În următoarele două weekend-uri, la Timișoara, în Parcul Rozelor, are loc o nouă ediție a Festivalului de operă și operetă în aer liber. Ajuns la ediția a 17-a, evenimentul este extrem de apreciat de publicul timișorean. Concertul de debut este ”Mozart sub clar de lună”, care va avea sâmbătă de la ora 21. Festivalul de…
Facultatea de Muzică și Teatru a UVT propune Proiectul „Mozart”, un eveniment liric prilejuit de examenul de licență al sopranei Marina Santrač
Universitatea de Vest din Timișoara oferă timișorenilor un eveniment liric special, Proiectul „Mozart”, pe care Facultatea de Muzică și Teatru îl propune comunității timișorene și care va fi organizat în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara, în seara zilei de miercuri, 29 iunie, începând cu ora 19. Evenimentul lyric este prilejuit de…
Vals printre stalactite. Cand are loc concertul din Pestera Romanesti
Dacă e octombrie, trebuie să fie concert în peșteră. În Peștera Românești, desigur. Speo-concertul a ajuns la ediția cu numărul 33 și are în program, fără discuție, Mozart. Surpriza din acest an este o repetiție generală cu public, care are loc în Timișoara, cu o zi înainte de evenimentul propriu-zis.
E octombrie? Hai la Romanesti, e concert in pestera!
Dacă e a doua jumătate a lunii octombrie, este concert în peșteră! La Românești va fi, în acest an, un singur concert, cu oaspeți din Austria. Nu va lipsi din program Mozart, așa cum se întâmplă de 32 de ani încoace.