Arhiva pentru eticheta: poli femina

Victorie clară pentru fetele de la Poli. Dar şi pentru echipa a doua a clubului

Victorie clară pentru fetele de la Poli. Dar şi pentru echipa a doua a clubului

Cu o săptămână în avans, Politehnica Timișoara a întâlnit CSM Alexandria în etapa a treia a SuperLigii Feminine. Şi s-a descurcat de minune, obţinând a doua victorie din acest sezon, în cele două partide disputate. Poli a pus presiune pe echipa oaspete încă de la startul partidei, însă fără să creeze un real pericol. În

Încă o victorie bifată de fete. Poli s-a impus în derby-ul Vestului

Prim-divizionara de fotbal Politehnica Timişoara a obţinut a treia victorie din tot atâtea posibile şi în play-off, după ce în sezonul regulat a avut tot victorii pe linie. De această dată, fetele pregătite de Mirel Albon s-au impus la Comloşu Mare unde au întâlnit Banat Girls. Ambiţie, dârzenie, tactică, tehnică, au fost câteva din ingredientele

10 meciuri pentru titlul de campioană

Fetele de la Politehnica Timişoara şi-au aflat programul din play-off, acolo unde vor participa cele mai bune şase echipe din ţară. Campionatul va pleca la drum la începutul lunii martie, iar alb-violetele sunt lidere după ce au câştigat toate partidele din sezonul regulat fără să primească gol. Aşadar, în turul play-off-ului, Poli va începe pe

Altă lecţie de fotbal. 10-0 pentru fetele de la Poli

Politehnica Timișoara a debutat în Cupa României, în faza șaisprezecimilor de finală, pe terenul echipei ACS Roma Florin Pădurean, locul 6 în Seria 2 a ligii secunde. Cu o echipă în care s-a completat perfect experiența senioarelor cu elanul junioarelor, Poli a trecut în optimile de finală după un meci dominat cap-coadă. Scorul a fost

Micuţele poliste vin cu un trofeu din Ungaria

Cel puţin la fotbal feminin, Politehnica are viitor. După un prim bronz naţional venit în această vară, dar şi un aur la junioare, „Fetele în ghete” se pregătesc pentru noul sezon. Senioarele trag tare la antrenamente, iar junioarele tocmai au fost într-o ţară vecină la o competiţie. Astfel, cu două echipe formate din junioare 2006-2007

Fetele de la Poli au intrat în a doua săptămână de pregătire și au un nou antrenor secund

Politehnica Timișoara Femina se pregătește deja de 10 zile pentru sezonul de primăvară, când vor evolua în play-off. Echipa își dorește să intre în lupta pentru medalii, dar va fi dificil, campionatul fiind mai echilibrat ca în ultimele sezone, cu excepția locului 1, acela fiind ocupat de campioana din ultimul deceniu, Olimpia U Cluj. Echipa

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.