Victor Ponta a continuat și de la Timișoara războiul tot mai acerb pe care îl poartă cu Liviu Drgnea și PSD. El a afirmat că-i pare rău că a făcut campanie pentru PSD în 2016, mai ales acum când vede noile taxe puse de guvern, dar și abandonarea căii europene. Liderii Pro România au început…
Culmea traseismului: s-au reînscris în PSD la două săptămâni după ce au demisionat din partid
Indiscutabil, una dintre bolile grave ale clasei politice românești este traseismsul. Deja mutările de la un partid la altul au ajuns o banalitate pentru politicienii români. Și totuși, doi deputați din Brașov au întrecut orice limită, după ce, în decurs de numai două săptămâni, ei au demisionat din PSD, s-au înscris în Pro România, apoi au demisionat din Pro România și s-au reînscris în PSD.
În afara lui Mocioalcă, alți trei deputați au lăsat PSD pentru Pro România
Nu mai puțin de patru deputați au părăsit luni partidul lui Liviu Dragnea pentru a se înscrie în Partidul Pro România. În afara lui Ion Mocioalcă, este vorba de doi deputați de Brașov și unul din Caraș-Severin. Început fast de săptămână pentru partidul lui Victor Ponta, după ce patru deputați au anunțat că se vor…
Ion Mocioalcă, președintele PSD Caraș-Severin, demisionează din PSD și se înscrie în partidul lui Ponta
Deputatul Ion Mocioalcă, președinte al organizației PSD Caraș-Severin, și-a anunțat demisia din partid. El a afirmat că se va înscrie în Pro România, partidul lui Victor Ponta. Mocioalcă a intrat în conflict cu Liviu Dragnea încă din vara anului trecut, când a fost un susținător al lui Sorin Grindeanu. Numele lui Ion Mocioalcă a a…
Ponta, despre prietenii din PSD Timiș: Între timiditate și Teleorman
Unii, timizi. Altul, teleormanizat. Asta spune, jumătate în glumă, Victor Ponta despre prietenii și foștii săi colegi de partid din Timiș. Porțile Pro România sunt deschise pentru cei care vor avea curajul să se desprindă de Liviu Dragnea, dar nu la nesfârșit.
Primul primar din Timiș care i se alătură lui Victor Ponta. Pentru că în PSD nu mai există drept la opinie
Un primar PSD din Timiș va candida, din 2020, pentru partidul lui Victor Ponta. Nu renunță însă la social-democrație și spune că a luat decizia de a se alătura, momentan neoficial, Pro România, pentru că în PSD nu mai există drept la opinie.
Victor Ponta, la discuții cu primari și consilieri locali PSD din Timiș
Fostul premier Victor Ponta s-a aflat marți într-o vizită privată în Timișoara, unde, în această perioadă, este în plină organizare organizația județeană a Partidului Pro România. Ponta a avut și o întâlnire neoficială cu mai mulți aleși locali ai PSD.
Partidul lui Ponta și-a găsit sediu în Timișoara
Organizația Timiș a celei mai noi formațiuni politice din țară, Partidul Pro România, condus la nivel național de fostul premier Victoar Ponta, are, începând din 1 septembrie, un sediu și la Timișoara. Este vorba de un spațiu de pe str. Francesco Griselini, nr. 2, din Timișoara (în fața Tribunalului Timiș).
Pro România Timiș, o nouă Generația Pro
Partidul lui Victor Ponta începe să prindă contur în Timiș. Potrivit liderilor săi, în Pro România, filiala Timiș, s-au înscris până acum 120 de persoane, din care 17 și-au asumat coordonarea activității. Organizația timișeană este cea mai tânără din țară, vârsta medie fiind sub 32 de ani.
Pro România, partidul lui Victor Ponta, are filială în Timiș. Cu 100 de membri cu adeziuni
Încă nu are nume sonore pe plan local, dar a făcut primul pas. Filiala Timiș a Partidului Pro România, al lui Victor Ponta, a avut sâmbătă cea dintâi întâlnire. Coordonatorul ei este un tânăr politician local, care și-a început activitatea în PNL, acum opt ani.
Partidul lui Victor Ponta are personalitate juridica
Partidul Pro România, înființat de Victor Ponta și Daniel Constantin, a obținut marți personalitate juridică. Anunțul a fost făcut de Constantin, care a menționat că noua formațiune a avut mai multe obstacole de trecut până a primi acest aviz.