Cu o linie...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Social
Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân
21 februarie 2026
de: Marcel Hoster
Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
20 februarie 2026
Tragedie la Alioș! O femeie a murit strivită de zidul propriei case
de: Daniel Neacșu
Sănatate
Semne de îngrijorare. Creștere a numărului de cazuri de hepatită A la Spitalul „Victor Babeș”
Ministrul Sănătății vrea să facă program în două schimburi la blocurile operatorii
Protocol de colaborare pentru îngrijirea pacienților cu afecțiuni oncologice și metabolice
Componenta tehnică a noului Centru de Mari Arși Timișoara va fi terminată în luna iunie
Disputa pe comasarea administrativă a spitalelor, abordată din nou. Ministrul Sănătății și șeful CJT insistă pentru realizare
Alexandru Rogobete dă un termen pentru Institutul Oncologic Timișoara: ”Până la finalul anului 2028, va trebui dat în folosință”
„Schimbarea nu se produce peste noapte, dar se construiește prin viziune, curaj și coerență” – Adrian Bădescu, după o conferință foarte importantă pe teme medicale
Reforma sistemului medical românesc, prin folosirea celor mai noi tehnologii, a fost dezbătută la Centrul Regional de Afaceri
Ministrul Sănătății vrea oprirea chiulului medicilor de la stat pentru a presta la privat, în timpul de lucru
Spitalul Victor Babeș, selectat pentru a participa la un proiect de screening pentru depistarea cancerului pulmonar
Ministrul Sănătății dezbate la Timișoara despre reforma sistemului de sănătate din România
Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj
Timp liber și cultură
„Cazul Samca”, premieră la Timișoara – primul thriller românesc construit ca „true-crime fake documentary”
La mansarda Muzeului Național al Banatului va fi mare bal de Dragobete
„Premierele Timișoarei” într-un tur pietonal din cadrul seriei „Turist la tine acasă”
Invitaţie marca As Tour pentru un circuit turistic de top: Istanbul – Ankara – Cappadocia
Zeci de feline vor fi prezente în acest weekend, la Iulius Town. În cadrul WCF WorldShow va avea loc și un moment dedicat primei rase de pisici românești
Undă verde pentru a deschide ”Lada cu Zestre”, cel mai așteptat festival al primăverii, care promovează patrimoniul tradițional
Un cârnaț de Săcălaz a fost declarat cel mai bun la Worschkoschtprob – Degustarea cârnaților bănățeni/Foto
Gusturile Banatului pe scena internațională. Județul Timiș duce Banatul la celebrul Belgrade Tourism Fair 2026
Universitatea de Vest Timișoara va celebra, printr-o suită de evenimente, 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși
Timișorenii sunt așteptați în acest weekend la Kacarevo, la Slaninijada – Festivalul Slăninii
O nouă selecţie de la cel mai mare festival de filme clasice restaurate din lume va putea fi descoperită la Timişoara
JAZZx, o ediție pentru istorie. Primii (mari) artiști au fost confirmați
Economic
CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri
21 februarie 2026
de: Marcel Hoster
În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel-România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, au organizat cel mai amplu eveniment online din vestul țării dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
17 februarie 2026
CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit „Expert egalitate de șanse”
de: Marcel Hoster
Învățământ
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Candidații la un loc la facultate își pot testa aptitudinile vocaționale pe o platformă creată de Universitatea de Vest
Știri de ultima oră
Timișorenii au protestat împotriva eutanasierii câinilor și pentru schimbarea legislației în domeniu
22 februarie 2026
de Marcel Hoster
Scandalul câinilor eutanasiați în masă la Șuraia, în vrancea, a scos românii în stradă pentru a cere oprirea acestor practici, care au devenit o super sursă de venit pentru unii, și înlocuirea cu sterilizările. Timișoara este unul dintre orașele unde oamenii au ieșit duminică în stradă. Protestatarii s-au adunat, după-masă, în Piața Operei. Cu...
Citeşte tot articolul
SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium
22 februarie 2026
de Daniel Neacșu
A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin Jude un joc interesant între SCM Poli și CSU Suceava, o grupare „românească”, cu un joc peste așteptări. Așa a fost în tur, când bucovinenii s-au impus, dar nu și acum, când alb-violeții au câștigat meritat, 30-25. Cu o linie...
Citeşte tot articolul
„Cazul Samca”, premieră la Timișoara – primul thriller românesc construit ca „true-crime fake documentary”
22 februarie 2026
de Daniel Neacșu
Mai mult decât o poveste. „Cazul Samca” este o reflecție profundă asupra violenței invizibile, a adevărului și a memoriei colective contemporane. Filmul explorează fenomenul bullyingului în rândul minorilor și pune sub semnul întrebării etica actului de relata astfel de fapte, într-o tensionare permanentă între comerț și integritate, traumă și exploatare, artă și piață. „Cazul Samca”...
Citeşte tot articolul
Fetele de la CSM Lugoj, care trec prin cel mai dificil sezon din ultimul deceniu au jucat în antepenultima etapă a sezonului regular pe teren propriu, cu Dinamo, echipă pe care a tot bătut-o pe Timiș în ultimul „cincinal”. Nu a mai fost cazul și de această dată, diferența mare de valoare și buget înclinând...
Citeşte tot articolul
La mansarda Muzeului Național al Banatului va fi mare bal de Dragobete
22 februarie 2026
de Marcel Hoster
Duminică seara va avea loc desemnarea câștigătorului concursului cu poze, de Dragobete, realizat de Muzeul Național al Banatului. Iar premiul pentru câștigător va însemna și un loc la balul dansant, în stilul anilor 1800, din 24 februarie. De la ora 18.00, în mansarda Muzeul Național al Banatului publicul e așteptat la un eveniment care va...
Citeşte tot articolul
La Şag se derulează două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor, în valoare totală de 8 milioane de lei
22 februarie 2026
de Vlad Stoian
În comuna Şag continuă investițiile în infrastructură. În acest moment sunt în derulare două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor din localitate. Unul din proiecte este pe bani europeni, iar altul pe fonduri de la bugetul local, în total fiind vorba de 8 milioane de lei. Până în toamnă ambele lucrări ar trebui...
Citeşte tot articolul
Fundația de Abilitare Speranța – locul unde fiecare copil primește sprijinul de care are nevoie pentru a-și construi propriul drum
22 februarie 2026
de deBanat.ro
Există copii pentru care dezvoltarea nu vine de la sine. Copii care au nevoie de mai mult timp pentru a învăța, pentru a comunica, pentru a se adapta lumii din jurul lor. Copii pentru care fiecare progres înseamnă muncă, răbdare și sprijin constant. Pentru acești copii și pentru familiile lor există Fundația de Abilitare Speranța....
Citeşte tot articolul
Trei puncte culese din zăpadă la Buftea! Dumbrăvița, victorie vitală cu CS Afumați
21 februarie 2026
de Daniel Neacșu
Au fugit de terenurile din Afumați și Clinceni, doar pentru a da de ninsoare și zăpadă mare pe sinteticul din Buftea. Chiar și așa, CS Afumați – CSC Dumbrăvița s-a jucat, și bine că s-a jucat pentru că echipa bănățeană a obținut un succes foarte important. Alb-verzii au revenit la Buftea pentru un meci oficial,...
Citeşte tot articolul
Atât de aproape de un rezultat foarte bun în primul meci din play-off! Eșec în prelungiri pe terenul campioanei
21 februarie 2026
de Daniel Neacșu
Politehnica Femina a fost pe punctul de a „dinamita” campionatul. A avut 1-0 pe terenul campioanei și a liderului campionatului, Farul Constanța, dar a pierdut în prelungiri, 1-2. Partida a contat pentru prima etapă din 2026 și din play-off, iar ambele echipe merită felicitate că au reușit să termine în picioare un meci disputat pe...
Citeşte tot articolul
Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân
21 februarie 2026
de Marcel Hoster
Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la...
Citeşte tot articolul






































Comentarii prin facebook