Arhiva pentru eticheta: pasajul jiul

Pasajul Jiul, inchis de tot de la 1 august!

Pasajul Jiul, inchis de tot de la 1 august!

Mare atenție, șoferi! De luni, 18 iulie, circulația rutieră în zona Pasajului Jiul se va desfășura după reguli noi. Ulterior, de la 1 august, pasajul va fi integral închis, urmând să fie redeschis, pe o singură bandă, după aproximativ trei săptămâni. Tot de atunci intră în vigoare și alte retricții.

In sfarsit! A venit ultimul aviz pentru Pasajul Jiul! Poate incepe santierul

Lucrările de extindere de la Pasajul Jiul au toate avizele! Ultimul dintre ele, cel de la Autoritatea Feroviară Română, a ajuns, în sfârșit, la Timișoara. În câteva zile urmează să fie închise strada Jiul și „breteaua” dinspre Bd. Republicii. Sunt primii pași spre deschiderea efectivă a șantierului, care va începe la 1 august!

Cum se va circula in zona Pasajului Jiul, dupa deschiderea santierului

Pasajul Jiul va fi extins la cinci benzi de circulație, în timpul unui șantier programat să dureze 14 luni, dar care n-a început încă. Pe durata lucrărilor, traficul rutier și așa îngreunat va fi suferi modificări majore, iar unele străzi vor fi închise total. Cei de la PMT spun că au găsit soluția cea mai bună, în condițiile date.

CFR a dat unda verde santierului de la Pasajul Jiul, dar mai trebuie un aviz

Lucrările de extindere de la Pasajul Jiul ar putea începe în două săptămâni. Condiția este ca Autoritatea Feroviară Rutieră să emită și ea un aviz pentru acest șantier. Vestea bună este că avizul de la CFR a venit. Primăria a predat amplasamentul la jumătatea lunii aprilie.

Pasajul Jiul intra in santier din momentul in care CFR isi da avizul / FOTO

Lucrările din zona Jiul vor începe de îndată ce reprezentanții CFR vor emite un ultim aviz, care va permite intervenția efectivă la pasaj. Firma constructoare a închis toate celelalte șantiere pe care le avea în Timișoara, pentru a se concentra asupra acestei lucrări, urmând să lucreze simultan în mai multe puncte.

Chiar incepe santierul in zona Jiul! Cum se va circula pe durata lucrarilor

Primăria predă, miercuri, amplasamentul către firma care se va ocupa de extinderea Pasajului Jiul. Va fi un șantier care va dura 14 luni și va pune la grea încercare nervii șoferilor. Specialiștii din PMT spun însă că va merita efortul și au stabilit deja felul în care va circula pe durata lucrărilor.

Incepe santierul la pasajul Jiul! Primaria a castigat contestatia

Licitația pentru extinderea pasajului Jiul a fost contestată la finele lunii februarie, moment în care primarul Nicolae Robu a acuzat un boicot politic. Joi, edilul a anunțat că PMT a câștigat contestația, astfel că a fost semnat contractul cu firma Porr, aceeași care a lucrat și la amenajarea străzii Ștefan cel Mare.

La pasajul Jiul e boicot la comanda politica! Primarul Robu nu are dovezi, dar speculeaza

Licitația de la pasajul Jiul a fost contestată în ultimul moment, iar primarul Nicolae Robu spune că este vorba despre un boicot la comandă politică. Nu are dovezi, dar spune că există instituții ale statului care trebuie să clarifice lucrurile. Un lucru e cert: șantierul nu va începe foarte curând.

Soferi, atentie: in martie se deschide santierul in zona Jiul!

Va fi mai greu o vreme cu traficul, dar apoi va fi mult mai bine! E promisiunea primăriei pentru șoferii exasperați de haosul din zona Pasajului Jiul. Licitația pentru reamenajarea zonei este în faza ultimelor clarificări și foarte curând va fi anunțată firma câștigătoare. Primarul Nicolae Robu e convins că în martie vor putea începe lucrările.

A pornit licitatia pentru pasajul Popa Sapca, primarul Robu crede ca lucrarile ar putea incepe in acest an

Licitația pentru lărgirea la patru benzi a străzii Popa Șapcă a fost publicată pe SEAP, firmele interesate putând să depună oferte până la finele lunii noiembrie. Licitația pentru pasajul Jiul se va încheia mai repede, iar primarul Nicolae Robu crede că lucrările pregătitoare ar putea începe chiar din acest an.

Top